Omagiul adus de liderii studenţilor din UCB rectorului Adrian Gorun
Omagiul adus de liderii studenţilor din UCB rectorului Adrian Gorun
Investigatii27 ianuarie 2012


Liderii Ligii Studenţilor din Universitatea “Constantin Brâncuşi” (LSUCB), Mihaela Ciorei şi Flavius Cristian Marcău, după ce au primit burse de excelenţă de la Adrian Gorun, rectorul – preşedinte de Senat al acestei universităţi, şi-au întrerupt vacanţa pentru a semna „cu stimă şi respect” un Omagiu prin care îl imploră pe Adrian Gorun să candideze ilegal pentru un al treilea mandat de rector.

„Domnule Rector,
Vă scriu aceste rânduri în urma celor ce s-au întâmplat în ultimul timp în Universitatea “Constantin Brâncuşi”. Aş dori să evidenţiez faptul că aceste atacuri aduse la adresa universităţii nu afectează numai cadrele didactice care se află în acest moment la conducere ci si pe noi, studenţii.

Spun asta, deoarece aceste atacuri, aceste vorbe urâte ne “lovesc” direct sau indirect. De aceea, consider că este de datoria noastră, a studenţilor din această universitate să ne spunem şi noi punctul de vedere, la ceea ce se întâmplă în acest mediu academic târgujian.
Vă adresez această scrisoare deschisă în numele studenţilor din Universitatea “Constantin Brâncuşi”, studenți pe care-i reprezint atât în Senatul universitar cât şi ca preşedinte de organizaţie studenţească. S-au întâmplat extrem de multe lucruri negative care duc la distrugerea imaginii pe plan naţional şi internaţional, imagine, pe care dvs, în ultimii ani aţi reuşit să o clădiţi. Aceasta Universitate a ajuns renumită şi s-a dezvoltat foarte mult datorită managementului dvs., capacităţii şi competenţei de care aţi dat dovadă.
Spun aceste lucruri, şi nu încerc să le înfrumuseţez, doar  datorită faptului că am participat la multe şedinţe, întâlniri, şi proiecte alături de dvs. și de echipa dvs. Managerială. Cel mai important lucru pe care îl enunţaţi deseori este “binele studentului”. Este extrem de important şi de lăudabil faptul că mereu, noi, studenţii suntem văzuţi şi apreciaţi de dvs. aşa cum trebuie. De asemenea, aş putea face o precizare, si anume că ceea ce dvs ne-aţi oferit şi cu ceea ce dvs ne-aţi sprijinit necontenit este un fapt elogios pentru că acestea nu se întâmplă în multe centre universitare. Precizez asta, în cunoştinţă de cauză, datorită faptului că am cunoscut studenți din alte centre universitare, iar la discuţiile avute cu aceştia erau plăcut impresionaţi de ceea ce se întâmplă în Universitatea “Constantin Brâncuşi” şi de sprijinul pe care ni-l oferiţi. Ar fi multe cuvinte lăudabile de spus la adresa dvs., dar studenţii pe care-i reprezint, le cunosc foarte bine şi vă sprijină.
De aceea, în numele studenţilor din universitatea Constantin Brâncuşi vă mărturisim faptul că suntem alături de dvs. şi de echipa dvs. managerială. De asemenea, rugămintea noastră, a studenţilor este aceea ca dvs. să candidați în continuare la funcţia de rector al acestui centru academic târgujian cu renume.
Din punctul nostru de vedere, considerăm că sunteţi persoana cea mai indicată şi proeminentă pentru a conduce această universitate. În concluzie doresc să vă mulţumesc în numele studenţilor pentru toate proiectele şi pentru tot ajutorul pe care ni l-aţi oferit de-a lungul timpului.

Cu stimă si respect,

Președinte LSUCB,

Mihaela Andreea Ciorei”

Omagiu

Tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
Tovaraşă Elena Ceauşescu,
Vă mulţumim fierbinte
Din inimile nostre de copii
Că viaţa ni-i frumoasă;
Azi, ale patriei vlăstare,
Şi mâine, comunişti cu braţe de oţel,
Vom duce România mai departe,
Spre comunism –
Măreţul nostru ţel!


STENOGRAMA

Sedintei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
din ziua de 27 iunie 1989

Am convocat aceasta sedinta, pentru ca la ordinea de zi a Plenarei Comitetului Central al P.C.R. este o problema, unde Comitetul Politic Executiv trebuie sa prezinte o propunere.
Are cuvantul tovarasul Manea Manescu.
Tov. Manea Manescu
Mult stimate si iubite tovarase Nicolae Ceausescu,
Mult stimata tovarasa Elena Ceausescu,
Stimati membri ai Comitetului Politic Executiv,
Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, care si-a inceput azi lucrarile, are la ordinea de zi, ca prim punct, masurile cu privire la convocarea celui de al XIV-lea Congres, la alegerea Comitetului Central si alegerea secretariatului general al partidului nostru.
In acest moment de insemnatate cardinala, pentru prezentul si viitorul tarii, va rog sa-mi ingaduiti, stimati tovarasi, sa fac propunerea, ce izvoraste din dragostea, respectul si recunostinta noastra, a membrilor Comitetului politic Executiv, a tuturor comunistilor, a clasei muncitoare, taranimii si intelectualitatii, a intregului popor, ca la Congresul al XIV-lea in functia suprema de secretar general al Partidului Comunist Roman, sa fie ales, ilustru ganditor si militant politic, care in cele sase decenii de continua si eroica activitate revolutionara, si-a dedicat intreaga viata, zi de zi, cauzei drepte a eliberarii sociale si nationale, a victoriei socialismului, a independentei si fericirii poporului roman, a colaborarii si pacii in lume, tovarasul Nicolae Ceausescu.
(Aplauze puternice, indelungate).

52 COMENTARII
  • Geo 27.01.2012 la ora 8:18 am
    Gretos si trist, ca niste tineri s-au lasat manjiti, cu niste burse de excelenta (care intre noi fie vorba, sunt mai mari decat multe dintre salariile preparatorilor si asistentilor din UCB) si au decazut atat de jos moralmente. Insa unele lucruri se invata din frageda pruncie...
  • suca 27.01.2012 la ora 17:59 pm
    RUSINE, Flavius! Credeam ca de-ai ca tine vor scoate tara asta din rapa, dar constat ca m-am inselat..... esti gata oricand sa o bagi si mai tare in rahat!!!! RUSINE SA ITI FIE!
  • Andreea 27.01.2012 la ora 18:20 pm
    Sunt dezamagita de ce a ajuns LSUCB! Pacat si trist....
