Poliţiştii se îmbată la datorie
Poliţiştii se îmbată la datorie
Investigatii13 ianuarie 2011

Oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj au probleme cu alcoolul. Cel puţin aşa reiese din sancţiunile aplicate de conducerea IPJ unor poliţişti care au fost depistaţi că au consumat băuturi spirtoase înainte de a veni la muncă. Într-un caz, un poliţist a fost sancţionat pentru că a refuzat să fie testat cu etilotestul în timp ce se afla în poligon, iar un altul a primit sancţiune pentru că era machit în timp ce desfăşura activităţi de ordine publică, în vreme ce un al treilea poliţist a fost mutat disciplinar pentru că a venit băut la muncă.

Mogoşanu, agentul „dezordonat” de la Ordine Publică

Deşi nu e inclus în fişa postului, trasul la măsea devine un sport pentru o parte din cei plătiţi să vegheze la respectarea legilor. Ca totul să fie cât mai roz, doi poliţişti s-au gândit să-şi coloreze munca, dând pe gât câteva pahare, în funcţie de preferinţe. Un astfel de caz s-a petrecut, într-una din zile, când agentul şef Mogoşanu a fost depistat sub influenţa băuturilor alcoolice. Angajat la Ordine Publică, la Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, agentul de poliţie a fost sancţionat pentru că băuse în timp ce presta servicii statului român şi ordinii publice. Omul legii patrula pe stradă şi, teoretic, ar fi trebuit să intervină dacă vreun individ turmentat ar fi tulburat liniştea publică. Din păcate pentru poliţist, nu a mai fost nevoie de intervenţia sa pentru că un control venit de sus l-a găsit „parfumat”.

Comisarul Dumitru Savu are interzis la efort. La alcool, nu!

În alt caz, un al poliţist – de această dată un ofiţer – a fost sancţionat disciplinar deoarece a refuzat să fie testat cu etilotestul. La finele anului trecut, reprezentanţii IPJ Gorj şi-au făcut apariţia în Poligonul din Turcineşti. Ajunşi aici, au scos etilotestul şi au început testarea poliţiştilor care susţineau testarea anuală. Testat a fost şi comisarul şef Octavian Lupulescu, şeful Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, care se afla la comanda tragerii.
Cu toţii au ieşit lacrimă la testarea cu etilotestul, cu excepţia comisarului Dumitru Savu din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Gorj. Acesta a refuzat să sufle, motivând că i-a interzis medicul să facă un aşa efort (!). Mai mult, atunci când a fost rugat să meargă la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge, ofiţerul a refuzat din nou. Din acest motiv, omul legii a fost penalizat disciplinar, sancţiune ce, conform legii, îi aduce un salariu mai mic cu 10% şi pierderea salariului de merit, în cazul în care acesta ar exista.

Dănăşel, mutat disciplinar din cauza alcoolului

Acelaşi consum de alcool i-a adus mutarea disciplinară unui subofiţer de la Poliţia Transporturi Gorj. Octavian Dănăşel era şeful Postului de Poliţie TF Târgu-Cărbuneşti până în urmă cu scurtă vreme, când a fost mutat disciplinar ca urmare a faptului că a venit băut la serviciu. Cercetarea disciplinară a acestuia a scos în evidenţă vinovăţia sa, motiv pentru care a fost înlocuit din funcţia de şef ce era incompatibilă cu băutura. În plus, acelaşi om al legii a mai fost implicat într-un conflict într-o cârciumă, anul trecut, fapt relatat de presa locală la vremea respectivă.

În loc de concluzii…

Cum reuşesc unii poliţişti să rămână pe funcţii, chiar dacă încalcă legea? O explicaţie ar putea fi, de exemplu, că ofiţerul Savu are avantajul că fratele său este comisar şef la Ordine Publică. Ar putea fi o explicaţie, ţinând cont şi de faptul că ofiţerul de la OP îndeplineşte condiţiile de pensionare, dar refuză să treacă în rezervă, reuşind să-şi prelungească pensionarea de fiecare dată. Experienţa acestuia şi faptul că a fost lider de sindicat ar putea fi un atu care să-l ajute pe fratele său, de la TF, să rămână în poliţie în ciuda calificativului primit la final de an.
Chiar dacă, din afară, poliţiştii par nişte oameni model, bune exemple pentru cetăţeni, există cazuri în care modelul de om al legii se bate cap în cap cu realitatea din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

2 COMENTARII
  • eu 13.01.2011 la ora 19:19 pm
    veni-ti si in piata centrala sa vedeti japca la dat amenzi si la luat spaga!
  • eu 13.01.2011 la ora 19:20 pm
    vin sa isi faca planul la amenzi cu cei care nu pica la pace cu datul degeaba a orice se poate !si fac pe politistii model!!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.