Când  vom fi morți cu toții, dar, totuși, vom trăi…

De mic copil am fost învățat de bunici să privesc stelele. Parcă văd o mână bătrână și muncită ce îmi arăta “Carul Mare”, “Rarita” , “Cloșca cu Pui” și multe altele. În simplitatea lor, bătrânii mei bunici căutau să îmi explice că toate cele ce sunt au un rost. Chiar dincolo de lumea aceasta, pe cer, mai sus decât norii, aproape de casa lui Dumnezeu. Acum, însă, mă îndoiesc tot mai mult de rosturile pe care le au unii pe gogoloiul ăsta.
Învățând acestea și multe altele bătrânești, rugăciunea a venit de la sine. Mă rugam pentru diverse, așa cum facem fiecare dintre noi. A venit însă o vreme când am uitat sa mă rog… Fusesem prins de nebunia în care trăim și am uitat de mine, nu am mai privit către suferința celor ce mă înconjoară. Mare greșeală! Devenisem oarecum fascinat de “stelele pământești”, care fără să fie o creație divină, hotărăsc soarta noastră și, mental in mod parșiv, ne impun un anumit stil de viață.
Atunci, Moartea m-a invitat la o plimbare… La propriu… Săptămâni întregi, nopți de-a rândul, mă plimbam cu moartea pe holurile pustii ale unui sanatoriu, și uite așa am reînvățat ce înseamnă adevărata rugăciune. Nu, nu vreau  să o mai uit niciodată, chiar dacă în reîntoarcerea mea am regăsit o mulțime de ispite.
Au fost alegerile… Zgomot, tămbălău, mizerie dar nimeni nu s-a obosit să ne spună că va căuta să reînvețe conducătorii noștri că și ei sunt oameni și trebuie să își reamintească să se roage pentru semenii lor. Pentru mine, scorul electoral contează foarte puțin la acest moment… Pentru alții ar trebui, însă, să conteze… Dacă nici acum cei ce ne conduc de  atâția ani nu o să conștientizeze iadul în care ne-au trimis, o să fie prăpăd. În același timp, și politicienii din opoziție trebuie să lase gargara de doi lei și să vină cu soluții concrete.
Gata, timpul acordat pentru salvarea acestui județ se apropie de sfârșit! Cu toate acestea, observ că, deși urlăm de foame, ne complăcem în văicăreli, nu ne sfiim să ne condamnăm prezentul și viitorul la pierzanie. Trist moment, dramatic.
Va veni o zi când toți se vor plimba cu Moartea de braț, cel puțin câteva clipe și, din nefericire pentru ei, NU VOR MAI AVEA DREPTUL SĂ REÎNVEȚE SĂ SE ROAGE!
Târziu însă, prea târziu, atunci vom fi deja “morți” cu toții, chiar dacă ne vom târî pe pământ cu buletine de Gorj în buzunare.