La Bâlteni, Primăria n-are cap, iar biserica acoperiș
La Bâlteni, Primăria n-are cap, iar biserica acoperiș
Investigatii13 aprilie 2012

Ne-am obișnuit în ultimii ani, în Gorj, să se plătească zeci de miliarde pe investiții publice de mântuială. Drumuri mânjite cu un strop de asfalt care se decopertează imediat ce se fac plățile, alimentări cu apă care se colmatează la primele semne de secetă, poduri pe care primarii refuză a le mai plăti dacă nu pică la-nvoială cu constructorii în privința șpăgii.
Însă, Vasile Vlăduleanu, întâiul gospodar al comunei Bâlteni, întrece anul acesta, de Paști, cele mai macabre așteptări. La intersecția din Peșteana Jiu, Biserica Sf. Nicolae, prilej de smerenie, rugă și închinăciune altădată, zace acum decapitată și dărăpănată, spoită dinainte-i cu un cort improvizat – adăpost pentru slujbe prefăcute la zile mari.

Vlăduleanu a demontat acoperișul bisericii în prag de iarnă

Dacă tot s-a aflat că vine iarnă grea, în octombrie anul trecut primarul Vasile Vlăduleanu a dat ordin să fie dat jos acoperișul bisericii, veche de aproape 100 de ani. Deși se putea restaura de primăvara până toamna, pe Vlăduleanu atât l-a dus mintea: să o decoperteze iarna. Între firma de construcții a unui localnic, de bună credință, de altfel, și Parohia Peșteana Jiu s-a încheiat în septembrie 2011 un contract de reparare capitală a bisericii, în sumă de peste 5 miliarde lei vechi. Proiectul fusese realizat din 2010 de una din firmele cu pretenții, ștaif și multe – multe aere din Gorj , care reunește ăi mai plini de impresii bune despre ei  înșiși arhitecți din Gorj: frații Brebenel și Dumitru Florescu (nenorocitul care a nenorocit Centrul orașului lui Brâncuși).  La semnarea contractului, Gicu Păsărin, patronul S.C. SOLARIS S.R.L., ca fiu al satului a spus că va suporta din buzunarul lui 2-300 de milioane lei vechi, din costul total al lucrării. Între timp, veți vedea, donația a devenit de ordinul … miliardelor!

Florescu și frații Brebenel și-au dat în petic: acoperiș mic pe biserica mare!

Zis și făcut. Lucrările s-au derulat în ritm susținut, constructorul intenționând ca în maxim 3-4 luni să pună acoperiș nou peste casa lui Dumnezeu. În 2009, într-o anchetă serial – „Mafia arhitecților” –  publicată atunci de „Impact în Gorj” (care a fost odată ziar), demonstram cum face arhitectul minune Florescu 10 – 20 de proiecte pe zi. Văzând cum a lucrat S.C. CREATIV BREBENEL PROIECT S.R.L. la proiectul de reparare a bisericii, trag concluzia că documentarea de la fața locului a fost făcut cam din birou. Cum un capac mic nu poate acoperi nicicum o oală mare, la fel a pățit și constructorul Păsărin când să încherbe acoperișul. Proiectanții de renume mondial pomeniți anterior au măsurat o singură dată și foarte prost. Această eroare i-a determinat pe reprezentanții Inspecției în Construcții să nu aprobe faza determinantă a lucrării. Singura soluție, adică operarea unei modificări a proiectului inițial a fost acceptată greu de specialiștii de la S.C. CREATIV BREBENEL PROIECT S.R.L. Iar, după ce au operat-o, ce să vezi, n-a mai fost de găsit nu știu care supervizor al lucrării, să-și dea și el acceptul.  Deci, lucrările stagnează, în așteptarea unei noi ierni, probabil.

Primarul n-are bani și, una peste alta, n-are nicio treabă

Pe parte arhitecturală, carevasăzică, lucrurile sunt tragice. Pe parte economică, vorba lui Gigi Becali, e și mai groasă. Ca finanțator principal al Parohiei Peșteana Jiu, Primăria Bâlteni a demarat această lucrare fără a avea banii necesari! Vlăduleanu declara senin, deunăzi, că are 2 miliarde alocate pentru ridicarea unei biserici noi, la Moi, și pentru repararea celei de la Peșteana. Noi credem că-i rămân bani și pentru un zgârie-nori la New York, dacă stăm bine să socotim!  Atâta amatorism în gestionarea problemelor unei comune rar ne-a fost dat să vedem.
Mai mult, Vlăduleanu spunea că a plătit din banii Primăriei 500 milioane lei vechi pentru proiect – bun proiect, n-avem ce spune! – și încă 232 de milioane pentru lemnăria necesară la acoperiș. Apoi, Vlăduleanu dă ca cert faptul că S.C. SOLARIS S.R.L. a primit 800 de milioane de la enoriași și că alți bani n-are de ce să mai ceară, cât timp lucrările sunt stopate.

Constructorul: “colaborare zero din partea Primăriei!”