  • Marcau Flavius 27.01.2012 la ora 19:03 pm
    Nu are de ce sa-mi fie rusine. Eu sustin persoana care ne sustine! Este si problema mea ca diferite persoane spun foarte multe despre universitate sau conducere. Ma deranjeaza faptul ca sunt acuzat ca as fi primit bursa de excelenta pe ochi frumosi si ca de aia eu il "elogiez" pe dl rector. Cine ma cunoste nu o sa creada asemenea ineptii si o sa inteleaga ca lupt pentru studenti si pentru beneficiile lor. Din cate stie eu, de cand am ajuns senator am reusit sa schimb destul regulamente in favoare studentilor, am obtinut un numar de burse mai mare si in cazul in care burele de merit raman la fel de mari, o sa mai fie data o bursa mai mica pentru alti studenti care nu se incadreaza pt bursa de merit. Am obtinut sprijin pentru studentii care vor sa faca cercetare (universitatea o sa sustina-i sustina cu bani). Datorita noua si a dl rector, studentii si-au primit bursele inainte de Craciun cu toate ca ordinul ministrului nu a fost emis (nici pana in momentul de fata). Datorita dansului studentii participa ca membri in echipa de cercetare a diferitelor proiect. Ce vreti oameni buni sa va mai ofere ca sa fie bine? Datorita LSUCB aveti ocazia sa participati la conferinte internationale (doua pe an) unde lucrarile va sunt publicate intr-un volum, datorita noua puteti sa publicati articole intr-o revista stiintifica studenteasca indexata BDI (suntem singura revista stiintifica studenteasca din tara, condusa de catre studenti, indexata BDI). Datorita noua o sa puteti face diferite training-uri, incepand cu luna martie (suntem parteneri intr-un proiect european care ne ofera echipamente). Asa ca dragi oameni/studenti, de ce nu suntem buni? Este usor sa spui "RUSINE" dar de ce nu priviti in spate la ceea ce am facut pentru studenti? Nu este nici o problema ca suntem acuzati, dar noi o sa ne facem treaba si pe viitor. Imi pare nespus de rau ca sunt persoane care ne acuza ca il sustinem pe dl rectar dar TOATE PROIECTELE PE CARE LE-AM FACUT DE-A LUNGUL TIMPULUI PENTRU STUDENTI, LE-AM FACUT CU AJUTORUL CONDUCERII UNIVERSITATII CONSTANTIN BRANCUSI si in special a dl rector ADRIAN GORUN. Este ore corect ca noi, acum sau pe viitor, sa nu-l sustinem pe dansul atata timp cat dansul ne-a sustinut in tot acest timp? Sa va fie rusine celor care aruncati cu vorbe fara sa ganditi la ceea ce am facut si facem!
  • Marcau Flavius 27.01.2012 la ora 19:26 pm
    Domnule Daju, Accept sa va ofer un interviu prin care sa va explic motivele pentru care il sustin pe dl rector Adrian Gorun. Aveti numarul meu, mai ramane sa ma contactati pentru a stabili intalnirea. La urma urmei am si eu dreptul la replica, nu? Doar traim intr-o democratie! Sper sa nu-mi fie refuzat acest drept!
  • Adi 27.01.2012 la ora 19:34 pm
    Dl Gorun a sustinut intotdeauna studentii din universitate, nu numai cu bursele de care se spun mai sus. Daca intr-adevar va fi dorit de colegii sai de breasla, va castiga functia de Rector.
  • vali 27.01.2012 la ora 20:07 pm
    Nu ne-am lasat manjiti cu niste burse de excelenta am muncit pentru ele si le-am meritat ( si daca sunt mai mari decat salariile preparatorilor si asistentilor din UCB , sunt doar pe un an ), s-au acordat meritele studentilor, nu s-au mai intordus bani in buzunarul unor corupti care nu i-a interesat decat de ei, restu sa moara....Domnul Adrian Gorun, a facut multe lucruri bune pentru studenti, in comparatie cu predecesorii dansului, este un luptator si nu dores sa renunte asa usor, il dorimn in continuare rector pentru ca daca vor ajunge cei care doresc atat de mult puterea in momentul de fata, Universitatea se va duce de rapa.
  • Maria 27.01.2012 la ora 21:37 pm
    E dreptul studentilor de a avea o opinie in ceea ce priveste sustinererea candidaturii pentru functia de rector. De ce pe domnul Chiritescu nu-l sustine nici un student???
  • pentru Vali 27.01.2012 la ora 22:29 pm
    Din ce ai scris trag concluzia ca esti beneficiar al unei burse de excelenta. Daca tu, care nu ai habar de regulile elementare ale limbii romane, ai primit o astfel de bursa, chiar nu mai trebuie comentat nimic. E clar pentru ce merite ai primit-o!
  • Lasa-ne Gorunule! 27.01.2012 la ora 22:33 pm
    Ba Marcau, scrisoarea asta pebibila a trecut prin computerul tau. Ori ai scris-o tu, ori ai desavarsit-o. Cu ce ai comentat aici te descalifici inca o data. Prea tanar pentru a fi atat de limbist, atat de comunist. Nici macar la muieri nu ai gusturi. Te lipesti de astea, uratele si cam prostute.
  • Lumi P. 27.01.2012 la ora 22:39 pm
    Flaviuse, da si tu o raita pe-aici si vezi ca Daju face interviuri doar cu liniari de-astia, no-name-uri, nu cu complecsi celebri ca tine. In alta ordine de idei, nu mai face apel la democratie. Esti ridicol.
  • Marcau Flavius 27.01.2012 la ora 22:42 pm
    Da, ai perfecta dreptate! Aceasta scrisoare "pebibila" a trecut pe la mine prin computer., Imi pare rau ca nu te-ai identificat cu numele tau real ca sa stiu pe cine sa nu mai salut de acum incolo. Din ceea ce ai scris in comentariu, nu pot deduce decat doua lucruri: - ori esti frustrat/a - ori depasesti limita legala admisa de penibilitate pe metrul patrat Se pare ca ambele situatii nu-ti sunt favorabile! Si da, poate nu am gusturi la "muieri" dar am gusturi la doamne! Sper ca esti capabil/a sa faci diferenta dintre o "muiere" si o doamna! Nu inteleg cum iti permiti sa faci pe cineva prost? Scrie-ti numele, te rog, ca sa stim si noi cu ce somitate stam la chat!
  • Marcau Flavius 27.01.2012 la ora 22:44 pm
    @Lumi Te inteleg, ai perfecta dreptate! Ps: sper ca ai inteles ironia!
  • Utecistul 27.01.2012 la ora 23:11 pm
    Domnule Marcau, cati bani castigati dumneavoastra, din burse si proiecte, de la UCB? Va rugam sa devoalati suma exacta, ca sa stim si noi, amarastenii, cat de mult sunteti interesat sa-l pastrati pe Gorun (in mod ilegal, pentru un al 3 lea mandat) in functie. Iar dumneavoastra, domnule Gorun, nu aveti pic de jena? Va spune Funeriu ca nu mai puteti candida si tot o faceti. Sunteti prea paranoic sa lasati pe altcineva si sa conduceti din umbra si prea nebun sa credeti ca veti fi validat de minister in functie. E clara situatia, mai aveti putin timp si gata, scapa UCB-ul de dumneavoastra si de paraziti gen domnul Marcoci
  • Marcau Flavius 27.01.2012 la ora 23:25 pm
    Nu castig foarte multi bani! Beneficiez de o bursa de excelenta de 1000 ron. ATAT! Si nu il pastrez eu in functie pe dl Gorun pt ca nu prin votul meu dansul ramane rector ci prin votul cadrelor didactice! Sa asteptam pana in februarie si o sa va demonstrez ca profesorii din UCB il doresc pe dl Gorun!
