Lumea gorjenească: Două scrisori pierdute…
Lumea gorjenească: Două scrisori pierdute…
Gorjul cultural22 noiembrie 2013

(…) Vi le dăruiesc cu speranţa că mă veţi crede pe cuvânt şi vă vor interesa cele mai noi evenimente care fac fala Oraşului Nostru: O scrisoare pierdută în regia actorului-manager Marian Negrescu la Teatru şi Expoziţia Constantin Blendea de la Muzeu, onorate, cu siguranţă, la 1 Decembrie, de prezenţa Primului-Ministru Victor Ponta şi a celorlalţi oficiali ataşaţi Marei Sărbători… (…)

„Vino, domnule, pe la noi, să mai vezi şi dumneata lumea, că lumea-i aici, la centru, între casele astea boiereşti, de zid, albe, făcute demult cu arhitecţi care cunoşteau meserie şi care chiar aveau pentru cine construi şi frumos şi pentru totdeauna. Uită-te şi dumneata, încă-i bine, ţi-e drag să treci strada, să caşti gura, să intri-n vorbă… Îmi place-al dracului, dar mi-e mai bine de-o vreme la Slătioara, stând la muncă, în pridvor, terfelind toţi kilometri de mi i-am luat cât am cuprins cu vederea de-a lungul Munţilor Căpăţânii, urcând cu gândul, pe îndelete, măgura Slătiorului, ca şi când aş fi obligat să mă ocrotesc întâlnindu-mă cu careva anume să prefirăm după puteri zilele…”

Îl găsesc pe Domnul Săraru aşezat boiereşte într-un fotoliu de piele adevărată, în camera cu vedere la linie, îmbrăcat cu hainele-ale bune,Dinu Sararu amirosind frumos a lavandă franţuzească, c-un braţ de hârtii proaspăt aşternute cu vorbe întoarse din condei, cum numai Domnia-Sa ştie a le potrivi. Îmi citeşte cu intonaţie, în exclusivitate, un text despre lumea de azi, o lume „sfâşiată între neliniştea din faţa zilei de mâine şi nevoia unei fărâme de Speranţă…”, text scris special pentru blogul de săptămână din paginile online ale Adevărului. Citiţi-l şi voi zilele astea şi vă veţi dumiri cât e de greu să răzbeşti ca să poţi să faci să ţi se potrivească ceva în ziua de azi. Asta, având posibilitatea, vezi, Doamne, să ai cu cine sta de vorbă…

Am vorbit în zilele pe care tocmai le petrecem împreună cu oameni ca lumea, instruiţi, cu răspunderi mari, asumate de bunăvoie, cu viaţă strâmtorată rău între paginile unor agende cu cotoarele aurite şi cu hârtia albă ca laptele, cu vorbele la ei, dulci cum îi mierea, de nu mai şti ce să crezi, dacă-i de bine şi dacă ţi se pot împlini planurile sau… Io trag nădejde că toţi de-ai cu care-am vorbit deja cam mult, au înţeles că pe lângă tot ce-i important în fiecare zi, cel mai de folos lucru e ca acasă la tine să te însoţeşti cu oameni de cuvânt şi să faci împreună cu ei lucruri de pomină. Din acest motiv, chiar cred că pe 1 Decembrie, la Târgu-Jiu, Primul-Ministru Victor Ponta va aprinde luminile oraşului, dar va şi deschide sub Înaltu-i Patronaj Expoziţia Blendea de la Muzeu. Va fi cel mai important eveniment cultural asumat politic, întâiul cadou al iernii de care va trebui să ne şi bucurăm, semn că se poate şi la noi şi că ne va fi bine. Va fi ca pe timpuri…

Umblu pe străzile din Cotroceni însoţindu-mă cu Domnul Săraru, întrăm în vorbă cu lumea, e o după-amiază de toamnă frumoasă şi eu trag nădejde să mi se potrivească gândurile şi că la Târgu-Jiu o să fie bine.

Poimâine seară vom petrece dimpreună într-o cafenea de cartier, ascultând muzică de jazz şi răsfoind cu îngrijire paginile proaspăt retezate de ghilotina tiparniţei ale celei mai recente cărţi purtând semnătura lui Dinu Săraru: Ultimul ţăran din Slătioara. Vom bea alcooluri fine, vom tăia fumul cu cuţitu’…

Şi parcă-i aud vocea împreunându-se cu acordurile muzicii americane:

„Zici c-ai cules ultimul şi nu te-a râs lumea? Cu banii din drepturile de pe cartea asta parcă mi-aş cumpăra şi io o curea de vie în dealul Bălăneştilor… Şi o pivniţă ca a dumitale…”

Zâmbesc la gândul că pe lumea asta multe lucruri se chiar pot împlini de-adevăratelea. Acasă, caut şi găsesc două scrisori. Una-i despre spectacolul Teatrului Elvira Godeanu, de-acum mulţi ani în urmă, despre Scrisoarea pierdută şi despre care v-am scris atunci, iar cealaltă-i despre pictorul Constantin Blendea, închipuită pe vremea când ne era bine şi toată lumea ni se părea că e a noastră. Vi le dăruiesc cu speranţa că mă veţi crede pe cuvânt şi vă vor interesa cele mai noi evenimente care fac fala Oraşului Nostru: O scrisoare pierdută în regia actorului-manager Marian Negrescu la Teatru şi Expoziţia Constantin Blendea de la Muzeu, onorate, cu siguranţă, la 1 Decembrie, de prezenţa Primului-Ministru Victor Ponta şi a celorlalţi oficiali ataşaţi Marei Sărbători…

Prima Scrisoare: Sfântul Împărat, pictorul Constantin

A doua Scrisoare: Candidatul prefectului, (un) Caţavencu

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.