Părinţi, nu vă mai da-ţi copii la şcoli! (I) Semianalfabeţi, profesori de teologie
Părinţi, nu vă mai da-ţi copii la şcoli! (I) Semianalfabeţi, profesori de teologie
Investigatii11 iunie 2010

Dacă e cal, să tragă, dacă-i copil să se joace. A spus-o Ion Creangă, în „Amintiri din copilărie”. Aş adăuga eu: dacă e dascăl, să genereze educaţie. Părinţii pleacă la muncă dimineaţa şi se întorc seara, istoviţi, dar bucuroşi că încă au ce pune pe masă. Că încă nu au fost concediaţi şi că pot reface cercul începând din dimineaţa următoare. Copiii deschid ochii pe lume, îi împrumută virtuţile, moravurile şi obiceiurile, şi ajung să se confunde cu ea. Principalele surse de formare pentru copil sunt familia, şcoala şi societatea. În perioada postcomunsită, s-a constatat o tendinţă de autodidacticism în rândurile tinerilor, familia a căpătat mai mult un rol de decor, deloc definitoriu în formarea personalităţii lor, fiind compensată de aportul covârşitor al şcolii şi al societăţii. Societatea influenţează formarea individului prin anturajul lui (în special cel informal, ales şi creat de fiecare tânăr în parte) şi prin media, preponderent prin media vizuale, cele mai facile şi, deci, mai accesate.

Şcoala românească de după 1989 s-a degradat treptat, din învăţământul nostru rămânând doar clădirile, recondiţionate între timp. Totul ca efect al unei politici de destructurare a şcolii româneşti, urmată consecvent de toate regimurile post-comuniste. Astăzi şcoala a ajuns un spaţiu al eşuării. Puţinele cadre didactice ajunse sau rămase la catedră pentru că şi-au urmat vocaţia împart cancelariile cu eşuaţi care nu s-au putut angaja niciunde în altă parte şi atunci s-au lăsat înghiţiţi de acest imens hău –  învăţământul românesc – care a ajuns să tolereze orice.

Fiind născut mai dedemult, nu am apucat să studiez religie în şcoală, că nu era voie de la împărăţie. Dacă nu m-ar contrazice actuala programă şcolară, aş spune că nici acum nu se predă aşa ceva. Ca să te pui la curent cu ultimele mix-uri de înjurături, e de ajuns să treci printre elevii de liceu ieşiţi de la ore sau aflaţi în recreaţie, sau să intri în oricare dintre barurile amplasate strategic lângă licee, pline ochi de elevi şi în timpul orelor, nu de puţine ori gardaţi de profesori, din solidaritate, nici unii, nici alţii, neavând chef, nici azi, vorba cântecului. În vremea asta, oamenii muncii muncesc, mai mult sau mai puţin româneşte, să îşi poată plăti impozitele, ca să îşi ia salariile alea infime, dar de multe ori nemeritate, cadrele didactice care le pregătesc copiii pentru viaţă.
Cu puţine excepţii, copiii oamenilor cu foarte mulţi bani din Târgu Jiu studiază în străinătate. Asta pentru că îşi permit şi pentru că sunt responsabili faţă de prezentul şi viitorul odraslelor lor. Restul rămân în patria – mumă, material didactic pentru eşuaţi.
