Penalul Burcheci, ţinut ilegal în Prefectură de Liviu Andrei
Penalul Burcheci, ţinut ilegal în Prefectură de Liviu Andrei
Investigatii18 august 2010

La 22 iulie a.c., Departamentul Naţional Anticorupţie a făcut publică trimiterea în judecată a lui Ştefan Burcheci, şeful Corpului de Control al prefectului Liviu Andrei, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată, fals intelectual în formă continuată, şi instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale. În comunicatul cu pricina, se scrie că Ştefan Burcheci a acţionat contrar atribuţiilor de serviciu şi a propus Comisiei Judeţene validarea şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri din rezerva municipiului Târgu-Jiu, în baza unor documentaţii incomplete şi falsificate.

În baza prevederilor Legii 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici, Ştefan Burcheci a fost suspendat imediat, raporturile sale de muncă cu Prefectura Gorj încetând. Cu toate acestea, din dispoziţia ilegală a lui Liviu Andrei, Ştefan Burcheci a continuat să vină zilnic la serviciu, în Prefectura Gorj. Mai mult, Burcheci este cel care coordonează în prezent  restructurarea organigramelor primăriilor din Gorj. Susţinerea de care beneficiază Burcheci din partea lui Andrei i-a permis inclusiv să depună o cerere, recent, prin care solicită să fie remunerat pentru activitatea prestată ilegal în cadrul Prefecturii.

„Cât sunt prefect, eu sunt legea!”

Sunt cuvintele pe care le repetă la infinit Liviu Andrei. Este evident că activitatea Prefecturii Gorj cunoaşte, în mandatul său, un derapaj fără precedent de la cadrul legal. Însă, tocmai pentru asanarea unor astfel de tumori, minţile luminate care au gândit structura statului de drept au prevăzut separaţia puterilor în sistemele democratice şi înfiinţarea a numeroase instituţii care ar trebui să se controleze între ele. Şi în Gorj există tot felul de instituţii, care mai de care mai speciale şi mai virtuoase, care ar trebui, printre altele, să monitorizeze şi să documenteze activităţile ilegale ale prefectului Liviu Andrei. În realitate, puterea prefectului şi imunitatea sa în faţa legii sunt direct proporţionale cu jegul în care se scaldă şefii instituţiilor care ar trebui să informeze superiorii lui Andrei din Guvernul României.

SIPI, somn uşor, vise plăcute!

La fel de grav este că ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă ori nu au habar, ori tolerează faptul că Ştefan Burcheci are acces în continuare şi manipulează zilnic, ilegal, documente clasificate, cu ştirea prefectului Liviu Andrei!

Va urma pe GORJNEWS.ro

Liviu Andrei către un subordonat: „Hai, bă, semnează! Ce, îţi strică şi ţie 10.000 de euro şi un teren?!

6 COMENTARII
  • Cosmin Cristea 18.08.2010 la ora 14:00 pm
    mda...
  • Narcis DAJU 18.08.2010 la ora 15:17 pm
    Ma rog, daca zici tu... :)
  • BIG 18.08.2010 la ora 19:20 pm
    Patria hotilor, copii nostrii ard in spitale si astora le sta gandul doar la furat, doamne cata bogatie mai vor pentru a putea spune ca le este de ajuns. Va inchinati la bani, sunteti fiinte fara gram de moralitate, animale salbatice, hiene care ar fura chiar si hrana semenilor pentru a putea apoi cumpara lux, egali in fata lui dumnezeu totusi si fiecare va da socotela pentru ceea ce a facut pe aceasta lume. Sunteti furati de 20 de ani romani, iar voi primiti cate un os care se pare ca va multumeste, sunteti complici la dezastrul in care se va ingropa Romania. Sa nu luati atitudine, sa nu actionati, sa asteptati sa fiti manipulati in continuare de alte partide care vor dori sa succeada la putere, sa-i slujiti in continuare in timp ce ei vor fura, sa permiteti in continuare instaurarea statului mafiot. Va este frica sa nu fiti maziliti? Pai ce rost mai are sa va fie frica, oricum ati fost vanduti, Romania este in faliment, iar voi sunteti angajati la aceasta firma falimentara, cu totii, inclusiv domeniul privat, dar nu realizati, ce manageri va mai considerati daca nu puteti vedea ca ati falimentat. Sper sa va treziti cat mai repede, sa vedeti ca astia fura si scot banii din tara pentru a putea fugi atunci cand voi veti ramane sclavi in propria tara. Aveti conturi in afara tarii indeajuns de mari pentru a putea cere cetatenie acolo? Daca nu, atunci ar fi cazul sa va treziti.
  • Dumitrache 19.08.2010 la ora 0:50 am
    mergi curajos inainte
  • Costi Barbu 22.08.2010 la ora 22:52 pm
    Ofiţerul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă care raspunde de Prefectura, este finul aceluiasi nas (Buleteanu) care l-a adus printr-un "concurs" de imprejurari la Prefectura pe Mircea Alin (un alt fin) si l-a instalat la informatica, desi este economist! Si cum o mana spala pe alta si amandoua sustin prefectul, Alin & Lucian cenzureaza informatiile care nu se mai duc de la SIPI la MAI, mai ales ca Alin este si vecin cu proprietatea lui Liviu Andrei in Pandurasul! Doar cine e in gratii, a fost invitat si la Revelion si la Sf. Vasile.....!
  • anton 30.08.2010 la ora 21:41 pm
    mai, dar baiat frumos e nenea asta!!ce gropita frumoasa are in obraz!nu stiu zau ce are lumea asta cu dumnealui?! aoleu, e chiar prefectul de gorj!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.