Începuseră iar ploile, şi dimineaţa când se lumina şi se mai potolea ţârâiala aceea infernală şi de pe culmi se ridicau zdrenţele ceţurilor albicioase, Măgura răsufla ca un câine, o răsuflare umedă şi cu un miros de frunze putrezite şi de bălegar încins. Ploua mărunt, pisălog, o ţârâitură infernală, şi era frig, un frig igrasios, cu un miros de mucegăială. Cerul era vânăt şi ceţos, bătea un vânt subţire, usturător, care te plesnea cu ploaia măruntă peste obraz, nişte ciori se aciuaseră într-un salcâm desfrunzit şi lepros şi cârâiau zgribulite în răstimpuri… Se desprimăvăra greu, pe deasupra Măgurii treceau nori vineţi, ca nişte zdrenţe dintr-un coviltir de căruţă ţigănească, vântul se repezea dinspre Dunăre arţăgos şi cu spic de zăpadă, dar nu mai avea putere. Cerna venise tulbure şi rupsese un pod de lemn vechi, pe care nimeni nu mai avea de gând să-l repare, puseseră în locul lui o punte de anine crud şi o plimbă de salcie moale, noaptea mai cădea câte-o brumă subţire, albind până da soarele nişte coaste pleşuve unde fusese o tăiere de pădure, iar acum lăstăreau făguţi buni de armindeni, se apropia Paştele, şi prin curţi ardeau seara focuri de putregaie şi de frunze moarte de anul trecut… „Primăvara duulceeee”, se auzi glasul copiilor care se duceau pe drum la vale, nişte glasuri curate şi parcă triste. „Primăvară duulceeee, fiul tău prea dulce, frumuseţea cine ţi-a apus!’’
Ploaia care ne-a cuprins pe toţi de câteva zile bune parcă-i desenată de-adevăratelea de mâna scriitorului Dinu Săraru pe pagini de ţinut bine minte…
Umblăm pe drumuri cu maşinile, spintecând perdelele ploii ce promite să contenească măcar până dinspre ziuă, zi însemnată cu cruce roşie în călindarele aşternute pe fruntea albă şi nouă a pereţilor dintotdeauna aşezaţi cu faţa la Răsărit. E trecut bine de miezul nopţii, am luat cu toţi ai casei lumina cea nouă, răzbind cu har şi speranţă pe uşile împărăteşti ale catedralei din Centru, dimpreună cu oameni de rând, ca şi noi, dar şi cu oficiali ieşiţi la vedere, în lume, cu evlavia cerută de ranguri şi poziţii şi vremi neapărat trecătoare… În cimitirele unde în fiecare an ne facem rondul de noapte al Învierii, morţii noştri aşteaptă şi ei, singuri şi cuminţi, Sfintele zile de Paşti, sărbătoare mare ce ne cuprinde, fericindu-ne şi împăcându-ne cu viaţa şi cu noi înşine, cu moartea pre moarte călcând… E o noapte de vis, tot oraşul strânge cu sfială în căuşul palmelor lumânări de ceară galbenă şi rece şi cetăţenii lui defilează cu treabă aleasă pe drumul Cimitirului şi se salută sincer şi cu o politeţe arondată frumos sărbătorii… Cristos a Înviat!
La Voiteşti, în cimitirul aşternut sub buza Văii Gruiului, lumânările aprinse de sufletul tuturor celor câţi vor mai fi fiind vestesc Învierea. Cristos a Înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând…
Sub noi, Inoasa dă să rupă, hămesită de dor de primăvară, o bucată din capu’ grădinii. Ne e foame la toţi. Ciocnim ouă roşii. Cristos a Înviat! Apoi ne ia somnul… „Primăvară duulceeee, fiul tău prea dulce, frumuseţea cine ţi-a apus!’’