Ca să ajungi să intri în învăţământ şi să predai teologia trebuie să promovezi cel puţin un examen. Se presupune că absolvenţii de studii superioare de teologie au o particularitate, sunt bine pregătiţi, nu au trecut ca gâsca prin apă şamd. Din datele oficiale primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, rezultă că în 2009 au intrat la catedra de teologie şapte noi profesori. Cum au răzbit? Vă explic imediat. La concursul organizat în data de 15 iunie 2009, au luat următoarele note:

  1. Manda D. Ionuţ, din Târgu Jiu, nota 3,1
  2. Pârâuţ B. Silviu – Laurenţiu, din Târgu Jiu, nota 2,35
  3. Vălăreanu I. Alina Maria, din Bumbeşti – Jiu, nota 4,15
  4. Vulpe I. Constantin, din Bâlteni, nota 3,6
  5. Gurică O. Nicolae Dragoş, din Bălceşti, nota 2,75
  6. Birceanu S. Sorin Mădălin, din Târgu Jiu, nota 3,8
  7. Neblea G. Valentin, din Plopşoru, nota 4

Într-o ţară civilizată, în care învăţământul este condus de persoane responsabile, infirmilor de mai sus li s-ar fi pus câte o ştampilă pe frunte, să nu mai calce neam de neamul lor pe la vreun concurs de accedere la catedră.  În românica s-a întâmplat ca în românica. Au învăţat toată vara, s-au meditat între ei, s-au recules, au postit şi au spus rugăciuni, astfel încât la următoarea evaluare,organizată în septembrie 2009, au promovat toţi. De unde se vede treaba că cancerul din ISJ Gorj nu se mai face bine nici cu medicamente străine. Trebuie ras locul, arat şi semănat, făcut din nou. E absurd să promovezi în septembrie un candidat pe care în iunie l-ai notat cu 2,35. Sau, mă rog, nu e absurd, e doar … românesc.
Aşa se face că candidaţii s-au văzut posesori de cataloage, catedre şi elevi care încep să înjure înainte să se fi sfârşit ora de teologie. Manda Ionuţ, profesor la Grupul Şcolar Energetic; Pârâuţ Silviu – Laurenţiu, la Grupul Şcolar Bârseşti; Vălăreanu Alina Maria, la Colegiul Naţional Spiru Haret (!) şi la Şcola Generală nr. 4; Vulpe Constantin, la Şcoala Brăneşti; Gurică Nicolae Dragoş, la Şcoala Prigoria; Birceanu Sorin Mădălin, la Liceul de Muzică şi Arte Plastice; Neblea Valentin, la Şcoala Aninoasa. Vai’ steaua lor de profesori, vai’ stelele lor de şcoli. Domnu’ Trandafir, Domnu’ Trandafir…
Bomboana de pe colivă, dacă nu vă e deja suficientă silă: fiecare din domnii profesori de mai sus au primit şi binecuvântarea Mitropoliei Olteniei, care le-a măsurat evlavia şi i-a dat cu plus. Huooooooo!

23 COMENTARII
  • simona 11.06.2010 la ora 18:41 pm
    Te uiti la note si ti vine sa rizi,dar,de fapt nu e de ris,oameni buni,e de plins!!!Rusine lor ca au obrazul sa predea la alti copii,care poate stiu mai multe decit ei si de asemenea rusine celor care i-au lasat la catedre!!!
  • popescu 11.06.2010 la ora 22:32 pm
    SE STUDIAZA RELIGIA 12 ANI IN SCOALA SI NU SE VEDE NICI O SCHIMBARE POZITIVA IN RANDUL ELEVILOR. SE BATE APA IN PIUA SI NU SE FACE NIMIC, ELEVII LIPSESC IN MASA , SE PLICTISESC, DAR AU TOTI NOTE DE 10. PRIN NOTELE DE 10 II MAI ATRAG LA RELIGIE. ACESTA MATERIE NU SE STUDIAZA 12 ANI NICAIERI IN EUROPA, DAR BISERICA S A ANGAJAT SA I FACA CAMPANIE LUI BASESCU DACA LASA RELIGIA 12 ANI IN SCOALA.
