Motto:
    Într-un vagon de cl. a II-a a al unui tren regional, călătoresc, faţă-n faţă, un oltean şi un ardelean. Pe geam văd amândoi că afară plouă. Olteanul cântă abia auzit, trist, pierit în gândurile sale: „M-a făcut mama olteanâââ”…
   De vis-a-vis, ardeleanul, marcat vizibil de drama omului nostru: „Iart-o, băăă, iart-o!”…
 
Se zguduie pământul cu toate ale lui, bune şi rele, semn că păcatele noastre, asumate ca pe nişte virtuţi dobândite, atârnă destul de greu în balanţa cu care măsurăm perfecţiunea frivolităţii gesturilor asociate deja definitiv cu o pretinsă criză de comunicare. Schematizăm la nesfârşit fără metodă şi, lipsiţi de o elementară înţelegere a nuanţelor, sugerăm doar existenţa unui echilibru al patosului pe care nu suntem în stare să-l gestionăm nici măcar de ochii lumii, şi ne dezlănţuim dintr-o pornire dionisiacă, exprimându-ne de cele mai multe ori doar de la tribună. Cu vorbe aproape goale, încercăm să dobândim prestigiu într-o confruntare permanentă, care nu face decât să ne expună vulgar unui spectacol exterior lumii, demonetizată la rându-i de inflexiunea şoaptelor bine controlată instituţional.
Nu mai departe mult de noi, Fiii Gorjului, am ajuns doar o simplă siglă cu ştaif pentru nişte plimbări anuale organizate bilateral, din dorinţa expresă a membrilor unei asociaţiuni de pensionari cu cotizaţiile aduse la zi cu eforturi financiare declarate. Uitaţi demult în scaunul unor funcţii onorifice, îmbărbătaţi şi susţinuţi doar de devotamentul neprecupeţit al unor vechi soţii, cândva seduse de frumuseţea nepereche a judeţului natal, câţiva vrednici oameni de bine încearcă să păstreze vie memoriei noastre o anume fudulie gorjenească ajunsă, din păcate, anacronică în sine şi bucurându-se astfel doar de prestigiul unor istorii mult anterioare, marcate pitoresc de glorie şi izbânzi dovedite. Se impune o grabnică şi radicală schimbare a statutului organizaţiei care să permită accesul tineretului fără niciun fel de restricţii, impunându-i-se acestuia să facă naveta acasă numai din interes, ca mâine-poimâine, la o  adică, să ştie exact de unde a plecat şi să se laude numai cu ceea ce efectiv a şi făcut, totdeauna sedus şi dezinteresat de sentimentul unei prezenţe gorjeneşti împlinite.
Fiii Gorjului – o margine de lume uitată,  a cărei identitate se revendică doar dintr-un orgoliu mioritic marcat de o anume virtuozitate în a livra, ciclic, mai ales prim-miniştri pentru ţară şi istorie.

În sălile de expoziţie ale Parlamentului, ce poartă pe frontispiciu numele lui Constantin Brâncuşi, artiştii plastici din filiala u.a.p. de la Târgu-Jiu, însoţindu-se la greu de rude, prieteni, curioşi, eventuali interesaţi şi organe ale puterii locale, expun, începând de săptămâna aceasta şi până la sfârşitul… lunii, câteva lucrări de pictură, sculptură şi sticlă. Câteva de fiecare, pentru că expozanţii, poate cenzuraţi drastic, poate nu tocmai bine informaţi sau… pregătiţi, n-au fost în stare să mobileze ca lumea simezele şi spaţiul generos al Sălii Constantin Brâncuşi din incinta Parlamentului României. Am remarcat că n-au fost admise în expoziţia filialei lucrări de marmoră. Să fi fost prea mare asigurarea şi să nu se fi putut aloca la timp fondurile necesare? Poate!… Sau…

