O IPOTEZĂ ŞI TOTUŞI LEGENDĂ –
LA 1866 MIHAI EMINESCU TRECEA PRIN GORJ?

De-o vreme îmi bat capul ca să încerc să desluşesc o frântură din viaţa Poetului Naţional Mihai Eminescu. Într-adevăr, am prins drag de legenda consemnată pe larg de scriitorul Ion Filipoiu, de obârşie din Zorleştii Gorjului, în revista “Portal Măiastra”, anul II, nr.2 (6)/2006, în articolul “Drumul lui Eminescu de la Răşinari la Giurgiu, în toamna anului 1866”. Cum în istoria literară mereu avem parte de surprize, găsesc necesar să readuc povestea aceasta în atenţia cititorilor GORJNEWS şi, totodată, oficialităţilor gorjene.

Pe jos spre Ardeal

Începând cu vara anului 1866, Mihai Eminescu lăsa Cernăuţii lui Aron Pumnul ce murise în ianuarie şi, după cum scrie G. Călinescu în «Istoria…»,  «o luă pe jos cu un băţ în mână şi un straiţ de-a umăr, spre Ardeal». Iar relatările cu privire la itinerariul transilvan ales sunt bogate şi, mai ales, pline de semnificaţie. Nu stăruim acum asupra lor, însă tot criticul şi istoricul menţionat arată că la un moment dat Poetul se duse la Sibiu şi ulterior fu trimis la Răşinari, la popa Bratu, bunicul dinspre mamă al lui Octavian Goga. Iată, în acest sens, o relatare a lui Niculae Densuşianu: ,,Eram student în drept la facultatea din Sibiu, în anii 1865-1870. Într-o zi de toamnă, anul nu-mi pot aduce aminte (1866), pe când treceam pe Strada Măcelarilor, mă întâmpină din jos de poştă un tânăr de la institutul teologic-pedagogic de acolo şi-mi prezintă pe un alt om tânăr, cu faţa negricioasă, cu ochii mari deschişi, cu un zâmbet pe buze şi-mi spune că este Eminescu, care anume mă căuta pe mine… Un fior mă cuprinse”.

“Când s-a dus de la noi, nu l-am văzut…”

Cărturarul îl găzdui pe Eminescu vreo trei zile, cum trei zile şezu şi în Răşinari la popa Bratu. Despre asta, Aurelia Goga, fata gazdei şi viitoarea soţie a lui Octavian Goga, mărturiseşte: ,,A dormit trei nopţi aici, nu în casă. Odăile sunt mici şi nu încăpeam. Aveam o căsoaie, cum se zice prin Răşinari, adică un fel de bucătărie cu vatră şi cuptor de pâine. De obicei până da gerul, acolo dormeam eu cu bunica mea, că era cald şi bine. Ţin minte că m-am cam bosumflat atunci când trebuind să dorm într-o lădoaie din casă. Când s-a dus de la noi, nu l-am văzut, că a plecat de cu noapte cu sluga noastră. Dar era într-o luni, că duminică a fost nuntă mare în vecini, la care şi părinţii mei au luat parte şi l-au dus şi pe el. Eu am rămas cu bunica, iar dimineaţa nu l-am mai văzut. Cât a rămas aici a stat în fiecare zi cu noi la masă, acolo în bucătăria de care ţi-am spus. Şedea chiar lângă mine pe o laviţă şi ţin minte că îmi venea să râd cât era de neîndemânatec. Şi sfios, de credeam că nu ştie să vorbească.” – Aurelia Goga – Amintiri despre Eminescu – volumul Figuri din Mărginime de Ilie Haşeganu, 1976).
Iată cum procedă, la finalul şederii tânărului poet, popa Bratu : ,,Acela îi dădu un ţăran care-l petrecu peste munţi”, consemnează George Călinescu. Doar atât! Iar cei mai mulţi biografi s-au mulţumit să scrie că Eminescu a trecut munţii pe la Vama Cucului…

