Nicolae Davițoiu, exclus din PD-L
Nicolae Davițoiu, exclus din PD-L
Ultra - Scurte4 noiembrie 2013

Nicolae Davițoiu a fost exclus din PD-L, sâmbătă, 2 noiembrie, pentru excludere votând 68 de membrii, din totatul de 110. Printre acuzațiile adese acestuia, cea mai gravă este că a încercat să racoleze membrii PD-L pentru Mișcarea Populară. Mai mult, Eduard Berca, președintele PD-L Târgu Jiu, i-a reproșat și că din cei 1.364 de membri înregistraţi la organizaţia municipală, 406 aveau adeziuni valabile, iar 548 nu şi-au recunoscut apartenenţa la această formaţiune politică, și la acuzat pe Davițoiu că nu a depus raport al activităţii în Consiliul Local Târgu Jiu.
În replică, Davițoiu a încercat să-i convingă pe cei prezenți că nu este implicat în nici un fel în Mișcarea Populară și că propunerea de excludere nu este fundamentată.
„Aş fi preferat ca cei 22 care au votat pentru propunerea de a fi exclus să iasă în mass-media să combată USL pentru că ei sunt adversarii politici, nu Daviţoiu. A face o conferinţă pentru excluderea unui fost preşedinte de organizaţie este ceva ridicol. Cei care fac parte din actualul BPL au fost şi în echipa mea şi de ce nu au ridicat atunci problema membrilor de partid“, a mai adăugat Davițoiu.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.