Cazanul iadului… România fierbe în cazanul cu smoală de 25 de ani încoace, însă, constat fără stupoare că unii s-au trezit tocmai acum și sunt chiar îngroziți de realitatea în care trăiesc. Până în prezent ce or fi muncit, ce or fi gândit creierașele lor nu știu, însă îmi amintesc de acești indivizi care se preumblau pe bulevarde, emanând prostie în stânga și în dreapta, dar plini de fudulie. Triste și nenorocite vremuri mai trăim. Mai toată lumea ce se dorește bună vorbește despre corupție, despre dosare penale, despre ofensiva justiției și alte lucruri pe care până acum nu le băgau în seamă. Persoanele despre care vorbesc erau convinse că în țărișoara asta nu se va schimba niciodată nimic, dar au uitat că mai sunt și alții de afară care s-au săturat să ne tot ajute, iar noi să ciordim până și TVA-ul de la ajutoare. Că mentalitatea noastră nu se va schimba niciodată, asta e altă poveste, însă, ca om, ca simplu suflet ce bate pentru țara asta, așteptam de mult să văd un pic de spaimă înfiripată în ochii și sufletele bandiților adevărați. Mă săturasem să tot văd la știri cum un nenorocit al sorții intră în pușcărie, pentru că a ridicat mâna la patronul care a profitat de munca sa, dar a uitat să-l plătească. Urlau ziarele, chirăiau televiziunile despre cazurile idivizilor violenți ce răbufneau, cerându-și pâinea copiilor, dar nimeni nu scotea o vorbă urâtă despre nababii jegoși ce lăsau copii nevinovați fără mâncare și lumină în case. În tot acest timp, ei aruncau milioane de euro la cazinouri sau cheltuiau averi cu târfe, și ele tot intelectuale.

Reporterii păreau oripilați de violența muritorului ce disperat l-a luat de piept pe patron, dar cu gândul la viitoarele contracte de publicitate nu s-au gândit nicio clipă că violența fizică, în unele cazuri, este ultima exprimare a disperării produse de niște nenorociți care, din birouri, cu creierașe bine pregătite juridic, condamnau milioane de români la foame. Până ca amărâtul disperat să fi ridicat mâna, nababul jegos și fudul trebuia să fi fost de mult la pușcărie, acolo unde este prea mult spațiu liber destinat infractorilor adevărați. A fost mai ușor să arunci în temnițe mii de români care au ajuns la gesturi extreme, decât să scuturi sponsorii electorali ai atâtor partide politice. E chiar la modă treaba asta cu condamnarea drastică a „dușilor“ ce își caută supraviețuirea cu ajutorul brațelor, pentru că atât le-a mai rămas. Păcat… Așa s-au distrus familii, vieți, și s-au vândut suflete.

Omul de care vorbeam, românul simplu, își trimite copilul la școală ca la biserică. Îl îmbracă în hainele cele bune, îl povățuiește să fie ascultător și așteaptă ca, măcar în cazul copilului, crezul său să se îndeplinească. Până la urmă învățătorul, profesorii ar trebui să fie adevărați patriarhi pentru copil. Se chinuie cetățeanul de care vorbim, de unde, de neunde, cumpără manuale, rechizite și toate cele, dar află că de 1 martie nu mai sunt de ajuns niște simple flori și câteva mărțișoare simbolice. Ofranda trebuie să fie mai mare. Trebuiesc lănțișoare, trebuiesc telefoane, trebuiesc laptop-uri pentru patriarhii școlilor românești. Trec anii și copilul ajunge în pragul examenelor, iar aici, durere. Chiar dacă au plătit patriarhilor ore de pregătire în privat, părintele trebuie să cotizeze bani grei pentru ca trimisul în biserica numită școală, unde a căutat calea cea dreaptă, să aibă o șansă în viață. Trec toate astea și, după lungi ani de chinuri, umilință și lipsuri, omul conștientizează că biserica la care și-a îndrumat odrasla pentru a fi luminată spiritual nu i-a oferit celei din urmă nici măcar o icoană, o cruce, un simbol demn de urmat. Copilul a primit doar murdărie sufletească, iar cel ce a chinuit atâția ani nu are dreptul decât să urle către cer, atât rămânându-i să facă.

Ferească sfântul să îndrăznească să ceară socoteală pe un ton mai ridicat patriarhilor fără de icoane și cruce! Cu siguranță va ajunge pe prima pagină a ziarelor și pe ecranele televizoarelor.

Românul se îmbracă ca de biserică și atunci când purcede la drum către Primărie, Consiliul Județean, Prefectură sau alte instituții ale statului… Cămașa cea bună este călcată de trei ori, pantofii sunt lustruiți până devin oglindă, totul pentru întâlnirea cu patriarhii de la care amărâtul așteaptă dreptatea, nădăjduiește la izbăvirea poverilor… Trist, copleșit și cu gândurile zburându-i aiurea, plătitorul de taxe și impozite pleacă buimăcit spre casă, purtând în suflet povara problemei nerezolvate și a altor umilințe îndurate de la patriarhii instituțiilor pe care le-a călcat. Trec zilele, uneori chiar lunile și, în miez de noapte, același român reușește să scape de frământările pricinuite de patriarhi, conștientizând că, de fapt, nu a fost în fața unui om care îl reprezintă, care are grijă de el (definiția cuvântului patriarh din Vechiul Testament), ci a fost în iad. Acolo nu există nici icoane, nici cruci!

Patriarhi ai societății se doresc și unii dintre ziariști. Analize, comentarii, dar și de aici lipsește cel mai esențial lucru, credința în bine, în adevăr. Citesc cu interes opiniile unor doamne și domni jurnaliști, care, de câteva zile nu se mai satură de scris la adresa fiului primarului de Rovinari, Dorin Filip. Instalarea tânărului Filip în scaunul de vicepreședinte al Consiliului Județean nu este nimic altceva decât o firească desfășurare a lucrurilor pusă la cale de cei ce se cred patriarhii societății românești. A terminat Filip jr. o facultate, iar patriarhii i-au dat o diplomă? De ce spuneți că e prost acum și nu ați îndrăznit niciodată să scrieți un rând despre mizeriile din sistemul de învățământ? Ați fost și dumneavoastră cumva pe la aceleași facultăți și ați dus ofrande acelorași patriarhi? Pot fi bănuit că scriu acest final sub impulsul unor interese sau prietenii ce m-ar apropia de primarul Dorin Filip, însă, nătărăii ar trebui să știe că de când este primar nu am băut nici măcar o apă cu Filip senior. Exemplific cazul Filp jr. pentru că:

-băiatul ăsta a fost ales de populație, așa cum au fost aleși atâția și atâția indivizi din 1990 încoace;

-Filip jr. și ajutoarele sale nu aveau de ce să nu joace cartea oferită de brambureala de la Consiliul Județean și disperarea PSD-ului.

Observ că patriarhii din presă scriu cu ușurință la adresa lui Filp jr., ferindu-se astfel să arate cruda realitate. Patriarhul județului, Ion Călinoiu, disperat a făcut un comprimis cu cel care și-a bătut joc de PSD la Gorj cum a vrut și, astfel, a ajuns Filip jr. vice la județ. L-ați susținut pe Ion Călinoiu și îl susțineți? Dacă da, conștientizați că fiul primarului din Rovinari nu ajungea vice fără ajutorul patriarhului Ion Călinoiu, de care nu pomeniți un rând.