Pandurii – CSMS Iaşi, sâmbătă, ora 19:00
Pandurii – CSMS Iaşi, sâmbătă, ora 19:00
Fotbal15 martie 2013

După înfrângearea cu Oţelul, Pandurii Târgu Jiu are ocazia să se revanşeze în faţa propriilor suporteri, sâmbată, în partida cu CSMS Iaşi. Confruntarea cu moldovenii este una aparent facilă, însă nu şi pentru antrenorul Cristi Pustai, care crede că meciul va fi mai degrabă unul dificil: „Întâlnim o echipă care a început bine returul de campionat, a avut o evoluţie bună în primele trei meciuri şi asta chiar dacă a câştigat un singur punct. Iaşiul a condus la Petrolul, a jucat bine şi contra CFR-ului, aşa că nu ne aşteaptă un meci uşor. Întâlnim o echipă în mare suferinţă de puncte, însă noi avem nevoie de cele trei puncte pentru a ne consolida poziţia a treia în clasament, pentru a continua rezultatele bune de acasă. Le-am spus tuturor jucătorilor, pentru a obţine ce ne-am propus, trebuie să fim mai atenţi, diferenţele sunt mici între echipe, iar orice detaliu contează. Şi orice punct contează la final.” a declarat antrenorul.

Pustai va trebui să-i înfrunte pe cei de la Iaşi, fără fundaşul său stânga, Vlad, care s-a accidentat la antrenamente şi s-a alăturat unei liste care îi mai cuprinde pe Mamele, Ibeh şi Karim. Ultimii trei sunt recuperaţi după accidentări de lungă durată, dar sunt în urmă cu pregătirea fizică şi nu intră în calcul pentru meciul cu ieşenii. Totuşi, tehnicianul pandurilor are deja o soluţie pentru acoperirea acestei ultime absenţe:  „Avem ceva probleme de lot, Alexandru Vlad nu va juca pentru că are o leziune uşoară, aşa că timp de 4-5 zile va trebui să stea, nu va juca sâmbătă. Probabil va juca Nicoară fundaş stânga, prea multe variante nu avem.”

Înaintea acestei etape, Pandurii şi CSMS Iaşi se află pe poziţii diametral opuse în clasament, ieşenii ocupând locul 16 cu 20 de puncte, iar gorjenii locul 3 cu 41 de puncte.

Partida Pandurii Târgu Jiu – CSMS Iaşi se va disputa mâine de la ora 19:00, pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1.

Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.