După doar o lună şi… trei zile, Mircea Diaconu este deja fostul ministru al Culturii. Pe cont propriu, în prima-i escapadă pe linie de serviciu, domnul ministru a ajuns la Hobiţa, de unde a început, cu aplicaţie, să se documenteze în chestiunea Brâncuşi, chestiune pe care şi-a trecut-o în agenda de lucru la capitolul priorităţi de natură naţională. Şi… gata. Timpul n-a mai avut răbdare. Oricum, noi, la Târgu-Jiu, suntem obişnuiţi cu astfel de întâmplări. Am mai păţit-o şi acum câţiva ani cu o doamnă nou ministru, doamna Mona Muscă, obligaţi să ne încadrăm între malurile desfăşurătorului unui scenariu asemănător. Şi dânsa a fost primită bine, şi-a notat totul în agenda-i ministerială, a făcut o poză de grup cu noi şi-a dispărut în noapte… În scurtul sejur guvernamental, Mircea Diaconu s-a ales de la noi cu un premiu pentru întreaga activitate de la Zilele Elvira Godeanu şi-a avut posibilitatea nesperată să-şi facă poze color, cu nuanţe vădit brâncuşiene, în compania poetului Laurian Stănchescu, a bătrânului mason de ţară Tănasie Lolescu şi a câtorva săteni de vârste diferite aflaţi cu totul întâmplător pe uliţa principală din Hobiţa, când tocmai trecea cu Logan-ul senatorial.
Acum, Mircea Diaconu poate să-şi pună papion, alăturându-se legal protestatarilor din Aleea Alexandru de unde, cu pregătirea-i acumulată în domeniu, mai ales la Hobiţa, ar putea să susţină şi pentru noi, cei de la Târgu-Jiu, măcar un candidat la bursa „Constantin Brâncuşi”, introducându-l astfel pe tânărul nostru artist „în circuitul valorilor europene, oferindu-i oportunitatea de a lucra într-un mediu artistic internaţional în domeniul artelor plastice”, aşa cum scrie, de câţiva ani buni, în programul Institutului Cultural Român condus încă de Horia-Roman Patapievici, secretar de stat pe care premierul Victor Ponta a promis să nu-l demită. Şi a promis acest lucru la sugestia ministrului Mircea Diaconu. Lăsând gluma (care glumă?) la o parte, îi sugerăm directorului Muzeului din oraşul lui Brâncuşi să organizeze la Târgu-Jiu o expoziţie de grup a artiştilor care au fost bursieri până acum la Paris şi care au lucrat o perioadă în atelierele de la Cite Internationale des Arts. Unde, dacă nu la Târgu-Jiu, ar putea mai bine fi apreciată munca unor artişti ca: Irina Adina Botea, Anca Raluca Benera, Ioana Nemeş, Michele Bressan, Răzvan Boar, Olivia Mihălţianu, Adi Matei, Ilie Cristian Ionescu şi a altora, câţiva, care s-au bucurat de bursa „Constantin Brâncuşi” oferită de I C R de-a lungul anilor?
Iar candidatul nostru, de care făceam referire mai sus, ar putea fi, la o adică, tânărul pictor Marius Turcitu. Îi propunem să se gândească la o astfel de oportunitate cu toată seriozitatea. Are şanse reale…
Dar, deocamdată, cu noi cum rămâne? Noi cu cine…?
La un an, în Amintire
Am primit cu poşta acum câteva zile un colet de la Timişoara. Doamna Rodica Daba ne-a trimis, la un an de la trecerea în Amintire a profesorului şi brâncuşologului Dumitru Daba, cartea ultimă a acestuia – Viaţa ca o şcoală. Cu scrisu-i îngrijit şi ferm, pe coperta a IV-a a cărţii, dl Daba ne transmite un mesaj de suflet, peste timp, tuturor: „Apropiindu-mă de amurgul vieţii, m-am gândit că s-ar cuveni să rememorez principalele ei momente şi etape. Atât pentru a da seama de felul în care am valorificat datele iniţiale primite în familie (prin educaţia părinţilor) ori şansele oferite de viaţa însăşi, cât şi pentru ca vreun tânăr cititor, şi el de obârşie modestă, aflat acum în pragul vieţii sale active, să poată găsi în aceste acţiuni şi trăiri eventuale motive de încredere şi de speranţă…”
Dumitru Daba a fost foarte legat sufleteşte de Târgu-Jiu. Poate şi pentru că era de-al nostru, mama Domniei-Sale, pe care a venerat-o necondiţionat, fiind de loc de la Tismana. A scris trei cărţi despre Brâncuşi: În căutarea lui Brâncuşi – 1989, Brâncuşi – 1995 şi La verite Brâncuși – 2001, a participat activ cu comunicări de fiecare dată interesante şi cu propuneri deosebit de constructive şi de aplicate la mai toate Simpozioanele Brâncuşiana de la Târgu-Jiu, s-a exprimat despre opera lui Brâncuşi şi în ziarele şi revistele noastre: Gorjeanul, Brâncuşi, Frontiera clipei, Lumea gorjenească, după Brâncuşi, Portal Măiastra. Iată-l, aproape de noi toţi, într-un text pe care ni l-a dăruit – Târgu-Jiu 600 / Enescu şi Brâncuşi – publicat în revista după Brâncuşi din februarie 2006: „Viaţa social istorică a Gorjului este marcată în acest fast an 2006 de împlinirea a şase veacuri de la prima atestare documentară a Capitalei sale, eveniment dublat şi împlinit în mod fericit de un altul, spiritual-artistic – 130 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, cel mai celebru dintre fiii Gorjului şi, probabil, şi al Ţării întregi. Cum recent s-a împlinit şi Anul George Enescu, la cinci decenii de la stingerea marelui Orfeu moldav, ni se pare potrivit să sugerăm ca ecoul acestuia să se regăsească şi la marea sărbătoare a gorjenilor. ( … ) În acest aproape providenţial context istoric, ideatic şi spiritual, nu ar fi minunat ca la manifestările jubiliare din acest an una dintre orchestrele de cameră ale ţării, poate cea a Filarmonicii Oltenia Craiova, să dea viaţă Simfoniei enesciene, la o jumătate de veac de la premiera ei pariziană, în chiar cadrul natural al Mesei de la malul Jiului?”