Tânărul poet putea păşi liniştit între ciobani

Însă Ion Filipoiu, în studiul menţionat mai sus, reface drumul Poetului de la Răşinari, peste munţi. Dacă vremea de toamnă impunea păstorilor locului să plece la iernat către Bălţile Dunării, se poate presupune că ţăranul ce l-a dus pe poteci pe Eminescu era (doar) păstor. Iar, în lipsa actelor necesare, tânărul poet putea păşi liniştit între ciobani, fără ca la vamă să fie întrebat ce şi cum. Tot aşa, drumul transhumanţei păstorilor nu putea fi decât cel tradiţional – “Marele şi vechiul drum de transhumanţă”, conform ilustrului geograf filoromân Emanuel de Martonne.
În continuare citez din Ion Filipoiu: “Iată despre ce e vorba: bătrânul şi venerabilul cărturar Gheorghe Ciorogaru din Novaci – Gorj, doctor în ştiinţe economice la Universitatea din Heidelberg, mi-a povestit de multe ori, în întâlnirile noastre la Bucureşti, o ”legendă” a prezenţei lui Mihai Eminescu în Zona Novacilor. Sigur, cunoscând capacitatea oamenilor de pretutindeni de a crea legende de tot felul şi, mai ales, în legătură cu oamenii mari, am primit sceptic această informaţie. Bătrânul cărturar susţinea că o ştia de la socrul său, fostul îvăţător Giugiulan, care, la rândul său, o aflase la “Cercul învăţătorimii novăcene”. Un cerc altminteri serios şi ambiţios, dacă e să luăm în seamă că, prin anii 1926, a scos şi o revistă proprie intitulată “Prietenul săteanului”, cu sediul la Novaci. Evident, obiecţiile mele mergeau, în primul rând, nu la imposibilitatea ori improbabilitatea prezenţei poetului pe aceste meleaguri, ci la faptul mărunt şi banal că nu cred să fi existat persoanele sau persoana care să fi fost în măsură să poată remarca prezenţa “ciobănaşului”, viitor mare poet, în aşa fel încât să rămână pururi în amintire. Era obiecţia pe care septuagenarul cărturar nu putea să mi-o înlăture, cu toate presupunerile sale logice. El vorbea despre o amintire rămasă în familia unui astfel de învăţător din cerc, bătrânul dascăl Flitan, în casa căruia poetul fusese găzduit, spălat şi primenit cu ţoale curate, şi care, după atingerea notorietăţii de către poet, evoca mândru întâmplarea de atunci. Fără îndoială că ar fi fost minunat dacă acel dascăl ar fi lăsat o însemnare despre acest episod, iar acea însemnare s-ar fi păstrat şi ar fi ajuns până la noi. Dar, vorba Sf. Ioan Gură de Aur: şi cele scrise şi cele nescrise sunt deopotrivă vrednice de crezare.”