  • cristi 28.01.2012 la ora 2:34 am
    Domnule Marcu Flavius vreau sa va transmit ca aceasta scrisoare este de prost gust si aduce jignire celor care au pus bazele miscarii studenetsti in acest oras. Sunt un fost student al Universitatii "Constantin Brancusi", membru in consiliul profesoral al facultatii pe care am terminat-o si in senatul universitatii. Am prins perioada in care rector era domnul Moroianu (spre deosebire de tine nu ma trag de sireturi cu profesorii nici dupa 5 ani de la terminarea facultatii) dar si primul mandat al domnului Gorun. Pot sa-ti spun din proprie experienta ca intre acesti oameni este o diferenta foarte mare, net favorabila domnului Moroianu. Nu stiu de cate ori ai fost chemat in brioul domnului rector ca sa dai in primire profesorii care ii ai la curusuri sau poate si-a schimbat acest obicei (vb cu elvis si probabil o sa-ti zica ca in 2006, cred, dupa ce o profesoara a stat 24 de ore in arest cei care faceau parte din miscarea studenteasca au fost chemati si pusi sa scrie pe un biletel daca mai cunsoc astfel de profesori). Sau poate in schimbul acestei scrisori vi sa promis un post de preparator dupa terminarea facultatii ca si in cazul fostului vostru coleg din LSUCB care preda la Facultatea de Litere, datorita bunei prietenii cu rectorul. Apropo care mai sunt metodele de alegere a studentilor in consiliul facultatii si in senatul universitatii...prietenii stiu de ce:)). Tot bati campii ca studentii au fost implicati in cercetarea universitara sau ca aveti o revista in care pot sa-si publice lucrarile. Domnule Flavius, inca o data va transmit ca acest lucru puteti sa-l ziceti celor care nu stiu, dar studentii si inainte erau implicati in astfel de cercetari si aveau posibilitatea sa publice in reviste. Ce ai facut tu mai exact pentru studenti?...Ai incercat sa faci si in Targu Jiu o Casa de Cultura a Studentilor?... Ca o concluzie pentru acest comentariu vreau sa-ti zic ca rolul vostru este sa faceti scrisori pentru sustinerea studentilor si nu pentru sustinerea rectorului.
  • C. CUTEANU 28.01.2012 la ora 10:33 am
    @ Flavius MARCAU Dl. Flavius Marcau este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut in scurta mea perioada de profesor la UCB. Eu imi arog, cu mandrie, faptul de a-l fi scos din cateva sute de student si a-l fi impus ca lider, imediat cand l-am cunoscut, date fiind calitatile evidente pe care le dovedea ... Dl. Marcau merita acest lucru! Sustin, intru totul, punctele de vedere ale D-lui Marcau! Dl. Marcau are o inteligenta nativa si o personalitate care descriu exact tipul de student pe care orice profesor si l-ar dori intr-o facultate. Fara sa ezit, voi spune ca, daca vreodata ar fi sa consider ca e nevoie de mine in sistemul universitar, mi-as dori sa am studenti intocmai ca Dl. Marcau, de care nu m-as dezice vreodata, oricare ar fi circumstantele. Oamenii adevarati nu se schimba! Acestea fiind spuse, nu voi ezita sa-I spun lui Flavius cateva cuvinte. Draga Flavius, tu stii, mai bine decat multi student ai UCB, care este situatia in Universitate; ai vazut cu ochii tai in interiorul Senatului scenele penibile regizate de Adrian Gorun… Noi am avut multe discutii in trecut stiu ce fel de personalitate ai; stiu ca stii ca esti folosit, fara retinere, in cel mai nefericit mod posibil si esti jignit. Oamenii cu minte simpla si personalitate infecta asa gandesc ca trebuie sa traiasca intr-o comunitate – folosindu-se de altii pentru a-si atinge scopuri personale si, in ultima instanta, platindu-i. Nu are rost sa detaliez, vreau ca dialogul nostru, aici, sa ramana unul barbatesc, serios, asa cum a fost mereu (tocmai de aceea, barbateste iti spun, regret gluma nevinovata facuta pe seama D-soarei Ciorei). Vreau sa explic demersul ziarului, in ceea ce priveste actul pe care ati fost fortati sa-l faceti (toti stim ca imediat dupa ce apare acest comment, vei primi un telefon in care ti se va cere sa interviii si sa spui ca acea scrisoare nefericita nu a fost “influentata”, nu face acest lucru, ti-ar dauna imaginii pe care o ai public). Asa cum e evident ca eu cu tine vom mai fi contemporani inca 35 de ani macar…, atat vreau sa-ti spun: de ce privesti spre trecut, mai ales ca eu stiu ca esti un om liber , un om cu viitor? Un tanar care poate oricand sa obtina un doctorat de la Babes-Bolyai…? Crede-ma ca stiu ce vorbesc: timpurile s-au schimbat, nu mai sunt si nu vor fi din nou acelea in care Adrian Gorun a invatat sa se comporte cum o face. Societatea “selecta” in care se invarte Dl. Gorun este una a trecutului: Dl. Otovescu de la Univ din Craiova (in ceea ce-l priveste inteleg ca DNA s-a autosesizat in legatura cu profunde fapte de coruptie in interiorul Universitatii), Dl. Marga (rector de 20 de ani al Babes-Bolyai din Cluj, un om care si acum e disperat sa incalce Legea Educatiei, picand in penibil, un om de la care A. Gorun a invatat cum sa-si ingenuncheze colegii, prietenii si sa distruga o institutie, cum e pe cale sa faca cu UCB), samd. In acest context, noi, la GorjNEWS, am considerat ca e oportun sa procedam public astfel si sa denuntam actul vostru. Nu ma surprinde (iti reamintesc ca, in discutii anterioare, ti-am mentionat ca am fost foarte apropiat conducerii Ligii Studentilor de la Babes-Bolyai ) ca A. Gorun a ales sa faca un astfel de demers, ba chiar l-am “prorocit”, in direct la Acces TV, cu o zi inainte sa il faceti public. Dl. Gorun de foarte multi ani nu mai are idei si niciodata nu a avut viziune. A imprumutat insa de la A. Marga mentalitatea retrograda care sa-l ajute sa ingenuncheze o universitate. Acum exact asta face: daca nu ramane rector, a amenintat ca o va distruge. Vrei sa fii partas la astfel de acte? Stiam ca vei fi fortat sa procedezi astfel si totusi nu te-am sunat sa discut cu tine. Vreau sa faci un pas inapoi si sa privesti din nou realitatea din UCB, mai din exterior decat ai facut-o pana acum… Tu, Mihaela si alti colegi de-ai vostri din Liga trebuie sa va recuperati demnitatea si sunt convins ca stiti cum puteti sa o faceti … Daca noi nu reactionam public in legatura cu scrisoarea voastra, ramaneati ridicoli, noi v-am ridicat mingea la fileu ca sa va puteti apara public. Trebuie sa discutati la UNSR si sa abordati o pozitie comuna ca sa nu ramaneti legati de gat cu o astfel de scrisoare comunistoida, sunteti prea tineri sa va ratati de pe acum! Va va contacta DL. Tismaneanu de la Institutul de studierea a totalitarismului pentru a da o dezmintire probabil, ca si alte ONG-uri din tara. Din nefericire, date fiind multiplele falsuri din trecutul D-lui Rector Gorun, inteleg ca presa centrala se va autosesiza si se va discuta destul de mult despre toate acestea pe cateva televiziuni. Acum este sansa ta sa devii liderul care stiu ca poti fi sau sa esuezi in penibilul in care te-a impins Adrian Gorun! Sunt convins ca vei face ceea ce trebuie si te sustin in continuare!
