Pandurii mai face un pas greşit în drumul spre Europa
Pandurii mai face un pas greşit în drumul spre Europa
Fotbal31 martie 2013

rapid - pandurii

După înfrângerea de acum două etape de la Galaţi, cu Oţelul, Pandurii a pierdut şi deplasarea de ieri din Giuleşti contra Rapidului, scor 2-0. Este a doua înfrângere consecutivă în deplasare pentru gruparea gorjeană, iar poziţia a 3-a în clasament începe să se clatine. Viera şi compania nu au prestat un joc tocmai rău, dar au plătit tribut greşelilor mari din defensivă şi a lipsei de iniţiativă în careul advers.
Rapid nu marcase niciun gol în anul calendaristic 2013, beneficiind totuşi de un autogol ce le-a adus toate cele 3 puncte la Iaşi. Alb-vişinii au spart, însă gheaţa în partida de aseară cu Pandurii, când au înscris de două ori. Prima dată prin Nicolae Grigore în minutul 61, după ce acesta a executat un voleu cu piciorul drept din colţul carului mic, apoi în minututl 93 prin Alexandru Coman, care a şutat plasat în colţul din dreapta jos al porţii apărate de Mingote.
Cristi Pustai a declarat la finalul partidei că se aştepta ca feroviarii să le pună mari probleme elevilor săi. “Jocul a fost frumos, cu multe situații de gol. Am sperat că putem duce acest ritm și că vom fi mai periculoși decât adversarii, mai reactivi. Din păcate, n-am reușit să marcăm, iar acest lucru trebuie să ne dea de gândit. Văzusem mai multe meciuri ale Rapidului de pe teren propriu și i-am avertizat pe jucătorii mei că urma să avem un meci foarte greu. Nu e vorba deloc de baby Rapid, e suficient să fie un singur jucător cu experiență pe teren care să-i strângă pe ceilalți în jurul său. Trebuia să ne adaptăm mai repede la jocul adversarului, să reacționăm mai repede”, a spus tehnicianul gorjenilor.
Pustai a criticat mentalitatea jucătorilor săi, şi spune că echipa trebuie să îşi revină rapid pentru a păstra vie speranţa participării într-o competiţie europeană sezonul viitor: “Orice joc contează, acum obiectivul nostru este în pericol. Din trei jocuri am pierdut două și problema e că le-am pierdut cam la fel pe ambele. Mulți jucători sunt superficiali, mai ales pe faza defensivă, unde greșim fără să fim forțați de adversar. Acum trebuie să mergem mai departe, mai sunt zece jocuri de disputat. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea și să depășim acest trac, pentru că altfel nu putem să obținem mai mult la meciurile din deplasare”.

Detalii + VIDEO, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.