De vorbă cu scriitorul Ion Filipoiu

Iată-mă prins în mrejele unei aşa de minunate întâmplări! Drept pentru care am purtat o discuţie pentru lămurire cu scriitorul.
–Alex Gregora: Aş dori, domnule Ion Filipoiu, să ne spuneţi dacă, între timp, aţi dat de alte semne  privind legenda trecerii poetului Mihai Eminescu în toamna anului 1866  prin Gorj.
-Ion Filipoiu: În afara datelor prezentate în  comunicarea mea, la Simpozionul consacrat Poetului, de la Tg. Jiu, din anul 2000, nu am alte dovezi.
-A.G.: Cu siguranţă, la 1866 Mihai Eminescu a trecut Carpaţii. Unii au spus că pe traseul Răşinari – Păltiniş – Voineasa – Râmnicu-Vâlcea – Curtea de Argeş – Piteşti – Bucureşti. Dumneavoastră afirmaţi altceva?
-I.F.: Categoric. Şi „lăsătorile” (= potecile) păstorilor sunt cele arătate în sus-zisa comunicare. Dacă nu mă crezi, caută în scrierile, foarte valoroase, ale ilustrului geograf Em. de Martonne.
A.G.: A luat drumul de peste munţii aflaţi în zona staţiunii Rânca de azi, să  înţeleg?
-I.F.: Nu exista o altă variantă. De altfel, puţin mai jos de Rânca, se afla punctul vamal „Florile albe”, toponim existent şi acum.
-A.G.: Hanul Prislopului mai există?
-I.F.: Oh, dintele vremii roade totul şi „Hanul Prislopului” (prislop = loc de trecere) va fi pierit odată cu abandonarea Drumului oii şi a Drumului sării, nemaiavând „clienţi”. Pe locul lui, după spusele regretatului inginer şi cărturar R. Cosoroabă, din Bumbeşti-Deal, se află casa familiei sale.
-A.G.: Deci, gazdă i-a fost Poetului învăţătorul Flitan. Mai sunt familii cu acest nume în Novaci?
-I.F.: Da. Pentru detalii, caută-i pe profesorii Z. Cârlugea, concitadin, şi D. Bondoc, din Novaci.
-A.G.: Iar despre toate acestea v-a vorbit doctorul în ştiinţe economice la Universitatea din Heidelberg Gheorghe Ciorogaru, de loc din Novaci. Ne mai puteţi da şi alte date despre acest cărturar?
-I.F.: Corect. Pentru date îndestulătoare despre venerabilul cărturar novăcean – fost deţinut politic, bun traducător al unor cărţi de referinţă din limba germană, autor al unui eseu interesant, intitulat „Păcatul istoriei” – contactează-l pe profesorul Bondoc.
-A.G.: Ca să tragem o linie: Eminescu a fost în Gorj pe când avea 16 ani, adică în 1866. Consideraţi că ar trebui marcat într-un fel evenimentul pe aceste meleaguri?
-I.F.: Am cel puţin trei „proiecte” (utopice!): un „bolovan” uriaş, frumos spart şi dichisit cu o inscripţie edificatoare, aşezat pe locul fostei „schele” (schelă = vamă), din cătunul Vlădoi-Cernădia; un bust al Poetului, în Parcul oraşului  Novaci; o pensiune turistică, purtând numele „HANUL PRISLOPULUI”, aşezată pe locul originar,  având pe  faţadă o placă arătoasă, pe care să se scrie: Pe acest loc, a fiinţat, din vremuri imemoriale, până prin anii 1900, HANUL PRISLOPULUI. Aşezat la încrucişarea dintre DRUMUL OII şi DRUMUL SĂRII, hanul a servit ca loc de găzduire pentru păstorii ardeleni, sărarii vâlceni şi găzarii prahoveni. Aici a poposit, în urmă cu 150 de ani, în septembrie 1866, venind din Ardeal, prin Schela Cernădiei, adolescentul MIHAI EMINESCU, cel ce avea să devină POETUL NAŢIONAL AL ROMÂNILOR.  Bumbeşti-Deal, 8 septembrie 2016. (Pe cîte vezi, sunt „rezonabil”: las timp de „execuţie” de patru ani !)
-A.G.: Eu aş propune şi un monument Eminescu la Rânca, staţiune ce este cam săracă în semne de cultură, iar culmile munţilor de acolo au fost privite cândva, după cum ne spuneţi, de tânărul Mihai Eminescu…
-I.F.: …Aşa cum ţi-am sugerat şi la Târgu-Jiu, încearcă să te întîlneşti cu „notabilităţile” novăcene şi instituiţi un Simpozion anual (ce ar urma să se desfăşoare în luna septembrie, fie într-o anumită duminică, fie în ziua de Sf. Mărie Mică), consacrat evocării Poetului (dar şi vieţii păstoreşti şi unor personalităţi din zonă, căzute, pe nedrept, în uitare).
-A.G.: Publicând în GORJNEWS scurta noastră convorbire, se poate considera că demersurile pot începe.  Mulţumesc şi Doamne-ajută.