  • Utecistul 28.01.2012 la ora 10:45 am
    Domnule Marcau, chiar dumneavoastra ati spus ca sunteti inclus in proiectele de cercetare interne (alea finantate din bani publici, pe care Gorun si-i baga in buzunar), si vreti sa spuneti ca nu sunteti implicat, nici dumneavoastra nici domnisoara Ciorei in proiectele cu finantare europeana de la UCB? Ca nu beneficiati de o gramada de alte beneficii din partea universitatii, inclusiv excursii la mare si la munte? Mai ganditi-va un pic si atentie ce raspundeti, s-ar putea sa am niste documente pe care sa le livrez domnului Daju.
  • justitiarul 28.01.2012 la ora 13:45 pm
    ma intreb,de ce nevoia acuta ,de a elogia un cadru didactic?indiferent de valoarea intelectuala a unui student,elogiile seamana a pupincurism,este clar.cei ce invata,invata ptr.ei.daca esti eminent,poti multumi verbal unui profesor la sfarsitul facultatii.cei ce au pe buze elogii permanente,nu dau dovada de incredere pe mai tarziu.oricine stie ce inseamna sa fi cu gandul la "ciolan
  • Marcau Flavius 28.01.2012 la ora 15:57 pm
    @Utecistul Nu fac parte din echipa de implementare/cercetare a proiectelor europene de la nivelul UCB (nici eu, nici alt student) ! Am beneficiat de excrusii la mare de pe urma ministerului invatamantului (doar o singura tabara la mare) si asta pe baza rezultatelor mele scolare si extrascolare! Aceste "excursii" (ele sunt tabere de fapt) sunt atribuite universitatii care le distribuie pe baza unor criterii (regulamentul se gaseste pe site). Asa ca va invit sa-i trimiteti dl. Daju toate documentele pe care le aveti (cu siguranta acele documente nu ma includ pe mine sau alt student din LSUCB)! Am fost membru in echipa de cercetare a unui proiect intern (finantat din banii universitatii) si acum sunt membru in echipa de cercetare a altui proiect intern (finantat tot de catre UCB). Si da, am castigat de pe urma primului proiect fabuloasa suma de 240 ron (doua milioane patru sute lei in bani vechi) - nu ma intereseza banii, ma intereseaza doar proiectul in sine pentru ca ma va ajuta pe viitor. Pt cine zicea ca mi s-a promis un post de preparator/asistent - Nu mi s-a promis asa ceva, nici macar in gluma! Si nu stau cu gandul la ciolan pentru ca am destui bani care imi asigura traiul zilnic (colegii imi cunosc situatia in care ma aflu si pe care nu o doresc nimanui)! Acestea fiind spuse va doresc o zi buna! Acesta este ultimul meu comentariu!
  • Andreea. 28.01.2012 la ora 16:55 pm
    Frumos gest din partea ligii.Pacat ca unii judeca la intamplare.Nimeni nu se lasa cumparat,cine a cstigat bursele le'au castigat prin munca ;).Domnul Gorun a sustinut mereu studentii,si prin urmare m ise pare de bun gust si din respect sa il sustinem,si sa ni'l dorim din nou in functie.E de inteles ca sunt multi pro si contra aceste scrisorii deschise,dar totusi sa nu exageram ;) cu comentarii jignitoare la cei care il sustin ..Pana la urma de ce ar trebuii sa va deranjeze atat de tare pe unii din voi ca noi il sustinem?Eu nu am nici bursa si nu sunt nici bugetara ;) si totusi il sustin.Voturile vor decide totul,nu trebuie sa aruncati voi cu noroi.Cui nu ii convine sa nu mai posteze comentarii in care acuza studentii sau liga sau pe Domnul Gorun.
  • Un student 28.01.2012 la ora 22:18 pm
    @Cristi Sa-i spui tu lu` mutu ca acum cativa ani aveati voi la liga revista indexata BDI si organizati 2 sesiune de comunicari pe an! Prima sesiune organizata in UCB de catre studenti a fost in 2007 (de catre Elvis) si a fost un esec datorita numarului de partiipanti, iar volumul de lucrari a aparut pe mandatul lui Ramona Popescu (in 2010)! Marcau a infiintat o revista stiintifica studenteasca care este indexata BDI - dupa cum a zis si el, revista este singura revista studenteasca din tara indexata BDI (este doar a studentilor, profesorii nu au dreptul sa publice in ea)! Ei au scos la fiecare conferita volumul de publicari si l-au dat participantilor, iar aceste lucruri s-au datorat lui Marcau (ala pe care-l injurati voi aici) si lui CIorei plus a membrilor de la LSUCB cu sprijinul Universitatii Constantin Brancusi. Ei au organziat un spectacol caritabil acum de Craciun pt un copil bolnav de cancer (spectacolul s-a tinut la teatru Elvira Godeanu. Cauta pe net si ai sa gasesti articole) plus alte actiuni. Voi ce ati facut? Mai miscati si voi lesul cu cate o actiune la care luau parte 20 de persoane. Asa ca nu are rost sa vb tu de miscare studenteaca atat timp cat nu ai lasat nimic in urma. Ps: Casa studentilor era pe pct de infiintare dar au aparut ceva probleme si nu s-a putut finaliza proiectul.
  • cristi 29.01.2012 la ora 1:44 am
    @un student Prietene ar fi bine sa mai verifici. Elvis a fost presedinte abia in 2007 dar pana la el ar trebui sa mai intrebi cine a fost Cornea (cel care a pus bazele LSUCB), cine a fost Cretan (cel care a pus bazele SSG si care a fost fondatorul Uniunii Studentilor din Romania)...Probabil nu ai de unde sa sti ca Unifest (festivalul national) s-a desfasurat si la Targu Jiu (2003 si in 2004) si era Casa de Cultura a Sindicatelor plina (in seara cand a cantat Iris), plus serile studentesti din discoteca Laguna sau de la Cinematograful Victoria (unde stateau studentii si pe scara ca sa vada un film). Probabil nu ai fost in trupa de teatru Poarta Sarutului si ai castigat premii la nivel national (ajutati de domnul Moroianu si dl. Chiritescu care sustineau aceasta trupa si cand a venit dl. Gorun s-a destramat) sau poate nu sti nici de festivalul de teatru studentesc Cercul Patrat care aduna in fiecare a trupe studentesti din toata tara.... Si apropo de Casa Studentilor ar trebui sa ti se spuna cine s-a zbatut si pana unde s-a mers cu aprobarile... Si apropo de faptul ca la actiunile organizate pana in 2007 participau doar 20 de oameni nu uita ca sunteti in LSUCB datorita unor oameni gen Elvis, Ela sau Cornea care s-au zbatut multi ani la rand sa "organzieze actiuni doar cu 20 de oameni"...sa-ti fie rusine.
