Pandurii, atac la podium
Pandurii, atac la podium
Fotbal13 octombrie 2011

Elevii lui Petre Grigoraş s-au învăţat cu aerul tare din vârful clasamentului

S-au scurs două săptămâni de la ultimul meci al Pandurilor în Liga I, iar trupa lui Grigoraş abia aşteaptă reluarea campionatului pentru a ataca din nou poziţiile fruntaşe ale clasamentului. Pandurilor le dă mâna să spere la un loc pe podium, mai ales că următoarele meciuri le vor juca acasă.
După fiecare pauză dedicată echipei naţionale, Pandurii au plecat ca din tun şi echipa gorjeană a adunat puncte importante, Grigoraş dorindu-şi să repete şi acum aceeaşi figură, asta deşi a renunţat la obişnuitul mini-cantonament la Sibiu. Tehnicianul gorjenilor a ales ca în această perioadă de pauză competiţională să lucreze doar la Târgu Jiu, mizând şi pe faptul că, acum, după modernizarea vestiarelor efectuată în vară, Pandurii dispune de mijloace moderne de recuperare.
Pauza i-a prins bine lui Chiricheş, care a avut timp pentru recuperare după accidentarea din meciul cu Astra, jucătorul speră să poată reveni cât mai curând la jocurile Pandurilor, dar regretă faptul că a pierdut meciurile naţionalei cu Belarus şi Albania: “Am un regret că am ratat naţionala, dar nu am avut ce face. Asta s-a întâmplat, trebuie să trec şi să aştept următoarele selecţii. Îmi pare bine că am confirmat la naţională şi vreau să nu dezamăgesc. Am fost la Pompiliu Popescu, am vorbit şi cu domnul Piţurcă şi a zis că-i pare rău că nu sunt apt. Sper să revin cât mai repede. În două săptămâni vreau să joc. Este exclus să joc cu Gaz Metan, nu ştiu dacă voi juca contra celor de la U Cluj. Cred că o să joc în meciul de Cupa României”, a declarat Vlad Chiricheş, fundaşul pandur care, din iarnă, va îmbrăca tricoul Stelei.
Programul Pandurilor în perioada imediat următoare este unul favorabil, chiar dacă are adversari destul de incomozi. Trupa lui Grigoraş va juca următoarele trei meciuri la Târgu Jiu, două în campionat şi unul în Cupa României. Luni, Pandurii va primi vizita celor de la Gaz Metan Mediaş, apoi, vinerea viitoare, pe cea a celor de la Universitatea Cluj, pentru ca în Cupa României să joace, tot la Târgu Jiu, cu FC Braşov. Jucătorii, antrenorii, dar şi suporterii visează la obţinerea celor şase puncte în campionat şi calificarea Pandurilor în sferturile de finală ale Cupei României, parcurs care ar duce din nou echipa gorjeană în prim-planul fotbalului românesc, acolo unde deja se află prin jocul spectaculos afişat în ultima vreme, joc apreciat de mai toţi oamenii de fotbal.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.