  • alina 12.06.2010 la ora 22:48 pm
    ESTE CHIAR UN LUCRU ABSURD SA PREDEA ACELE PERSOANE CU NOTE SUB 4. ASA S-A INTAMPLAT LA TOATE DISCIPLINELE. VERIFICATI LA SPORT, LA INFORMATICA, ENGLEZA ETC
  • Adrian 13.06.2010 la ora 0:06 am
    DA. Aveti dreptate.Asa este. Unul din cei enumerati mai sus imi este coleg. E doar un suplinitor , trecator. Comportamentul lui imi parea suspect...acum stiu de ce. Nu stiu ce face la clasa ...dar colegul lui care preda aceeasi materie, religia, si este prof. titular, e incomparabil cu acesta . Probabil nu au avut pe cine trimite pe aceste posturi, si au trimis si ei pe cine a vrut sa se duca. Acesti suplinitori ,calificati sau necalificati, parasesc postul imediat ce apare un titular pe post ...(daca apare)nota minima e 7. O remuneratie scazuta nu atrage oameni valorosi. Eu personal sunt titular, si fac acest serviciu de placere, nu pentru bani. Dar am multi colegi care traiesc din asta si nu-i vad bine deloc.
  • Nea Costache 13.06.2010 la ora 8:55 am
    Poate notele obtinute de acesti profesori "piosi" sunt in sitemul rusesc, sistem ce a functionat si in invatamantul romanesc prin anii '50-'55, respectiv, cu note de la... 1 la 5!!! Acum, fara gluma, mai ca te-apuca rasu'-plansu', cand vezi pe ce maini iti dai copilul sa-l invete carte! In afara faptului ca nici eu nu sunt de acord cu obligativitatea religiei in scoli, de la asemenea "cadre didactice", copii chiar nu au nimic de invatat! Faptul ca la a doua evaluare aceste persoane au fost promovate, denota nu altceva decat faptul ca accesul la catedra al unor profesori suplinitori, se face pe cu totul alte principii decat competenta si pregatirea. Cu exceptia materiilor de baza, la care predau dascali cu vocatie, materiile de umplutura sunt predate de...dascali de umplutura, ce necinstesc invatamantul romanesc, fiind totodata, o pata pe obrazul profesorilor cu vocatie. Asemenea profesori ca cei aratati mai sus, maresc dezinteresul elevilor pentru scoala si educatie in general. Ne mai intrebam despre proasta pregatire a multor tineri, despre indisciplina in scoli, vulgaritatea si prostul gust manifestat in vestimentatie, muzica si comportament! Fie si numai cateva asemenea "cadre didactice" dintr-o scoala, strica imaginea si celorlalte cadre cu vocatie, cei exemplificati mai sus, reusind cu usurinta sa naruie tot ceea ce se straduiesc sa cladeasca adevaratii profesori. Faptul ca "profesorii de religie" susmentionati au primit binecuvantarea Mitropoliei Olteniei, nu ma mai mira. Pe langa criza economica mondiala, Romania se zbate si intr-o acuta criza morala ce nu ocoleste nici BOR. Daca candva, in vremurile de rastriste, preotii erau alaturi de popor in lupta cu arma in mana, acum ei sunt total rupti de popor, pentru ei, prevaland doar imbogatirea, prin mijloace deloc ortodoxe. Apropo: BOR este subventionata de la buget, deci preotii sunt platiti din contributia celor ce muncesc in tara asta. Cu toate astea, serviciile religioase prestate de acestia, in loc sa fie gratuite, cum ar fi normal, mai jupoaie in plus enoriasii, cu taxe deloc neglijabile. Bomboana pe coliva, ca sa citez semnatarul articolului, o pune BOR, care in loc sa fie solitari cu romanii ce traverseaza o mare criza economica, mai pune de o megaconstructie extrem de costisitoare, ce se vrea Catedrala Neamului, tot cu sprijinul enoriasilor !!! Felicitari pentru articol!
  • Nea Costache 13.06.2010 la ora 9:14 am
    La titlul de mai sus, "Părinţi, nu vă mai da-ţi copii la şcoli!", au aş îndrazni să-i îndemn: " Părinţi, da-ţii la şcoli să învaţă şi ei carte!" şi să ajungă profesori de religie!
