Pandurii 2013 vs. Pandurii 2012
Pandurii 2013 vs. Pandurii 2012
FotbalSport19 septembrie 2013

Pandurii se află, fără îndoială, în cea mai bună perioadă din istoria clubului. Calificarea în grupele Europa League nu lasă loc comparațiilor cu alte sezoane, însă dacă e să ne raportăm strict la campionat, Pandurii este în acest moment sub performanțele din campionatul trecut.

La jumătatea turului ediției trecute de campionat, Pandurii impresiona și punea deja adversarele în gardă. Trupa antrenată la acea vreme de Petre Grigoraș era neînvinsă în primele șapte etape, prima în clasamentul Ligii 1, cu doar două puncte cedate din 21 puse în joc. La distanță de un an, New Pandurii, condusă de Cristi Pustai, are un deficit de 6 puncte, doar 13 față de cele 19 strânse în aceeași perioadă de trupa lui Grigoraș.

Minus la ofensivă, la fel în defensivă

În cele șapte etape scurse, Pandurii arată probleme mai mari în defensivă, lucru care se vede nu doar în punctele pierdute, ci și în numărul de goluri încasate. Dacă cu Grigoraș la timonă, antrenor renumit pentru că pune ofensiva pe primul plan și merge pe principiul de a înscrie cu un gol mai mult ca adversarul, Pandurii încasase cinci goluri, acum elevii lui Pustai au scos de nouă ori mingea din poartă, golaverajul fiind net favorabil echipei din sezonul trecut, e drept unul aproape de perfecțiune, aproape imposibil de repetat: 17-5, în 2012, față de 14-9, în 2013.

Puțini supraviețuitori

Schimbarea de antrenor din iarna trecută a dus și la o masivă modificare a lotului Pandurilor. Foarte puțini dintre jucătorii pe care Grigoraș se baza în urmă cu un an au mai rămas și în această toamnă sub bagheta lui Pustai. În septembrie 2012, la meciul contra Rapidului din etapa a 7-a, Pandurii alinia următorul unsprezece: Lazar – Ungurușan, Viera, Mamele, Vlad – Răduț, Nistor, Voiculeț – Ibeh, Lemnaru, Maxim, în vreme ce Pustai, la un an distanță, a învins Dinamo la Târgu Jiu apelând la o echipă compusă din Mingote – Ungurușan, Mamele, da Silva, Momcilovic – Anton, Breeveld – Buleică, Eric, Nicoară – Matulevicius. Dintre titularii lui Grigoraș, în teren au mai rezistat doar Ungurușan și Mamele. Lazar este și el în continuare în lotul gorjenilor, în schimb au dispărut Viera, Vlad, Răduț, Nistor, Voiculeț, Ibeh, Lemnaru și Maxim. Dintre jucătorii de acum ai gorjenilor doar Mingote, Lazar, Ungurușan, Mamele, Pleașcă, Rada, Cristea și Matulevicius au lucrat cu ambii tehnicieni, adică opt supraviețuitori.

Plusul european

Ceea ce are Pustai și Grigoraș nu a reușit la Târgu Jiu este parcursul european al gorjenilor, unul care a uimit suflarea fotbalistică din țară, dar și de dincolo de granițele ei. Parcursul ceva mai poticnit din campionat este, poate, tributul plătit pentru performanțele externe ale Pandurilor, care, la prima experiență de acest gen, a trecut de toate tururile preliminare și a pătruns în grupele Europa League. Levadia Tallin, Hapoel Tel Aviv și Braga au fost victimele Pandurilor, care se pregătesc să ofere noi surprize în confruntările cu Dnepr, Pacos de Ferreira și Fiorentina în cea mai fierbinte toamnă a Olteniei de la escapadele europene ale Craiovei Maxima de acum câteva decenii.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.