  • Pt Andreea 29.01.2012 la ora 2:30 am
    Andreea, esti o inculta si agramata! Uita te si tu peste bazaconiile ce le-ai scris, daca poti sa-ți dai seama! Asa studenti neispraviti are Universitatea asta de mahala din Targu Jiu? Mai, marilor rahati universitari, invatati-va gloabele sa scrie bine si sa gandeasca! ACEȘTI IGNORANȚI SUNT SUSȚINĂTORII CLANULUI...
  • Un student 29.01.2012 la ora 12:14 pm
    @Cristi Stiu foarte bine cine e Cornea si Cretan. Nu stiu ce s-a intamplat inainte de 2006 si nici nu ma intereseaza. Momentan nu ma intereseaza de USR atata timp cat LSUCB este fodantor UNSR, iar festivalul despre care-mi spui este al USR-ului. LSUCB are festivalul cu aroma studenteasca plus alte proiecte la nivel de federatie. Casa Studentilor a incercat sa o aduca Cretan cand a ajuns la Bucuresti asa ca nu are rost sa o lungim despre acest subiect pentru ca ar fi fost condusa de USR, iar LSUCB ar fi ramas pe afara. Ela si Elvis au organizat evenimenete, de la ei s-a plecat dar vreau sa spun ca LSUCB a ajuns la un alt nivel dpdv al nr. de participanti la evenimente. Poate ca ei s-au zbatut multi ani si au reusit sa stranga doar 20 de persoane pe eveniment. SE pare ca in cei care sunt acum nu s-au zbatut anii la rand si cu toate reusesc sa stranga cel putin 200 de participanti/eveniment. Seri studentesti se fac si in momentul de fata dar nu prea sunt interesati studentii. Este si normal datorita faptului ca nu prea se gases bani de cheltuit (inainte de 2007 era alta poveste)! Trupa de teatru a murit datorita neinteresului studentilor nu al rectorului.
  • cristi 29.01.2012 la ora 14:28 pm
    @student 1. Se pare ca te contrazici...prima data zici ca se strang doua sute de studenti la un eveniment dupa care zici ca si acum se fac seri studetesti dar sunt foarte putini studenti interesati (pai ori vin 200 de sutdenti ori nu sunt interesati?) 2. Inainte de 2007 cand se faceau seri studentesti nu puteam sa facem fata cu locurile... 3. Daca nu era Cornea, Ela sau Elvis ai mai fi vorbit tu astazi de LSUCB (asa suntem noi romanii uitam de unde pelcam ca sa ne dam mari doar cu prezentul fara sa ne gandim la viitor). 4. Daca s-ar fi facut Casa Studenteasca la Targu Jiu LSCUB nu era scoasa...tu crezi ca din cauza asta nu s-a putut face...ar trebui intai sa discutam ce beneficii ar avea universitatea daca ar exista o astfel de casa si nu sa ne gandim cine trebuie sa o conduca sau cine era scos (inca o data se pare cai ai fara suparare o gandire rudimentara) 4. Festivalul Primavara cu Aroma Studenteasca este de prin 2004 (infintat de UNSR ca o copie la UNIFEST) dar in momentul in care la Sala Palatului veti aduce si voi Pheonix si studentii nu vor avea unde sa stea mai vorbim... Pe plan local Primavara cu Aroma Studenteasca nu a strans niciodata, pana in prezent, mai mult de 100 de participanti... 5. Poate ar trebui sa va intrebe cineva cum se face bugetul unui festival si cum justificati cheltuielile (poate vrei ceva detalii...) 6. Iti mai sugerez un lucru fa o comparatie intre studentii care au plecat din miscarea studenteasca inainte de 2008 si vezi ce este fiecare si cei care sunt in prezent (poate acele "evenimente cu 20 de oameni" nu au fost bine organizate). Astept urmatoarea ta postare.
  • cristi 29.01.2012 la ora 14:37 pm
    @student Am uitat sa-ti zic referitor la trupa de teatru. Ar trebui sa sti ca regizorul care a pus in scena numeroase si datorita caruia s-au castigat premii la nivel national a fost data la o parte si in locul lui trebuia sa vina Costel Baloiu (spe cunostinta ta cel care a jucat rolulprincipal in filmul Pistruiatul si care atunci era taximetrist in Bucuresti). Aceasta schimbare a facut-o dl.Gorun si care a dus la nemultumirea studentilor din acea trupa....istoria este mai lunga dar trebuie relatata corect. Am o rugaminte inainte sa mai postezi trebuie sa verifici informatile...iti mai zic inca o data sunt un student care am fost in consiliul profesorel, in senatul universitatii, in diferite comisii (de acordare a burselor de studiu, sociale, a biletelor de tabara)....si lista poate continua.
  • Raicu 29.01.2012 la ora 15:48 pm
    o alta ******* pripășita : VALENTIN POPA care se știe ce ******* este în mâzgăliturile lui idioate succesuri cu buldogul in frunte!!!
  • Un student 29.01.2012 la ora 15:51 pm
    @Cristi Sunt de acord cu tine doar in legatura cu acea Casa Studenteasca. ATAT! Daca tu numesti actiune o seara studenteasca nu are rost sa ma continuam discutia! Festivalul este infiintat de LSUCB nu de UNSR. Federatia are Studentiada la nivel national si strange mult mai multi studenti decat strageti voi la Unifest in 10 ani! Poveste cu trupa de teatru nu o stiu in detalii. Am auzit doar ca nu au mai vrut sa se implice studentii. Atat! Daca nu era LSUCB, probabil era alta asa ca nu este nici o problema. Stai linistit ca stim sa facem bugete, economistule, ca doar nu suntem plante. NU beneficiem de bani lichizi din partea universitatii asa ca nu putem fi acuzati de nimic. Bugetul este avizat de universitate dupa ce este studiat de catre domnii/doamnele de la achizitii. Ambele organizatii de la nivelul UCB cand organizeaza un eveniment si au nevoie de sprijin financiar, duc note de comenzi catre UCB, iar acestia fac plata. Ps: am scris in paranteza 2007 cand am zis ca elvis a organizat prima conferinta! Citeste!
  • Un student 29.01.2012 la ora 15:53 pm
    @Cristi Inca mai esti student? Asta inteleg din ultimul tau post: "sunt student care am fost...."!