  • Narcis DAJU 13.06.2010 la ora 12:13 pm
    @) Nea Costache Va multumesc pentru comentarii. Sunt onorat ca treceti pe aici, din cand in cand, sa luati seama la ce am mai prasit, copait, legat la vie intre timp :)
  • Narcis DAJU 13.06.2010 la ora 12:23 pm
    @) Adrian Scolile ar trebui sa dispuna de un sistem imunitar. Exemplu: profesorii diriginti ar trebui sa afle de la elevi cum evolueaza anumite catastrofe didactice in fata lor, sa informeze directorii, directorii sa transmita Inspectoratelor Scolare, sa se dispuna inspectii la clase si sa se epureze sistemul. Problema e ca aproape fiecare post in invatamant se obtine cu bani, si acei bani acopera prostia, lipsa de pregatire si de vocatie a majoritatii cadrelor didactice. De aceea majoritatea inspectiilor se fac pe fuga, cu gandul la masa de protocol de dupa, la plicul scapat in poseta tovarasei inspector samd... Catastrofele didactice isi recupereaza banii de la o parte din parintii elevilor, care fie compenseaza astfel libertinajul odraslelor, fie sunt bolnavi si vor sa vada in carnetul de note doar 10 pe linie. Astfel de premianti si de ocupanti ilegitimi ai bancilor de onoare esueaza la primul examen adevarat pe care il au de dat in viata. Cam acesta este circuitul celulelor cancerigene in sistemul romanesc de invatamant.
  • ionela-iuliana 13.06.2010 la ora 13:39 pm
    Sa nu confundam Biserica cu preotii, oameni buni. A se vedea toate disciplinele, nu doar Religia. Nu intotdeauna o nota reflecta calitatile morale si intelectuale ale unui profesor care preda Religia. Examenul la Religie nu este asa simplu pe cat cred cei neavizati. Se da examen la o paleta mare de discipline (Dogmatica, Istoria Bisericii Crestine, Istoria Bisericii Romane, Vechiul si Noul Testament, Morala, Liturgica, Metodica Predarii Religiei). Cheia problemei se gaseste si in modul de desfasurare a titularizarii si, mai ales, modul de corectare a lucrarilor. Se cunoaste ca o parte din profesorii titulari de toate disciplinele, nu numai religie, nu-si au locul la catedra. Aici este marea problema, nu suplinitorii. Acestia predau un an, nu permanent ca titularii. Nu este corect sa generalizam: nu toti suplinitorii sunt semianalfabeti si nu toti titularii sunt superdocti. E valabil la toate disciplinele. Corect?
  • ionela-iuliana 13.06.2010 la ora 13:51 pm
    Inca ceva: bag seama ca, in propozitia data, verbul "a da", este la persoana a doua plural, deci se scrie fara cratima, alfabetizatule, iar pluralu articulat de la "copil" este "copiii", cu trei de "I", desteptul lui peste fript.
  • Narcis DAJU 13.06.2010 la ora 13:58 pm
    @)ionela-iuliana 1. E adevarat, examenele sunt foarte dificile. Conţin întrebări la care trebuie să răspunzi. Ce chestie, ce oameni răi!?... 2. Nimeni nu a generalizat. Am prezentat argumente si am demonstrat ca o parte din profesorii de religie sunt semianalfabeti si ca evaluarile la intrarea in invatamant nu se desfasoara corect. 3. Erorile din titlu sunt intentionate, toata lumea s-a prins, mai putin unul din profesorii de religie semianalfabeti deconspirati mai sus, pitulat -si nepregatit, si las - inapoia pseudonimului ionela-iuliana
  • ionela-iuliana 13.06.2010 la ora 14:13 pm
    de ceilalalti de ce nu ai vorbit, daca ai atatea argumente. Crezi ca celelalte discipline sunt in regula? iar titlul trebuia trecut intre ghilimele, daca e asa cum zici.
