Orzan, pe tobogan: se visa președinte, dar a ajuns la ușa PNL Gorj
Orzan, pe tobogan: se visa președinte, dar a ajuns la ușa PNL Gorj
De citit8 iunie 2015


Potrivit unor surse din PNL, după Constantin Aninoiu, demis din funcția de secretar general, următoarea ”victimă” a copreședintelui interimar Tudor Barbu este Gheorghe Orzan, a cărui decapitare va fi propusă miercuri, Biroului Politic Național.
O dată cu noul Birou Politic Județean, Tudor Barbu va obține validarea în BPN a doi noi prim-vicepreședinți, primarii Dumitru Leuștean și Ion Vulpe. Doar statutul de consilier județean ar putea să-i mai asigure prezența lui Orzan în noul BPJ, în condițiile în care Tudor Barbu s-ar fi declarat dezgustat de duplicitatea acestuia.
După ce a s-a făcut preș în fața lui Dian Popescu, ieșind cu tot felul de declarații publice inepte în sprijinul acestuia, imediat ce a simțit miros de sânge Orzan s-a năpustit asupra scaunului de președinte PNL Gorj, care i-ar fi permis să predea ”la cheie” organizația PSD-ului. Este binecunoscut faptul că, de ani de zile, firma lui Gheorghe Orzan beneficiază de contracte substanțiale cu instituții publice conduse de lideri PSD.  La schimb, Orzan a făcut figurație și ca om politic de opoziție, și în calitate de consilier județean.
Apoi, imediat după numirea lui Tudor Barbu ca interimar, s-a sucit din nou și n-a întârziat să-i prezinte omagiile și să-i ofere serviciile sale de lichea politică.

2 COMENTARII
  • gorjanul 08.06.2015 la ora 13:34 pm
    Baiatu' asta a ramas cu degetu' n gura ?
  • ani 19.06.2015 la ora 17:40 pm
    Orzan era mai indreptatit sa fie presedinte la PNL, decat un fost prezentator OTV-ist! Dar in viata unii au mancat ceva pentru noroc, iar altii nu!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.