Intrăm apoi, sărbătorind după puteri la mesele noastre sau ale altora, în muncile de primăvară. Viaţa nu ne lasă să stăm degeaba. Tolăniţi ca lumea pe canapele confortabile, vânturăm lumea cu telecomanda. Şi lumea-i mare…
Din Anglia, unde ploile-s acceptate de bunăvoie chiar de toţi englejii, aflăm veşti de pomină despre noi. Îi frământă grija că în România, la Târgu-Jiu, sculptorul Paul Popescu a desenat-o în bronz pe Doamna primului-ministru de la Gorj din perioada interbelică, Arethia Tătărescu, făcând-o cu sânii prea mari. Povestea, însă, n-au inventat-o în ţara lor. N-au atâta imaginaţie, chit că plouă şi pe ei mai tot anul. Au preluat vestea din presa românească din care am aflat şi noi cum stă treaba… Mai an, Centrul Brîncuşi, instituţie a Primăriei Târgu-Jiu, a solicitat de la Bucureşti, pe ultima sută de metri, autorizaţie de funcţionare pentru Sergiu Nicolaescu, statuia cu cântec aşezată cu alai pe strada mare a Victoriei pentru că ne-ar fi fost făcută cadou, şi ce-i degeaba… Şi ca să fie-n regulă, Centrul a cerut, la pachet, autorizaţiile lipsă la dosar şi pentru statuile din oraş ale lui Popescu. Că tot avuseseră ei treabă, umăr la umăr, în chestiunea spălării Porţii Sărutului, chestiune în care, doar cu autoritatea funcţiei, se amestecase şi subministrul liberal Boroianu, mai mult ca să dea bine în poză pe sticla televizoarelor dimpreună cu primul-ministru Ponta, ministru care, galanton, s-a oferit să finanţeze o comisie internaţională care să limpezească apele în chestiunea „finanţată” de… Popescu. Numai că dreptatea s-a dovedit a fi, cu acte-n regulă, de partea sculptorului nostru.
Drept urmare, directoarea Centrului a demisionat, subministrul Boroianu şi-a căutat serviciu, iar hârtiile cu semnături cu tot, au fost ridicate de Parchet. Deocamdată… Şi pentru că la Centru latră câinii, cineva îşi încearcă puterile testând răbdarea primarului… Oricum, bine că sculptorul Popescu a primit comanda doar pentru bustul Arethiei Tătărescu… Cine ştie ce poveşti mai inventam dacă se găseau banii necesari ca s-o facă în picioare. Lumea încă-şi aduce aminte că în epocă, cetăţeni oneşti ai urbei noastre sau de aiurea au considerat că „sula lui Tătărescu” are… romburile prea mari… Nimic nou sub soare… Istoria se repetă.
Până şi omul ministerului culturii în teritoriu citeşte azi arogant şi cu intonaţie din depeşa şefului de la Bucureşti, de parc-ar fi întrutotul de acord. Tânărul nostru chitarist învaţă să cânte, mai nou, şi la ţambal. După ureche. Cineva l-a şi înscris la concurs. Iar Centrul se va muta, de bunăseamă, în Primărie. Ca să se subordoneze, de facto, primarului. Până atunci se caută un nou director. De preferabil, o persoană fără obligaţii şi care nu ştie să facă nimic. Ca să ne fie bine la toţi… Oricum, pe o eventuală hartă cultural-turistică a Târgu-Jiului, există deja un drum al lui Paul Popescu, drum marcat de Gheorghe Tătărescu, de Arethia Tătărescu, de Maria Lătăreţu, de un tânăr Erou din Revoluţie şi de alte şase lucrări de piatră sau marmură executate în simpozioanele de sculptură, aflate în diverse puncte ale oraşului (Poarta apelor, Inevitabila despărţire, Germinaţie, Desprindere, Icar, Ofrandă), de Eminescu la Artego, de Brâncuşi la Universitate, de Tudor Vladimirescu la Colegiul Central, de Părăianu la Prefectură, de Pompiliu Marcea la Şcoala din 9 Mai. Şi de un Sergiu Nicolaescu, lucrare care nu şi-a găsit încă loc la Târgu- Jiu.
