Aproape zilnic, parcurg o parte dintre străzile orașului numit Târgu-Jiu, încercând să fac mișcarea obligatorie impusă de medic. Simt cum nedumerirea mă cuprinde tot mai tare, cum neînțelegerea îmi atacă judecata. Mă uit în jur și, în afară de un orășel ponosit, și tot mai multă crispare pe chipuri, văd, totuși, oameni… Cel puțin așa părem pe dinafară. Ciudată chestie, pentru că mai tot ce se întâmplă prin județul ăsta de vreo 25 de ani încoace nu prea are treabă cu omenia. Aceleași străzi, aceleași chipuri și aceeași gândire. Parcă îmi apar în fața ochilor prietenii mai în vârstă ce, prin ’90, urlau: „Nu ne vindem țara!“ Imaginea lor, strigând asta, îmi este vie în memorie… Îi văd ridicând pumnii strânși către cer, în Parcul Coloanei Fără de Sfârșit, aclamându-l pe Ion Iliescu înainte de primele alegeri de după nea Nicu… Gorjenii și, se poate spune, oltenii nu și-au vândut țara, dar au avut grijă ca să-i îmbogățească pe alții tot de acilea, iar ei să fie lipiți pământului, la propriu. Ce mama dracului să caute englezii, nemții, olandezii pe aci, pe la noi, ca să cumpere ce am clădit cu palmele noastre? Mama lor de venetici! Nu, nu ne-am vândut țara, dar am avut grijă să vindem și viitorul copiilor noștri! Ei, bine, asta v-am zis că nu înțeleg eu: pe dinafară părem oameni.

Am privit impasibil cum în Gorj se distruge toată economia, am umblat țanțoș pe stradă, ne-am ferchezuit apartamentele din plăci cu tot felul de prostii, care ne-au costat sute de milioane, nu am uitat să ne cumpărăm mașini de fițe, dar, deși părem oameni, nu ne-am gândit la un lucru simplu: „Domnule, dacă astăzi închidem Fabrica de Țigarete, mâine pe cea de Sticlă, poimâine punem lacătul și la poarta altei fabrici, copilul nostru unde va mai munci? În Italia, fraților, în Spania, copiii Gorjului sunt sclavi pe plantații prin lumea largă, pentru că părinții și bunicii lor nu au fost în stare să le asigure un viitor. Parcă la Gorj a funcționat cel mai bine lecția de prosteală, predată de Ilici Iliescu și urmașii săi. Am învățat-o pe de rost, în doi timpi și trei mișcări… Atât de tare ne-a plăcut! Și prin alte părți au mai demolat românii, dar au avut grijă să ridice altceva în loc, care să fie de ajutor urmașilor.
Zilele astea pe la televizor au rulat imagini cu mineriada din iunie 1990, eveniment care a distrus România, dar noi l-am aplaudat, și observ că unii încep o mineriadă intelectuală. Metoda aplicată românilor, ce prinde în special la gorjeni, pare atât de bine pusă la punct încât mă înfior. În ultimele zile, în presa locală, oameni pe care îi apreciez, de altfel, caută, oarecum, să atragă oprobiul cititorului pentru cei care sunt mai direcți, mai virulenți în rânduri. Păcat, dragii mei domni, fiindcă libertatea de exprimare nu ar trebui să țină cont de o anumită simpatie politică. Acum ne îndemnați să fim blânzi, dar oamenii mor de foame, la propriu, inima lor nu vrea să mai bată, sătulă de atâtea supărări, în vreme ce, nu de mult, tot prin presă erau apreciați cei care incitau la violențe și alte lucruri mai nenorocite. Suntem falși, încercăm să ne creăm o anumiă aură fără să ne fie frică de Dumnezeu, căutăm doar o imagine pe care, de altfel, nu o merităm.
Am spus că prosteala se vinde ca pâinea caldă la Gorj… În seara când am citit pe crol-ul unui post de televiziune că Ponta vrea să mai dea o pomană electorală de vreo 5.000 de lei bugetarilor, știam că profitorii își vor arăta, din nou, adevărata față, chiar dacă, prin vorbe bine meșteșugite, vor să pară la locul lor. Instinctual, fără să caut prea multe amănunte, am pus mâna pe telefon și am sunat un prieten bugetar. Am vrut  să aflu ce o să facă cu banii promiși de Ponta, neștiind în acel moment că este vorba de niște tichete turistice. Bugetarul, profesor de meserie, mi-a spus sec și hotărât că vrea să-și termine casa, iar eu am început să râd în hohote, urlând și râzând din cauza durerii pricinuite de o asemenea atitudine. Până în prezent nu am văzut niciun lider de sindicat al bugetarilor care să iasă public și să spună că respectivele tichete de vacanță nu sunt o prioritate pentru sistemul X sau Y. Acești lideri continuă să ne servească lecții de prosteală, iar noi, ca niște gorjeni conștiincioși ce suntem, le învățăm cât a-i clipi. Nici pomeneală de doctor care să iasă în spațiul public și să spună că bolnavii nu au medicamente, și este neomenesc ca medicii să primească bonusuri de vacanță. Nu am văzut dascăli care să zică: „Ponta, stai în banca ta, elevii  se caută prin buzunare, fac chetă pentru a cumpăra cretă, iar tu încerci să ne mituiești electoral!“ Ați văzut vreun funcționar ce a cerut condiții mai bune de muncă în beneficiul său și al contribuabilului, și a refuzat din start mita electorală frumos împachetată? Nu!
Pe dinafară părem oameni, însă distrugem tot ce întâlnim în cale. Lasă-l în plata Domnului pe bolnav, pe elev, până și pe amărâtul care vine de la zeci de kilometri pentru o adeverință, iar noi ne batem joc de el, important este că Ponta ne-a promis bilete la mare. Băsescu și Boc au închis spitale și școli, ducă-se amândoi după flotă, dar în atare condiții medicii și dascălii închid spitale și școli, bucurându-se că ei, doar ei, au primit un cadou de la viață.
La televizor și prin ziare prezentăm, însă, o altă lecție învățată tot din manualul de prosteală, bine conceput în laboratoare politice pentru cei mulți și nevoiași.