Vorbele noastre-s prea sărace pentru a-l putea evoca pe profesorul Dumitru Daba aşa cum o merită cu asupra de măsură. Dar, am putea la Târgu-Jiu, unde a avut mulţi prieteni şi sunt mulţi oameni care i-au apreciat de fiecare dată Lucrarea, să ne întâlnim şi să-i aducem un Omagiu, amintindu-ni-l ca pe un Om deosebit care a fost totdeauna aproape de noi. Şi cu această ocazie, pictorul Dacian Antoni, ginerele profesorului nostru, care expune zilele acestea în sălile Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, ar putea fi prezent cu o expoziţie la Târgu-Jiu, pe care ar prefaţa-o, ca şi în alte dăţi, criticul Dan Hăulică, şi el apropiat de-o viaţă de opera sculptorului Brâncuşi.
Ce alt Omagiu i-am putea aduce profesorului Daba la Târgu-Jiu?
Final de stagiune
Orchestra Naţională Radio şi-a încheiat stagiunea 2011-2012 cu un concert dirijat de Jin Wang. Programul a cuprins Uvertura Romeo şi Julieta de P. I. Ceaikovski, Rapsodia pentru pian şi orchestră, pe o temă de Paganini, op 43 de Rahmaninov în interpretarea pianistului Horia Mihail şi Suita din baletul Pasărea de foc de Igor Stravinski. O sală plină s-a bucurat de acest ultim concert de la Sala Radio. Lumea multă şi bună a aplaudat minute în şir orchestra şi pe dirijorul Jin Wang şi l-au rechemat pe scenă pe Horia Mihail, al cărui pian călător a concertat şi încă face acest lucru în mai toate oraşele ţării, ocolind însă, – oare de ce? – oraşul nostru.
În primul rând, aşezată privilegiat foarte aproape de pianist, am zărit-o pe Doamna Doctor Carmen Ginghină, de loc de la Târgu-Jiu, urmărindu-l cu încântare şi cu mare atenţie pe Horia Mihail. M-am bucurat când am văzut că la Bucureşti gorjenii se găsesc în primele rânduri chiar şi într-o sală de concerte.
Prof. dr. Carmen Ginghină a absolvit strălucit liceul la Târgu-Jiu şi a hotărât să urmeze medicina după ce a ales între politehnică şi filologie. Astăzi este şefa Secţiei Clinice de Cardiologie a Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. C. C. Iliescu” şi şefa Catedrei de Cardiologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. A fost o vreme directorul medical al Institutului „Prof. C. C. Iliescu”, preşedinte al Comisiei de Cardiologie a Ministerului Sănătăţii şi preşedintele Societăţii Române de Cardiologie. Pentru carieră, notorietate şi implicare socială a fost nominalizată în Top 100 Femei de Succes situându-se în anul 2005 pe un onorant loc 7, iar pentru profesionalism şi conduită morală a fost laureata Galei – Excelenţa în Medicină, distincţie acordată de un Consiliu Consultativ Academic. Este mereu lângă inima pacienţilor ei, aproape de care e zi şi noapte: „Chiar şi acum când sunt profesor, când conduc o şcoală, când îi învăţ pe alţii, plăcerea de a veghea mereu bolnavul este enormă. Şi asta mă ajută foarte mult”.
Într-o după-amiază toridă de vară, în primul rând al unei săli de concerte din Bucureşti, am zărit-o pe Doamna Doctor Carmen Ginghină, de loc de la Târgu-Jiu. Mi-a fost de ajuns să cred că inima oraşului Bucureşti e în siguranţă şi că bate neînchipuit de frumos.
La fel şi inima mea…
După 33 de ani
Cu un destin tragic, singular în literatura română, poetul Daniel Turcea „a pornit din Târgu-Jiu de sub aripa ocrotitoare a visului brâncuşian”. Poet creştin, simţindu-şi rostul, cu intense trăiri şi credincios cu adevărat, a petrecut ultimii ani ai vieţii la Mănăstirea Cernica, doborât de tânăr de o boală necruţătoare.
Împlinise abia 33 de ani. A scris poezii pe care le-a adunat în două volume: Entropia – 1970 şi Epifania – 1978.
S-a stins acum 33 de ani. Daniel Turcea s-a născut la Târgu-Jiu, acolo unde, din când în când, Jertfa şi Taina Euharistiei sunt Una şi prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos e întâiul Adevăr. Daniel Turcea s-a apropiat de marele potir înainte de vreme. Poeziile lui au excepţionala proprietate a cuvintelor sfinte: „uimire numim acum / adevăratul chip / al firii / şi mintea e o uşă / în plinătatea razelor deschisă / dar razele sunt numai / urmele / şi urma // şi slava-i lumina faţă – şi nici un om / nu-l putea privi – asemenea / unui mort înviat – bucuria // cu faţa descoperită // nu cu aripi trupeşti, ca o pasăre / ci ale Duhului, prea uşor / răpindu-se”//. (Despre neînserata iubire, din ciclul postum de Poezii de dragoste)
Şi totuşi, Daniel Turcea s-a născut la Târgu-Jiu…