  • Comentator 29.01.2012 la ora 16:11 pm
    Mai Cristi, tare pornit est tu! De ce te crezi lumanarea de pe tort? Nu uita ca nu ai fost singurul in senat/consiliu si au mai fost si altii! Ce face USR-ul este frectie pe langa ce face UNSR-ul, iar ANOSR-ul le bate pe amandoua fara sa se oboseasca! Casa studentilor ar fi benefica pentru UCB si nu inteleg de ce nu se face (nici ca ma intereseza)! LSUCB se pare misca cate ceva dar daca isi pierd sustinerea UCB-ului nu o sa mai miste nimic pentru nu vor mai avea bani pentru proiecte. Legat de bugetele despre care vb! De ce ar trebui sa-i intrebe cineva pe ei atat timp cat UCB-ul le finanteaza tot fara a le da bani lichizi? Vezi ca nu gandesti si doar vrei sa pari inteligent! Ziceai ca ai facut bugete? PE vremea ta se dadeau bani lichizi de la universitate si noi nu stim? Nu se dadea nimic! Se lucra doar pe note de comanda si atat. Pe voi nu va verifica nici dracu ce treceati pe foi, iar aum este alta treaba! Achizitiile nu le mai fac organizatiile si universitatea. Asa ca te rog nu mai fi inteligent ca nu-ti merge! Gandeste inainte de a scrie ca mai sunt si altii care au trecut prin organizatii!
  • cristi 29.01.2012 la ora 16:38 pm
    @student @comentator In primul rand vreau sa-i zic dl. student ca nu mai sunt student cu toatea ca ma consider zilnic student vazand ca multe actiuni incepute de noi sunt continuate si astazi. Toata discutia a pornit de la aceasta scrisoare adresata de LSUCB pentru sustinerea dl. rector Gorun (cealalalta organizatie studenteasca care mai functioneaza in universitate de ce nu a luat aceasi pozitie?)... Din cate stiu eu organizatile studentesti trebuie sa sustina studnetii si nu rectorii. Sa nu discutam despre notele de comanda...cine va gaseste firmele de unde luati cele necesare pentru un eveniment...voi sau universitatea? Cine merge pe teren pentru a cauta cele necesare pentru organizarea unui eveniment...voi sau cei de la departamentul achizitii din cadrul universitatii? Nu ma refer aici nici la USR, nu ma refer nici la UNSR si nu ma refer nici la ANOSR...eu ma refer strict la miscarea studenteasca din Targu Jiu. Nu cred ca trebuie sa dezvoltam anumite subiecte cu fosti colegi din LSUCB care faceau inscenari profesorilor si au ramas cu buza umflata, despre acei colegi care faceau carduri studentilor la o anumita banca din Targu Jiu si nu le explicau ce este cu ele si cred ca as mai putea scrie. Inca o data ma repet ca nu am nimic cu acesti oameni eu pur si simplu nu sunt deacord cu aceasta scrisoare in care mai aveau putin si puneau si covorul rosu... Astept urmatoarea postare. P.S. Daca observati la fiecare comentariu postat am adus noi informatii de care nu prea aveati habar (trupa de teatru, casa studentilor la care mi-ati dat dreptate ...)
  • Un student 29.01.2012 la ora 17:13 pm
    @Cristi Miscarea studenteasca este la pamant daca nu este sustinuta de cineva. Cum noi ne aflam in anul 2012 - un an de criza, firmele nu pot acorda sponsirizari pentru ca majoritatea fie au trecut angajati in somaj, somaj tehnic, fie sunt pe minus si in toate situatile nu pot sponsoriza pentru ca legea nu le-o permite! Daca nu putem primi sponsorizare, UCB este singura care ne sustine, financiar, proiectele. In privinta achizitiilor: se iau 3 oferte de la firmele de profil si ce-a mai convenabila este acceptat (care are preturile cele mai mici)! Dupa cum am zis si in posturile anterioare, ai perfecta dreptate in privinta Casei Studentilor dar pe viitor vom mai face o incercare. Poate va fi cu noroc, sper!
  • Un student 29.01.2012 la ora 17:16 pm
    PS: in legatura cu organizatia ASUCB: sunt sigur ca si ei sustin aceasta scrisoare! Dl Daju, va rog sa contactati presedintele si sa-l intrebati daca il sustine pe dl Adrian Gorun. Asta asa, ca sa nu ziceti ca sa vedeti ca aproape toti tin cu dl Gorun!
  • cristi 29.01.2012 la ora 17:17 pm
    @student @comentator De obicei un om dupa ce termina facultatea incepe sa-si caute un loc de munca, vrea sa se angajeze si de ce nu sa-si intemeieze o familie. Binenteles poate sa-si continue si studiile cu un master. Dar sa fi la master si sa mai reprezinti studentii de anul I....dar probabil este prea bine, in prezent, intr-o organizatie studentesca si nu se merita sa va mai angajati...vreti sa fiti studenti nemuritori. Revin la un comentariu postat acum doua zile prin care il rugam pe dl. student sa faca o analiza intre studentii care au plecat din miscarea studenetasca inainte de 2007 (sa vada ce sunt fiecare ) si care nu s-au inscris la master sa reprezinte studentii de anul I si cei care sunt in prezent.
  • cristi 29.01.2012 la ora 17:25 pm
    PS. Felicitari dl. student pentru comentariul in care zici ca miscarea studenteasca este la pamant daca nu o sustine cineva...aici ai perfecta dreptate. Daca imi ziceai de al inceput ca-l sustineti pe acest rector doar pentru simplu fapt ca miscarea studenteasca sa nu "moara" poate intelegeam scopul acestei scrisori. Inca o data de felicit ca ai recunsocut ca miscarea studenteasca nu poate sa existe daca nu o sustine cineva.
  • Un student 29.01.2012 la ora 17:56 pm
    @Cristi Rectorul Gorun sustine studentii si organizatiile studentesti, iar acestia la randul lor il sustin pe dansul. Este o sustinere reciproca ceea ce este ok din punctul meu de vedere! O sa ma opresc cu postatul aici. Ti-am inteles punctul de vedere si cred ca si tu mi l-ai inteles pe-al meu! In ultumul comentariu faci referire la Marcau pentru ca el este la masterat si culmea, nici nu lucreaza. Nu ii cunosti situtia si te rog sa nu-ti dai cu parerea. Daca ai ceva sa-i reprosezi te rog sa i-o spui (gasesti nr. lui de telefon pe site)! Ma opresc aici. Te salut!
  • fany 29.01.2012 la ora 19:26 pm
    acum e timpul sa nu-l mai biciuiesti pe MĂGARUL care îți duce sarsanaua ci sa-l mai îndemni cu zaharelul - aceasta este situatia dupa care vin iar dispretul si injuraturile de birjar nemilos care-și urmareste propriile interese, numai propriile interese
  • Stoian Adrian 30.01.2012 la ora 21:17 pm
    Domnule Flavius Marcau, daca tot ti ai facut timp de omagii si de raspuns la comentariile altor studenti, poate reusesti sa ne dai si noua diplomele obtinute la Sesiunea de Comunicari din decembrie, cand, desi multi am obtinut premii, majoritatea nu am primit diplomele cuvenite. Liga Studentilor a promis ca va rezolva problema acestor diplome imediat, in cateva zile, dar au trecut doua luni de atunci, si colac peste pupaza nu ti faci timp nici la telefon sa raspuzi sa ma lamuresti cu situatia asta. Intre noi fie vorba, participanti la astfel de manifestari, pe la cate sesiuni de comnicari am fost, nu mi s-a intamplat niciodata acest incident, si eu fiind organizator de Sesiune de Comunicari (printre cele mai bune din tara pe domeniul ingineresc) intotdeauna am facut in asa fel sa fie diplome de rezerva.
