Joc fără fente, cu Rică Măceșanu
Joc fără fente, cu Rică Măceșanu
Fotbal11 iunie 2014

„Blesteme“ nerostite de Condescu

Fotbalul românesc este, deocamdată, în pauză publicitară. Deocamdată, pentru că foarte curând nimeni nu va mai irosi un franc pe mizeria de maidan de pe la noi. Mai sunt câteva zile și începe Campionatul Mondial, unde zic unii profesionști, nu o să mai ajungem niciodată. Până atunci, vorba lui Tudor Gheorghe: „Hai să cântăm!“. Să cântăm cântece de jale sau sârbe săltărețe? Încă nu știm, dar foarte curând o să alegem CD-ul ce se potrivește situației.

Vă spuneam zilele trecute că m-am întâlnit cu Marin Condescu. Nu ne mai văzusem din zilele în care Pandurii debuta în cupele europene, iar eu cerusem învoire din spital pentru a fi prezent pe stadion. Am lăsat câteva zile de suspans asupra întâlnirii mele cu fostul președinte al Pandurilor pentru a da de lucru neuronilor unor idioți sadea. Aici mă refer la derbedeii ăia care mi-au tot scris comentarii cum că Mărin m-ar fi încărcat de bani și de aia mă încăpățânez să îi apreciez rezultatele ca și președinte la Pandurii Târgu-Jiu. I-am lăsat pe năroji să fiarbă o țâră… „Ce i-o mai fi spus lui Rică? Câți bani i-o mai fi dat? În ce loc s-or fi întâlnit? Ce mai pun la cale?“ Aceste întrebări au muncit serios destule creierașe bolnave, și a venit timpul să afle răspunsul mult așteptat…

Cu Marin Condescu m-am întâlnit… în holul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj. Acum să vă văz… Dacă vă bubuie mintea că am făcut planuri și mi-am luat șpaga tocmai acolo nu aveți loc nici la Turceni. Da, după atâta vreme l-am întâlnit pe Marin Condescu în holul IPJ Gorj. Instinctual, ne-am întors privirile către stadionul aflat la doi pași și, ca un copil copleșit de amintiri, am rostit: „Mai știți, domnule președinte? Când am plecat împreună la drum nici măcar gradene nu erau la tribuna a doua. Și am ajuns în Europa…“ Condescu m-a privit, ochii erau un ecran pe care rula istoria Pandurilor, din mocirlă până la pavajul de marmură, și a dat din mână a lehamite: „Asta e, mă, Rică, noi ne-am făcut treaba!“

Până să aștept ofițerul cu care aveam de discutat, l-am mai privit câteva secunde pe Marin. S-a scris despre el că ar avea miliarde prin străinătate și, probabil, ceva mai urât nu se putea inventa. S-a tunat și fulgerat că Pandurii au rămas nemeritat în locul Sportului Studențesc în Liga I, dar văd că astăzi nimeni nu face atâta caz de retrogradarea Vasluiului. Condescu, la acele vremuri, a preferat să plătească datoriile către stat, decât să cumpere mișelește câteva meciuri pentru a rămâne în Divizia A. Același Condescu a avut ochi și a cumpărat o echipă întreagă de la Curtea de Argeș, fotbaliști care mai aduc și astăzi bani pentru Pandurii, nu pentru Condescu. Tot hulitul fost președinte a achiziționat și mașinile cu care astăzi se plimbă o mulțime de neaveniți, care nu au ajutat nici cu o vorbă echipa de fotbal. Mă întreb dacă unii s-ar fi așteptat ca la Pandurii să se fi tăiat facturi și pentru o felie de pâine, pe care au mâncat-o în plus unele delegații…

Intru, la propriu, în sediul Poliției și arunc o ultimă privire către fostul președinte… Sunt 100% convins că omul ăsta nu are miliarde prin conturi din străinătate. Îi văd asta în privire, însă, dacă a încălcat legea SĂ PLĂTEASCĂ ȘI EL ȘI TOȚI CEI CARE AU PROFITAT DE ACEST LUCRU.

Zilele trecute un domn, ce se apropie de 60 de ani, m-a oprit pe stradă, m-a salutat și mi-a spus: „S-a ales praful de Pandurii. Au rămas fără tăticul lor!“ Noii conducători au acum prilejul să dovedească faptul că pot fi buni părinți pentru echipa de fotbal, și idoli pentru microbiști.

Până atunci, rămân convins că în ochii lui Condescu am citit multe blesteme nespuse. Unul dintre ele ar suna cam așa: „Ține-i, Doamne, sănătoși, să simtă ce au făcut!“

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.