Un critic de ocazie, dl. Gigi Mihăiţă, readus în actualitate dintr-o tinereţe petrecută cândva la Târgu-Jiu, se bucura nostalgic, în scurta sa luare de cuvânt, de întâlnirea nesperată cu… fiii Gorjului, exprimându-se cu bunăvoinţă afişată despre reîntâlnirea pe simeze cu câţiva dintre artiştii plastici pe care i-a promovat necondiţionat prin anii ’80 în cronicile sale, atât cât ele puteau să apară în vechea revistă Arta, găsindu-i astăzi pe toţi cât mai sunt aproape neschimbaţi. O tânără exegetă, arondată oficial filialei, a încercat cu evidentă emoţie să marcheze egal şi elegant puncte pentru fiecare dintre expozanţi, iar pe final reprezentanţii autorizaţi ai administraţiei locale ne-au transmis oficial tuturor bucuria de-a fi împreună la Bucureşti, la o aşa ocazie. Ca o mică paranteză, s-a prezentat excepţional dna. viceprimar Vână, care în cuvinte calde a făcut tuturor invitaţia de a participa şi la Târgu-Jiu la expoziţiile pe care le va produce filiala cu ocazia Sărbătorilor ocazionate de împlinirea celor 75 de ani de la ridicarea Coloanei Domnului Brâncuşi. S-a străduit să ne convingă că va fi o gazdă bună, nu cum s-a dovedit a fi fost, din motive bine întemeiate, la întâlnirea de mai lunile trecute, cu nişte oaspeţi italieni care veniseră, animaţi numai de gânduri bune, să joace un spectacol brâncuşian pe scena Teatrului nostru de la Târgu-Jiu. Atunci n-a fost să fie…
Închizând paranteza, remarcăm că la evenimentul de la Bucureşti n-a fost lume multă, chiar puţină, majoritatea veniţi de la Târgu-Jiu, fiecare putând pleca, la o adică, făcând o numărătoare  pe fugă, doar cu câte o singură lucrare la subţioară. Artiştii au adus, de bunăseamă, doar lucrări confirmate în expoziţiile de acasă. N-au vrut să rişte? Iar după cât de mari au fost numerele scurte de înmatriculare şi după cât de negre maşinile cu girofar ale administraţiei locale, evenimentul expoziţional a fost clasat în categoria celor din eşalonul II. Alta ar fi fost situaţia dacă ar fi venit preşedintele Consiliului Judeţean, dimpreună cu primarul oraşului, şi dacă totul s-ar fi petrecut măcar sub înaltul patronaj al Doamnei Prim-Ministru… Ar fi fost ca pe vremuri… Mi s-a părut interesantă şi iniţiativa organizatorilor de a împărţi locaţia, unanim recunoscut a fi prea mare, cu un pictor invitat cam de acelaşi calibru ca şi artiştii noştri, pe ansamblu reuşindu-se performanţa ca expoziţia colectivă să aibă o anume unitate valorică şi de stil.
Aşteptăm cu emoţie ecourile evenimentului, bifat ca pe o excelenţă personală în CV-urile fiecărui expozant. Pe viitor lucrul acesta va trebui făcut mai cu atenţie, pentru că deja unii, mult mai egali decât alţii, şi-au suplimentat paginile din Catalog, nevoiţi în acest scop să presteze la schimb muncă în folosul comunităţii, pentru a ne povesti pe îndelete viaţa cu toate realizările ei locale şi de peste hotare. Impresionant!
Per total, o expoziţie… mică pentru un spaţiu atât de mare şi de generos, girat cu numele lui Constantin Brâncuşi.
De anunţat şi cu această ocazie că pictorul Emil Ciocoiu, fiu şi el al Gorjului, trăitor în Germania cu acte-n regulă, expune singur, tot în această perioadă, dar timp de … două luni, pe simezele noi ale Teatrului Naţional nu mai puţin de.. 200 de tablouri, într-o retrospectivă pe care ne-o propune La Aniversară. Asta pentru că are lucrări şi talent confirmat.
După gustarea de protocol binemeritată de la Parlament, să fi dat oare o fugă târgujienii noştri, însoţiţi şi de oficialităţi, să vadă expoziţia Emil Ciocoiu de la Teatrul Naţional? Io nu cred! Nu era cuprinsă în desfăşurătorul aprobat de… Centru.
Apropo de… Centru, de suficienţa noastră afişată nonşalant şi susţinută pe bani publici, dar şi de cât suntem de atenţi cu cei din jurul nostru, la noi acasă, mai ales faţă de cei de care ar trebui să avem şi un anume interes, vă mai povestesc ceva… S-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute pe Calea noastră a Eroilor…
La Bucureşti, Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” într-o colaborare de serviciu interesată cu Universitatea Naţională de Arte au încropit o întâlnire brâncuşiană la care au fost invitaţi şi au şi avut comunicări scrise o seamă de invitaţi din străinătate şi din ţară. Au citit în limbile franceză şi engleză, acad. Răzvan Teodorescu, rectorul Cătălin Bălescu, cercetătoarea gr. I Ioana Vlasiu, apoi Doina Lemny de la Paris, Alexandra Parigoris şi Jonathan Wood de la Universitatea din Leeds, Adriana Şotropa de la Bordeaux, Christian Fuhrmeister de la Munchen şi o seamă de alţi cercetători autohtoni interesaţi sincer de Brâncuşi. În mare, a fost o întâlnire românească racordată la Europa şi pentru că toate vorbele citite şi discuţiile ce s-au purtat ulterior au folosit doar cele două limbi de circulaţie unanim verificată. Şi după ce au vizitat Memorialul Holocaustului, realizat de sculptorul Peter Iacobi, şi el cu bună aplicaţie spre Brâncuşi, mare parte dintre participanţi, străini şi români, au luat drumul Târgu-Jiului, sâmbătă dis-de-dimineaţă, mai ales că mulţi dintre ei încă nu văzuseră Copodopera. Trist a fost că n-au avut cu cine sta de vorbă la faţa locului. În Gorjul nostru atât de calat turistic pe opera lui Brâncuşi, toate persoanele implicate aveau probleme personale, culegeau via, făceau cu cazanul, erau la nunţi sau erau ocupaţi cu câte şi mai câte. Oaspeţii noştri au dat o tură prin urbe, au constatat cu mirare că Poarta Sărutului e încă sub lacăt şi şi-au trecut, contra cost, numele în cartea de onoare aflată la loc de cinste în punctul de documentare al… Centrului. Aici au aflat că lucrările de reparaţii la acoperişul Porţii trenează pentru că „s-a pierdut cheia de la lacătul din cauza căruia muncitorii nu mai au deocamdată acces liber la muncă în şantier”. Aşadar, felul cum au fost primiţi la Târgu-Jiu brâncuşiologii colocviului de la Bucureşti, poate fi considerat drept activitate curentă pentru instituţia de profil din localitate.
Altfel, mulţumim lui Dumnezeu, celor arondaţi pe str. Calea Eroilor, oficial, ne merge bine…