Constructorul Gicu Păsărin are altă variantă, mult mai apropiată de realitate. El spune că a cheltuit până acum 2 miliarde, pe lucrările efectuate, nu a primit niciun ban, de la nimeni, iar lemnele abandonate de primar în curtea bisericii n-au fost cerute în această fază, nefiind necesare acum. Aruncate de luni de zile  sub cerul liber, fără nicio protecție, se degradează continuu. Concluzia noastră e una singură: lemnele i-au picat primarului întreprinzător la vreo combinație, le-a facturat repede și i le-a pus în brațe lui Păsărin, fără să-i fi fost cerute, fără  vreo comandă scrisă, așa cum se procedează legal. Dar mă rog, domn’ primar nu le știe pe-astea, legale.

Mandatul demolatorului de biserici e aproape gata

Peste ani și ani, oamenii din Bâlteni și-l vor aminti pe Vlăduleanu drept primarul acela care n-avea nicio treabă și demonta acoperișuri de biserici când venea iarna.
Din păcate, în țara asta, nici Dumnezeu nu ne poate feri de primari ca Vlăduleanu. Sunt mulți, câtă frunză și iarbă.
“S-a lucrat toată iarna, sunt stopate lucrările de două – trei săptămâni. Sper ca anul acesta să finalizăm lucrarea, care este în valoare de 4 miliarde.
A fost o problemă, proiectantul, Laurențiu Brebenel,  a scăpat ceva din vedere. La faza determinantă, cei care au fost în comisie au dat alte dispoziții. După Paști vor începe lucrările în continuare. Primăria a plătit proiectul tehnic, 500 milioane, a contribuit cu 232 de milioane pentru achiziționarea lemnăriei la acoperiș. Primăria va aloca bani în continuare, în funcție de cum se vor desfășura lucrările. Avem alocați 2 miliarde, pentru biserica de la Peșteana și biserica de la Moi, care este nouă.

Constructorul a fost plătit din banii oamenilor, vreo 7-800 de milioane. Acum nu are ce bani să-i mai aloce, pentru că lucrările sunt stopate.” Primar Vasile Vlăduleanu

8 COMENTARII
  • Baba Gica 13.04.2012 la ora 17:26 pm
    http://www.gds.ro/Eveniment/2007-09-05/Sex+cu+nabadai+in+biroul+primarului+din+Balteni
  • mircea 14.04.2012 la ora 12:25 pm
    Fratii Brebenel fac parte din mafia asazisilor arhitecti din Gorj, de numele lor se leaga multe magarii, aici la noi la Cartiu este mare nemultumire printre cetateni pentru faptul ca Brebeneii astia si au ridicat un cavou inalt cao hardughie chiar in poarta bisericii zic ca sint arhitecti dar nu au niciun gust
  • Marioara Cretoi 14.04.2012 la ora 17:12 pm
    Nu ne intereseaza nici de arhitecti si nici de alti brebenei. Doar ne doare de faptul ca la Balteni comuna parca este parasita dupa ce 8 ani a fost parasita si dupa ce a fost JEFUITA de o gashka de mafioti pedelaci si de primarul lor gadzikar de ultima speta. La Balteni vrem schimbare! La Balteni vrem apa si canal. Vrem asfalt. Vrem locuri de munca si vrem sa traim intr-o localitate care va deveni oras in curand. ORICINE, in afara de Vladuleanu, e de un milion mai bine sa-l avem primar. Succes partidelor din opozitie. Uniti-va ca sa scapam de Vladuleanu si de PDL, iar apoi si de Basescu.
  • Ninel de la Plopsoru 14.04.2012 la ora 18:29 pm
    si cand te gandesti ca si primaru' asta e tot de la pedelaci!oare cine-i mai voteaza p-astia?
  • Ana Saftoica 14.04.2012 la ora 19:38 pm
    Primaru asta e bun doar de gura si de alte halea.n-a facut nimca la noi in Balteni. Doar a asfaltat la pret triplu 1km de strada in colonie si a renovat cabinetu amantei (una din ele). S-atinut numai de amantlacuri si de intrigi. Smarandita de la liceu, doctorita si cu aia din primarie sunt ultimele sale achizitii in domeniu.
  • Marin Gogea 18.04.2012 la ora 20:29 pm
    io platesc apa cu paispe mii, iar vecinu meu de la PEsteana doar cu sase mii! ia-ntrebati-l pe primar si de chestiile astea...
  • Ana 28.05.2012 la ora 17:05 pm
    Nu stiu de primar si nu ma intereseaza,dar d-le Marin,eu stiu ca vecinul dumitale ca si mine a platit bransament la Apa Craiova si toata conducta de la hidrantul lor de apa pana la el a suportat-o singur nu doar de la coltul portii; si multe alte costuri care de vrei bsa le afli, sa-l intrebi pe el mai bine.Daca ai ceva de comentat esti liber s-o faci dar in privinta asta nu ai dreptate pentru ca eu stiu foarte bine ca Apa Craiova nu ar fi semnat bransament la o comuna intreaga pe cheltuiala lor. Si ai putea sa-i intrebi direct sa vezi ca si ei factureaza mai scump primariei decat lui vecinu si mie .De ce? Pentru ca e problema lor ,nu ma intereseaza .Tot ce aveam sa-ti spun este ca eu am dat bani multi sa ma bransez la Izverna acum 10 ani si daca ar fi sa comenteze cineva aceia ar trebui sa fim noi ,nu voi carora v-a venit moca la poarta! Multumesc .
  • berchez costel 17.08.2012 la ora 20:16 pm
    vai de voi ce ati pus pe scaun acum..:::))
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *