Pandurii, posibil amical cu Liverpool
Pandurii, posibil amical cu Liverpool
Fotbal23 aprilie 2013


După Barcelona, un alt nume important e aproape să vină în România pentru un amical de lux. Ediţia tipărită de azi a ziarului Sport în Gorj scrie că Pandurii Târgu Jiu ar putea disputa, în această vară, un amical cu gigantul fotbalului englez şi european, Liverpool FC. Sportfive, agenţia de marketing sportiv care manageriază clubul britanic, a trimis un reprezentant la Târgu Jiu pentru a discuta posibilitatea organizării unei partide amicale împotriva celor de la Pandurii.

Confruntarea nu va avea loc, totuşi, pe stadionul Tudor Vladimirescu, acesta fiind prea mic pentru un duel de o asemenea amploare, chiar şi amical. „Am fost la Târgu Jiu, am văzut stadionul care, ma rog, ar putea să găzduiască un meci de asemenea anvergură, dar nu ştiu în ce măsură ar putea aduce succes financiar. Stadionul are o capacitate mică. Ar putea avea loc meciul în altă parte, m-am gândit chiar la Craiova, dar nu mai ştiu care e starea arenei. Pandurii e reprezentanta Olteniei şi oltenii sunt oameni inimoşi şi ar putea avea succes un joc al pandurilor la Craiova”, a declarat reprezentantul agenţiei Sportfive în România, Ştefan Ristea.
Ristea a explicat şi interesul pentru Pandurii: „Momentan merge bine şi ar putea fi un succes. Important e să faci un meci cu o echipă bună din liga respectivă. Nu sunt foarte multe opţiuni, primele 4-5 formaţii ar putea să joace un astfel de amical. A rămas să discutăm pe tema asta. Deocamdată nu este nimic sigur. Sunt mai multe discuţii”.
Liverpool este cel mai titrat club din Anglia şi chiar dacă în prezent traversează o perioadă mai slabă, rămâne un colos al fotbalului mondial. În cazul în care se va perfecta acest amical, elevii lui Cristi Pustai se vor duela cu jucători de clasă precum Steven Gerrard, Luis Suarez, Daniel Sturridge sau Philippe Coutinho.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.