”MARIONETA Ioana” are o MUZĂ cu probleme PENALE!
”MARIONETA Ioana” are o MUZĂ cu probleme PENALE!
De cititInvestigatiiUltra - Scurte28 mai 2015


 
Colega preferată a șefului Corpului de control din CEO, Cristina Diaconescu, a mințit sub semnătură că nu este incompatibilă cu poziția de membru în Consiliul de Administrație al MINPREST. Falsul în înscrisuri se pedepsește penal.
De unul singur, Laurențiu Ciurel n-ar fi reușit să aducă Complexul Energetic Oltenia atât de repede în pragul destructurării, și să lase pe drumuri atâtea mii de oameni.
Una din slugile cu care conlucrează pentru falimentarea CEO este Dorin Ioana, șeful Departamentului de Control Intern, botezat, recent, drept ”MARIONETA Ioana”, chiar de un coleg de partid de-al lui Ciurel. Este vorba de consilierul județean PSD Andrei Maioreanu.
ioana dorin
În mod normal, Ioana ar trebui cercetat ca și complice al lui Ciurel în toate dosarele penale aflate la DNA, DIICOT și la Parchetul General. Mare parte din posibilele infracțiuni comise de Ciurel ar fi putut fi prevenite sau curmate chiar de ”MARIONETA Ioana”, având în vedere obligațiile sale legale din fișa postului, pe care le regăsim și în CV-ul oficial. Practic, șeful corpului de control are ca atribuții principale asigurarea respectării prevederilor legale. Lucru extrem de dificil pentru Ciurel. Apoi, Ioana este obligat să acționeze pentru prevenirea și depistarea deficiențelor și a fraudelor, inclusiv la nivel managerial.
insert1

Ioana, specialist în terorizarea angajaților CEO și a fotbaliștilor de la Pandurii

În realitate, Ioana s-a specializat doar în terorizarea angajaților de rând ai CEO, și a fotbaliștilor de la Pandurii. Totul din ordinul lui Ciurel.
Anul trecut, liderul FNME Dan Pîrvulescu anunța că va depune plângere penală împotriva lui Ioana, după ce acesta abuzase de poziția sa de șef al corpului de control, pentru a intimida salariații CEO.
Recent, Andrei Maioreanu spunea că la Pandurii Ioana monitorizează și pe ce își cheltuie fotbaliștii banii lor, în deplasări!
În contrapartidă, Ciurel i-a satisfăcut lui Ioana tot felul de hatâruri…
cristina diaconescu

Colega de birou i-a devenit … MUZĂ

În perioada în care a lucrat în sediul fostului SNLO, deși ca șef al corpului de control avea dreptul să stea singur în birou, ”MARIONETA Ioana” a insistat să-și împartă spațiul aproape intim cu una din subordonatele sale. Este vorba de Cristina Diaconescu.
În condițiile în care Ioana era proaspăt divorțat, ea i-a devenit în scurt timp MUZĂ și, la schimb, el a ajuns MUZUL ei.
Ca dovadă a completării depline a celor doi, Dorin Ioana și Cristina Diaconescu apar ca și coautori la numai puțin de cinci studii din lucrarea de doctorat a ”MARIONETEI”…
insert2

Călinoiu l-a ajutat ca pe fiii lui

Lucrurile mergeau ca unse. Ioana se simțea împlinit și apreciat, inclusiv de președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu. De altfel, surse din CEO relatează că mama lui Ioana, și ea angajată a CEO, figurează la loc de cinste în palmaresul de ”protejate” ale lui Călinoiu. Ca un tată grijuliu, Călinoiu a avut atâta încredere în el, încât l-a delegat să-i supervizeze ca cenzor afacerile penale pe care le derulează prin Întreprinderea de Drumuri și Poduri.
insert3
Geloasă pe succesul său în carieră, Cristina Diaconescu a fost și ea recompensată, pentru truda depusă la birou. Începând din  martie 2014, ea face parte din Consiliul de Administrație al MINPREST, sinecură pentru care este plătită cu circa 2000 lei lunar. Între timp, a fost promovată chiar președinte al Consiliului de Administrație, dovadă că și-a dat silința din ce în ce mai vârtos, și că n-a precupețit niciun efort…
insert 4

Ghinion: MUZA e incompatibilă!

Dar, ce să vezi, ghinion de neșansă… Doamna Diaconescu, oficial femeie așezată, la casa ei, cu soț și copil, a ajuns și a rămas în Consiliul de Administrație de la MINPREST printr-un concurs de împrejurări curat … infracționale.
Mai exact, Cristina Diaconescu are atribuții de control în CEO, care este acționarul majoritar al MINPREST. În baza fișei postului de organ de control în CEO, lui Diaconescu i se poate cere oricând, de către Ciurel sau de oricare alt șef ierarhic, să verifice diverse aspecte legate de MINPREST, entitate pe care, de altfel, o conduce, ca președinte al consiliului de administrație! Adică din martie 2014 până în prezent, MUZA ”MARIONETEI Ioana” se află în situația de a se controla pe sine. Deci, în incompatibilitate!!!
Ca să ajungă membru în consiliul de administrație al MINPREST, Cristina Diaconescu a mințit sub semnătură că nu s-ar afla într-o situație de incompatibilitate. Falsul în înscrisuri este și el pedepsit de lege.
insert5
Dar, din moment ce Ciurel falimentează deliberat CEO, ajutat de astfel de slugi, și nu i se întâmplă nimic, firește că incompatibilitățile și falsurile în înscrisuri ajung să fie privite drept niște abuzuri subțiri, de vară.

2 COMENTARII
  • Muza 28.05.2015 la ora 9:37 am
    Apar numai muze prin consiliile de adminsitratie si popandaii executa la comanda muzelor lor. Feriti-va de astfel de muze ce acced numai la functii si bani si sunt in stare sa strice multe .....
  • Zuzu 28.05.2015 la ora 18:10 pm
    Ce ascensiune frumoasa. Te muti in birou cu colegu, daca are oarece "greutate'', sa ne intelegem, si ai ajuns rapid unde ti-ai propus muncind cot la cot..
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.