Şi are în lucru şi o lucrare prin care-l va omagia pe Petru Dumitriu după 90 de ani. E mult, e puţin!? Paul Popescu e un sculptor la drumul mare. Merită să ne băgăm în seamă pe lângă el…
S-a întâmplat ca de Sfântul Gheorghe să sărbătorim şi Ziua Internaţională a Cărţii. William Shakespeare, Miguel de Cervantes şi alţi câţiva mari scriitori ai lumii au trecut în nefiinţă într-o zi de 23 aprilie şi de-aici… sărbătoarea. Ca şi noi să ne aliniem cultural evenimentului, la Târgu-Jiu şi în împrejurimi s-a putut intra în audienţă la orice şef de instituţie având la subţioară doar o… carte. Şi în acest an, cartea a fost musai să poarte semnătura domnului Gheorghe Grigurcu, cetăţean de onoare, mentor de ocazie, poet şi critic, a cărui zi de naştere – 16 aprilie – a fost trecută sub tăcere de toată presa noastră locală. Ne-am revanşat astfel de Sfântul Gheorghe cu ocazia Sărbătorii Cărţii. Îi dorim de sănătate, de cărţi multe şi de o eventuală Catedră de Poezie Contemporană, promisă mai demult, aşezată boiereşte într-unul din amfiteatrele Universităţii Constantin Brâncuşi. De Ziua Cărţii, un mai mare peste toată puterea locală a promis tipărirea unor ediţii de lux din opera scriitorilor gorjeni, aici, la ei acasă, iniţiativă lăudabilă cu care-ar putea răzbate peste timp în amintirea generaţiilor viitoare. Pe lista lui am desluşit nume de mari cărturari: Tudor Arghezi, George Uscătescu, Petru Dumitriu, Pompiliu Marcea, Gheorghe Vlăduţescu, Grigore Smeu, Darie Novăceanu, Vasile Baran, Nicolae Dragoş. Primul proiect, aflat deja în lucru, e asumat cu numele lui Gheorghe Grigurcu…
Cum va fi arătând peste ani un raft de bibliotecă plin cu cărţi gorjeneşti publicate la Târgu-Jiu în condiţii grafice excepţionale şi cu un aparat critic pe măsură? Facă-se împlinite visele noastre…
Apropo de scriitorii altora. S-a stins săptămâna trecută Gabriel Garcia Marquez. Ne va bântui, cu siguranţă, cel puţin un veac de singurătate. La moartea unui patriarh se cuvine să-i recitim cărţile, cinstindu-i amintirea. La fel ca pe-a altor scriitori. La noi, de exemplu, amintirea lui Petru Dumitriu, de la a cărui dispariţie în ţară străină au trecut deja 12 ani. S-au împlinit la.. 6 aprilie. Nu ne-am amintit…
Petrecem o frumoasă şi bogată primăvară teatrală. La Caracal se desfăşoară un Festival în onoarea lui Radu Beligan. La Craiova, Festivalul Internaţional Shakespeare face şi un cadou publicului târgujian, în zi de duminică, spectacolul Teatrului Dramatic din Erevan (Armenia) – Iulius Caesar -, în regia lui Armen Khadikan. La Târgu-Jiu, în curând, Zilele Elvira Godeanu, dedicate celor mai recente spectacole regizate de Alexandru Dabija care pune în scenă şi la noi un spectacol nou, un Cehov cu… 13 dintre actorii teatrului condus de Marian Negrescu. Peste munte, urmând Drumul Regelui, ajungem cât de curând la Sibiu la cel mai titrat Festival de Teatru din România, al treilea ajuns a fi în Europa. Aflăm că de la anul spectacolele Zilelor Elvira Godeanu vor ocupa şi scenele teatrelor din Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Turnu-Severin şi Petroşani, dar şi scena culturală a oraşelor din Gorj – Târgu Cărbuneşti, Novaci, Rovinari şi Turceni..