  • Un student 30.01.2012 la ora 21:51 pm
    Da mai Stoiane, te-ai trezit si tu ca musca dupa ce a mancat bine! Stai ma linistit ca o sa-ti primesti diploma. Daca imi aduc aminte bine tu esti ala care a candidat singur pe o sectiune si a obinut locul doi :)))) ??? Se mai intampla si chestii din astea, ce sa-i faci. Tu defapt ai fost cel mai bun dar cu siguranta au vrut profesorii sa te faca :)))) ! PS: nici eu nu am primit diploma dar am inteles situatia si nu stau sa ma plang ca tine pe internet.
  • Un student 30.01.2012 la ora 21:55 pm
    PS2: daca tot urli dupa diploma aia as dori sa-ti spun ca nu a fost vina Ligii ci a profesorilor care nu au inteles ca trebuie sa se limiteze la a premia doar un numar de studenti, nu pe toti! Din aceasta cauza nu au fost diplome suficiente. Ma faci sa rad cand spui ca organizezi una dintre cele mai bune sesiuni de comunicari din tara. Sunt sigur tu surclasezi Bucuresti, TImisoara, etc. :))) Ps3: Dar ce se intampla, ASUCB nu il mai sustine pe Adrian Gorun? Cum se poate asa ceva? Nu-mi vine sa cred! Tocmai voi care ii deschideati usa in fiecare dimineata! Fantastic :)))
  • COleg 30.01.2012 la ora 22:20 pm
    Pentru Adrian Stoian Tu vorbesti ma de sesiuni de comunicari cand nu prea ai tangenta cu ingineria. Ai noroc ca tin profesorii cu asociatia voastra ca altfel ai fi trecut cand imi vedeam eu ceafa. La examene dai din cola-n fanta si tot treci pe cand noi, astia care nu suntem in organizatia voastra trecem mai greu cu toata ca invatam mult mai bine. Ma miri ca ai curajul sa vorbest dar de curaj nu ai dus lipsa niciodata, mintea nu te-a prea ajutat
  • COleg 30.01.2012 la ora 22:21 pm
    Uitai sa-ti zic. Iti aduci aminte ca anul trecut plangeai ca nu ai invatat si ai luat note mari? Sunt curios ce o sa mai zici acum?
  • CHIRITESCU 30.01.2012 la ora 23:48 pm
    CERTATI-VA, EU CASTIG ALEGERILE!!!!
  • Mina 31.01.2012 la ora 17:36 pm
    Imi pare rau pt.cei doi tineri,ii cunosc pe amandoi,mi-au facut o impresie bunicica.Acum imi pare rau dar nu sunteti decat doua unelte in mainile lui Gorun.Sa inteleg Flaviu ca ai gandire comunista tot ca Gorun?Pacat,eu credeam si aveam speranta in tineri...cu unii ca voi se alege praful de tot si de toate.Gorun este un expirat,deci sa stea in fruntea senatului,atat,e chiar prea mult.Locul lui este intr-o sectie de psihiatrie. Intamplarea face sa-l stiu pe Chiritescu din vremea cand era asistent universitar.Acest om a muncit mult pt. a ajunge unde este.Are flet,are carisma,iar studentii il apreciaza.Oare de ce ? Pt.ca stie sa le fie profesor dar si amic.Stie sa comunice cu ei.Dialogul este pe placul lui Chiritescu,iar Gorun iubeste monologul.Gorun se pricepe la toate ,el nu asculta de nimeni,el dicteaza. D-le Daju,felicitari pt.verticalitate. Flaviu,pacat ca te-ai lasat cumparat,astfel de oameni nu vor fi in frunte,nu au un viitor de nota 10.De ce? Pt.ca noi,tara avem nevoie de oamani puternici, cu caracter puternic pt a putea invinge pe uniiii ca Gorun.Sa aiba simtul raspunderii,sa gandeasca de noua ori si sa hotarasca o singura data.Flaviu esti o unealta.Pacat,ne cunoastem f. bine,te stiu,dar mai dazamagit....si totul pt. o amarata de bursa...Dar daca ar fi trebuit sa castigi o bursa UE,ce faceai ,iti vindeai sufletul????
  • Un student 31.01.2012 la ora 20:30 pm
    @Mina De ce mama dracului nu intelegeti ca acele burse le-au primit pe merit? Sunteti copaci? Ai impresia ca unul dintre cei care a primit o astfel de bursa nu a facut decat sa-l laude pe Gorun? Dupa cate vezi chiar Cerasel il lauda pe "Flaviu" (se numeste FLAVIUS) si il recunoaste calitatile asa ca nu inteleg de ce acuzi ca ar fi primit bursa doar pentru a-l sustine pe Gorun?
  • Un student 31.01.2012 la ora 20:31 pm
    PS: Chiritescu este mai popular printre studente, dupa cum a declarat si el intr-un interviu! Este normal?
  • student indignat 03.02.2012 la ora 11:33 am
    Imi incep acest comentariu prin a clarifica cateva aspecte legate de acest articol publicat, de mesajele scrise de cititori si, in continuare, aduc cateva lamuriri, in speranta ca vor fi de folos tuturor. Dictionar de explicatii: 1. In conflicte in universitate nu au ce cauta studentii decat daca acel conflict ii plaseaza in vre-o tabara; 2. Chiritescu e la fel de bun de Rector ca Gorun doar ca e mai tanar; 3. Bursele se dau pe baza de punctaj, deci concurs, deci nu au nimic de-a face cu Conducerea si pot fi luate de oricine care indeplineste conditile. 4. Cercetarea stiintifica nu se prea face in UCB iar studentii ce participa la sesiunile interne de comunicari vin mai mult cu referate. Cu cat mai interesanta expunerea sau relatia cu profii cu atat mai mare premiul. Sa nu mai spun de aceia care: ei organizeaza, ei concureaza, ei castiga!!! 4. Sunt doua organizatii in UCB. Cum va explicati ca doar una reactioneaza? 5. Miscare studenteasca ar fi in UCB daca organizatiile nu si-ar pierde timpul cu fuga dupa locuri in Consilii si Senat sau pe concurs de activitati, impartind astfel studentii si mergand pana la conflicte intre organizatii. 6. Daca te duci in UCB si intrebi ce se intampla un universitate, mediul academic e foarte tacut. Le e frica? Oare doar Cuteanu stie ce inseamna cuvintele’ Nu sunt de-acord”? Oare numai trei universitari au voie sa aiba pereri diferite? Aceasta scrisoare deschisa (daca asa este) este o greseala ingrozitoare pe care o organizatie o putea face, pentru ca nicio organizatie din lume nu are voie sa se implice in Campania Electorala, indiferent a cui. Mesajul deosebit de laudativ duce usor spre o asemanare cu “Odele Conducatorului Iubit” si de aceia semnatarii acestui mesaj s-au compromis, ei fiind studenti. Mai mult, am inteles ca ei studiaza la o facultate care ar trebui sa produca specialisti in politologie si comunicare, dar nu inteleg de ce profesorii lor nu le-au explicat ca gestul lor este unul incorect si nefast. Acest subiect face parte, din cate stiu, dintr-un mai mare scandal la universitate unde, Campania a inceput cu cateva luni in urma, in care, cele doua tabere sunt Cerasel Cuteannu si cei nemultumiti de Adrian Gorun si de activitatea acestuia, pe o parte, si