  • Narcis DAJU 13.06.2010 la ora 14:35 pm
    @)ionela-iuliana Uite o alta disciplina foarte in regula - istoria: http://www.gorjnews.ro/1-investigatii/cod-rosu-calamitati-la-catedra.html
  • alina 13.06.2010 la ora 16:09 pm
    probabil te incanta comentariile...ai dat primul cu piatra iar acum stai in tribuna. e posibil sa fie asa in cazul celor 7, dar la alte discipline sunt cu zecile, poate nu era asa interesant titlul pentru sursa ta. cei care au deja o norma ca titulari ar trebui sa beneficieze de ore suplimentare, calitatea s-ar vedea. nu lucrez in invatamant, dar nu cred ca la catedra e buba.....ce fac politicienii pentru invatamant?...sau sa zic altfel....cei care au carte reusesc ei intrun domeniu, cei care nu....ori stau, ori fura, ori lucreaza ca JURNALISTI
  • Narcis DAJU 13.06.2010 la ora 16:42 pm
    @) 1.Am un proiect media de succes, comentariile curg, nu e vina mea. 2.Nu dau cu piatra, doar pun reflectoarele pe impostori, sa-i cunoasca lumea in toata hidosenia lor. 3.Ai dreptate, politicienii sunt vinovati ca avem profesori semianalfabeti, dar tin sa precizez ca nici conjuncturile astrale nefavorabile nu sunt străine de ce se întâmplă în şcoli. 4.E adevarat, nu am carte si nici nu ma duce capul, de aceea lucrez ca jurnalist, plus ca nu ma angajeaza nimeni in alta parte. Daca auzi ca se elibereaza un post pe undeva, tine-ma la curent, la nevoie as putea chiar sa-mi fac un siviu...
  • La aşa profesori de religie, aşa educa 14.06.2010 la ora 12:33 pm
    [...] referitor la “pregătirea” şi “profesionalismul” unor profesori de religie gorjeni. Iată articolul din [...]
  • Nea Costache 14.06.2010 la ora 13:10 pm
    Stiu ca pentru postul de profesor suplinitor pentru anumite discipline, anual, se prezinta tineri care au absolvit o facultate, de multe ori, cu o specializare diferita de cea a postului pentru care concureaza, testele sunt destul de grele iar concurenta serioasa. Credeam ca si la disciplina de teologie, selectia este tot atat de riguroasa ca si la alte discipline dar...se pare ca ma insel!
  • Nea Costache 14.06.2010 la ora 13:12 pm
    D-le Daju, mi-am permis sa preiau acest articol de la dv., cu link-urile de rigoare.
  • Narcis DAJU 14.06.2010 la ora 13:27 pm
    @) Nea Costache Sunt onorat. Sa va tina Dumenezeu obiceiul!
  • eu 14.06.2010 la ora 13:31 pm
    ionela- Iuliana Trica e sora Alinei Valareanu. E sotie de securist.
  • Cristi 15.06.2010 la ora 10:23 am
    Sa-l punem si pe Basescu sa dea examen, sa vedem ce nota obtine, asa ca.... vedeti-va de treaba, fratilor.Un prof care da ex de titularizare are o programa vasta, fata de ce preda la catedra si mai depinde si de modul de realizare a subiectelor...Hai sa-i punem si pe titulari sa dea examen din nou, cat vor lua...?
  • Oana 15.06.2010 la ora 20:25 pm
    Intortocheate cai. Ne-ati facut curiosi pe multi. Ne-ar interesa cum suna binecuvintarile pentru astfel de candidati ? Puteti sa intrati in posesia lor?
  • ina 16.06.2010 la ora 8:42 am
    Ce să mai zici de ei când inspectorul in specialitate pe invaţamânt preşcolar a luat în 2006 la acelaşi concurs nota 4,25,la o specialitate in care preda de 10 ani .De atunci nu a mai dat niciun exammen ca să vedem ce a mai învăţat.A ajuns în această fucţie fiind nepoata lui Cîrciumaru.La ISJ Gorj pentru ocuparea acestei funcţii nu s-a mai dat concurs de 10 ani deşi o dată la 4 ani este obligatoriu.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.