Elvira Godeanu s-a născut pe 13 mai în anul 1904. Au trecut 110 ani. Merită aniversaţi cum se cuvine.
Veniţi la Teatru! În oraşul nostru, Teatrul nu este interzis!
Şi la Galeriile de Artă ale Municipiului au loc, de-o vreme, evenimente expoziţionale interesante. După Elena şi Dan Pierşinaru, cu o expoziţie de o ţinută artistică deosebită şi care a reuşit realmente să surprindă la superlativ publicul dedicat galeriei, săptămâna trecută a avut loc vernisajul tinerei plasticiene Romana Ţopescu, cu o expoziţie pe care, personal, o aşteptam de mai multă vreme. În sfârşit, întâia expoziţie personală o confirmă sigur pe Romana Ţopescu ca pe o artistă a tinerei Şcoli de la Târgu-Jiu, şcoală care-i cuprinde alături de ea şi pe alţi colegi de generaţie pe care-i transcriem pe pagina de gazetă cu speranţa că le veţi urmări atent evoluţia artistică, deja cu bune semnale de confirmare. Iată-i şi reţineţi-le numele: Simona Vilău, Luiza Zamora, Valentin Duicu, Dan Pierşinaru, Ilina Schileru, Marius Turcitu. Tinerii aceşti, alături de alţii din varii domenii, performanţi de asemenea, trebuie să se bucure de atenţia noastră, cărora să le cunoaştem în amănunt activitatea artistică, să le-o preţuim cum se cuvine şi să-i aşteptăm de fiecare dată să se întoarcă acasă. Să le oferim flori şi recunoştinţa noastră. La sărbătoarea Romanei a fost lume multă, prieteni, artişti, arhitecţi, profesori, scriitori, cetăţeni şi gură cască. N-a fost, din păcate, nici un oficial, nici un organ al puterii locale. Prezenţa unora dintre ei în sala de expoziţie le-ar fi confirmat mai vechile promisiuni electorale şi ar fi avut posibilitatea să şi le repună iar pe tapet. Că doar a început o nouă campanie…
Conform elegantului afiş expoziţional, pe pagina căruia grafia numelui artistei desenează parcă un zâmbet cu care ne invită sincer la sărbătoare, s-au implicat logistic UAP – filiala Gorj şi Centrul Brâncuşi. Vasile Fuiorea a spus doar câteva cuvinte, mai mult de salut şi de bun venit, mărturisindu-şi neputinţa în a prezenta critic sensul şi mesajul lucrărilor elegant spânzurate la simeze. Reprezentanţii Centrului Brâncuşi, altfel foşti directori cu CV ca lumea, au preferat să-i asume doar rolul de responsabili cu… protocolul. Criticul de serviciu, Cătălin Davidescu, s-a lăsat şi el aşteptat. Mi-l amintesc destul de aplicat la o expoziţie la Craiova, de pe vremea când Romana Ţopescu era doar elevă. Între timp artista noastră a evoluat frumos, iar criticul a pierdut, probabil, trenul. Altfel, mai vechiul text al lui Radu Bogdan, publicat cu mulţi ani în urmă în România Literară, rămâne perfect valabil. Memory 2009 – 2012 e un excurs plastic, marca Romana Ţopescu, de ţinut minte. Felicitări!
Şi nu în ultimul rând, nutrim din nou speranţa că mai veche noastră cunoştinţă, antrenorul Petre Grigoraş, va reconfirma la Târgu-Jiu, aflat iarăşi la conducerea echipei Pandurii. Oricum, mulţumim Cristi Pustai. Fii oricând binevenit la noi, pe stadion sau la teatru. La bună vedere. Aşteptăm de la echipă puncte acasă şi din deplasare.
Hai Pandurii!
