Pandurii va obţine licenţa pentru sezonul următor
Pandurii va obţine licenţa pentru sezonul următor
Fotbal17 aprilie 2013

Începând cu această săptămână, la sediul FRF, se pot depune dosarele pentru obţinerea licenţei de participare în următorul sezon al Ligii 1. Conform Manualului de licenţiere, cluburile care doresc să evolueze în Liga 1 trebuie să îndeplinească mai multe criterii, printre care criteriul sportiv, criteriul de infrastructură, criteriul de personal, criteriul juridic şi criteriul financiar.

Marin Condescu, Pompiliu Popete şi Daniel Drăgoi sunt cei care au reprezentat clubul Pandurii Târgu Jiu la Bucureşti, pentru a depune actele necesare. Pompiliu Popete este responsabilul clubului cu licenţierea, iar Daniel Drăgoi este directorul economic.
În urma discuţiilor purtate cu membrii comisiei de licenţiere condusă de Viorel Duru, reprezentanţii formaţiei gorjene sunt foarte optimişti, spunând că au îndeplinit toate condiţiile necesare, şi că nu ar trebui să fie probleme în obţinerea licenţei. „La fel ca şi în acest sezon 2012 – 2013 când nu am avut probleme cu obţinerea licenţei, clubul Pandurii a făcut eforturi pentru a îndeplini toate criteriile prevăzute în regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi suntem optimişti că Pandurii Lignitul Târgu-Jiu va obţine licenţa şi pentru sezonul competiţional 2013-2014”, a declarat responsabilul cu întocmirea dosarului, Pompiliu Popete.
Amănunte, în Gorjeanul.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.