Adrian Gorun si sustinatorii sai pe alta parte. Din pacate studenti au picat acum la mijloc. Sigur ca Adrian Gorun este unul dintre cei mai buni lideri ai univesitatii, este omul care a avut rezultate notabile si activitatea lui de manager al univeritatii a excelat. Insa caracterul sau impulsiv, agresiv uneori, numeroasele abuzuri de putere si culminand cu rafuieli cu studentii pentru ca nu l-au apreciat la evaluare (vezi sesiunea iarna 2011,vara 2011, sustinere Licenta sau Disertatie 2011) si intorcandu-se impotriva unora care odata il sprijineau, l-a adus in postura de contestat. Este si a ramas un sustinator al organizatilor studentesti (chiar daca le manipuleaza)si chiar a studentilor simpli. Si tot din pacate este singurul om care poate duce universitatea spre evolutie. Iar rezultatele slabe se datoreaza in egala masura profilor incompetenti care nu fac cercetare, incompetentilor de care e inconjurat si in special lui ca s-a luat la tranta cu Ministrul in loc sa rezolve diplomaticeste situatia. Dorel Chiritescu este un bun economist, competent in ale univeritare, un professor popular. Cand vorbim de popular ma refer la limite normale de bun simt nu neacademic (vezi Hadrian Gorun). Acest om a dovedit ca poate si este un candidat serios la conducerea UCB. Insa UCB, la acest moment, nu poate fi condusa doar de un manager foarte bun ci ii trebuie si o atitudine autoritara. Amintesc tuturor sustinatorilor lul Gorun ca profesorul Chiritescu a avut rezultate notabile la conducerea UCB (atat cat a putut sau a fost lasat), si a sprijinit miscarea studenteasca foarte puternic (pentru cei ce nu stiu a sustinut organizatiile mergand pana la a-si pune mandatul la bataie ca argument pro in Senatul UCB) In final, privind din afara mediului universitar, Miscarea studenteasca s-a dezvoltat numai cand a dorit conducerea UCB, oricare ar fi fost asta, insa marile batalii le-au dus niste lideri de exceptie ai studentilor care acum nu mai sunt. Recomand organizatiilor studentesti sa constientizeze ca nu este menirea lor sa laude public, sa critice sau sa faca gesturi care sa le plaseze in pozitia de cobeligerante.
  • C. CUTEANU 03.02.2012 la ora 15:56 pm
    @ Student indignat Foarte pertinente punctele Dvs. de vedere! Sunteti putin cam radical in ceea ce priveste, pe de-o parte, atitudinea studentilor (si eu sunt de acord ca nu e cazul sa se implice, dar asta este doar o opinie de fost universitar, in rest nu e treaba mea), iar de cealalta parte, mutenia cadrelor didactice. Aceasta tacere este una dictata, intretinuta premeditat: in general am intuitii bune, asa ca nu gresesc daca speculez ca "Rectorul" Gorun (pana in 13 februarie, zi cu ghinion:)), a instrumentat metodic acest demers, pregatindu-se de acest moment, cand e gata sa incalce legea si sa distruga UCB, numai pentru a nu pierde puterea. Penibilul in care inoata la ora actuala Dl. Gorun este unul neintamplator. Din nefericire, destinul este implacabil, din 13 februarie se va termina totul... Ca actor al societatii civile minime din Tg-Jiu, fac apel public la toti cei implicati sa nu incalce legea pentru a-l ajuta pe Adrian Gorun, decat daca au o nostalgie romantica si vor sa se transpuna in oniricele si dulcile lumi ale penalului. Cand spun acestea, ma gandesc la sesizarile pe care le-am primit inainte de alegerile pt Senat si le primim in continuare, vizavi de presiunile care se fac asupra oamenilor sa-l voteze pe Gorun, impotriva legii. Inteleg ca printre cei care sunt foarte activi in a-i sustine candidatura ilegala D-lui Gorun se afla Decana de la Stiinte Economice, D-na Babucea, Prodecana Cornelia Tomescu, Decana de la Inginerie, D-na Luminita Popescu (cea care se "manifesta" plenar, cu atentie superficiala, in ceea ce priveste ascunderea propriului sau IP ) si desigur, cea mai simpatica universitara, D-na Monica Bica, viitoarea subalterna a Decanului I. Popescu Bradiceni. Rog orice om care-si doreste binele UCB-ului sa le inregistreze pe aceste mari doamne ale academismului local audio macar: doresc sa fac publica orice incercare de a face presiune asupra votantilor pentru a-l alege pe Dl Gorun pentru al treilea mandat. Parca mi-e dor sa revad superbele scene din trecut cand "universitarii" erau scosi cu catusele pe maini din institutie. Dvs nu?:) Este ciudat ca a doua organizatie studenteasca din UCB tace; si ei au luat burse de excelenta de la Dl. Gorun, care rasplateste, in general, numai performanta, in mod dezinteresat? A se vedea ce si cum cu omagiul adus de studenti Domniei-sale, omagiu care l-a" fortat moral" sa incalce legea, dar si sa forteze organismele interne sa incalce legea la comun cu Domnia - sa, asa ca iata-l candidat:)... Ne mai miram ca Dl Cruceru nu mai vrea sa iasa in mass-media sa-l "acopere", sau ca Dl. Cirtina isi negociaza deja pozitia de rector interimar, dupa ce Gorun nu va fi validat de MInister?!? NU ne miram, dat fiind ca toti l-au slujit pe Gorun si tot nu-i lasa rectori:). Distrugerea UCB incepe cu 13 februarie, intr-adevar zi cu ghinion...:)). Asa ca VOTATI ADRIAN GORUN, VOTATI VIITORUL!!...!????? :))
  • Idiotes 03.02.2012 la ora 18:19 pm
    A doua organizatie nu tace ci nu au trimis un comunicat dar se stie (!!!!!) ca ei sunt ai rectorului Gorun! Sunt cei care-l asteapta dimineata ca sa-i deschida usa, sa-i sarute mana si sunt gata oricand sa se sacrifice pentru el. Au si ei rolul lor in toata treaba asta asa ca stati linistiti! PS: Cerasel, vad ca ai ceva cu bursele alea!? Cei de la ASUCB nu au primit burse de excelenta pentru ca cel care a candidat (presedintele ASUCB) nu a indeplinit punctajul minim asa ca a fost exclus din competitie!
  • Desthia 13.02.2012 la ora 19:26 pm
    Pai eu am fost in smiteebrpe 2010, deci nu stiu cum e acum, dar sunt aproape sigura ca e in aceeasi stare..
  • Audio: Gorun ordonă ca studenții să � 23.05.2013 la ora 6:38 am
    [...] i-a penibilizat pe tineri în momentul în care, pentru bani, a acceptat să închine un omagiu public conducătorului iubit. Vă asigur că niciunul dintre studenții prezenți, sâmbătă, la ședința Senatului n-a cerut [...]
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.