Singurul lucru bun întâmplat ieri, la Târgu Jiu, de ziua Stăpânului acestui ținut, este absența premierului Victor Ponta. În cele 73 de zile scurse, deja, din cel de-al treilea mandat al său de deputat de Gorj, a stat în acest județ doar câteva ore. E tot mai evident că Ponta își permite iar, odată reales parlamentar, să aibă criterii: tratează Gorjul corect, ca pe un closet. În campaniile electorale îl degustă forțat, după alegeri fuge de el cât îl țin picioarele.
Ponta n-a venit la Târgu Jiu pentru că, fiind familiarizat cu nivelul managerial și cultural al șefilor județului, i-a fost clar că sunt incapabili, sub toate aspectele, să organizeze ceea ce ar fi meritat Constantin Brâncuși și ceea ce pe premier l-ar fi avantajat, ca moț al manifestării: o sărbătoare populară. Ponta n-avea ce să caute la o dezbatere reală despre Brâncuși, în condițiile în care el este total descoperit, ca deputat de Gorj și premier, în această problemă. Ultima sa contribuție în materie datează de acum doi ani, când a fugit din emisiunea realizată de Mihai Tatulici cu protipendada PSD, lângă Poarta Sărutului. De altfel, nici n-ar fi intrat în direct, pe Realitatea TV, dacă n-ar fi primit asigurări ferme că e o emisiune de-aia, de-i place, de pupincureală. Nu a fost așa, motiv pentru care a fugit, la propriu, invocând chestiuni de stat mai importante. Eu cred că acoperământul perforat al Porții Sărutului, petele de pe Coloană, nămolul din parc, Calea Eroilor necirculabilă pietonal sunt chestiuni de stat, pentru un premier cât de cât rezonabil.
Absența lui Ponta e o dovadă certă că premierul are, totuși, bun simț.

Ministrul Culturii minte

Sperând din toată ființa lui că Ponta va veni la „conferința” sa „internațională”, Adrian Gorun a invitat doar brâncușiologi comozi, de vară, dispăruți de multă vreme din anturajul și inima dezbaterii Brâncuși, disponibili oricând să conferențieze internațional fără să comunice, de fapt, nimic. Dintre foștii și actualii miniștri invitați, în cele din urmă au nimerit Sala Maură doar Ecaterina Andronescu, o băbuță cochetă, mereu proaspăt vopsită și aptă să nu lipsească de la niciun parastas, și noul ministru al Culturii, Daniel Barbu. Niciunul dintre ziariștii atent selectați pentru a participa la eveniment nu l-a întrebat pe Barbu de ce Coloana Infinită nu figurează în Planul Național de Restaurare. Nimeni nu l-a tamponat când a mințit în gura mare că la finele anului în curs va fi depus la UNESCO dosarul Ansamblului Sculptural „Calea Eroilor”. Cu doar câteva zile în urmă Primăria Târgu Jiu anunțase, într-o conferință de presă organizată pe furiș, că nici nu s-a apucat, nimeni, de acel dosar, dar că se speră să fie depus la sfârșitul lui … 2015. Dar, repet, din moment ce ziariștii n-au pus întrebări, înseamnă că e ospitalieri și că selectarea lor s-a făcut corect, pe criterii de ordine, liniște și stabilitate socială.

Tânăra speranță A. Gorun, debut în problema Brâncuși

Revenind la Adrian Gorun, este, totuși, meritoriu acest debut în problema Brâncuși a șefului din ultimii opt ani al Universității „Brâncuși”. Pe înțelesul lui, e ca și cum la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” s-ar practica, programatic, doar popicele. Până ieri, universitatea de stat din Târgu Jiu a lipsit cu desăvârșire din dezbaterea și cercetarea lui Brâncuși. Tâlcul ascuns al inițiativei subite a lui Gorun e faptul că a început să i se termine apa, vorba lui Marin Sorescu. Retrogradat de la Ministerul Afacerilor Externe la o insipidă Comisie de Prognoză, Gorun poate coborî mai mult doar dacă ajunge la Departamentul de Combatere a Grindinei din Ministerul Agriculturii. Dar posibil să nu corespundă nici acolo, la cât tună și fulgeră. La conferința sa internațională, de la care a lipsit până și un afiș de promovare pe străzile orașului, Gorun s-a visat înconjurat de premier și de o pleiadă de miniștri, veniți, cu toții, să ia lumină. La schimb, Gorun a socotit că merită și el o țâră de imunitate, fără de care multiplele sale dosare penale ar putea ieși în decor, provocându-i daună totală.
Dacă Adrian Gorun găsește la Universitatea sa “Brâncuși” trei persoane care să vorbească liber, real, viu despre Brâncuși, eu promit public că – i voi îndeplini trei dorințe, indiferent care. Deci, curaj, domnu’ Adi, peștișorul de aur îți dă târcoale!

Domnii doctori ingineri Călinoiu și Cârciumaru sunt doctori ingineri

În relatările slinoase ale pretinsei conferințe internaționale se repetă obsesiv – minunat prilej! – faptul că domnii doctori ingineri Călinoiu și Cârciumaru sunt doctori ingineri. Cum ar veni, avem și noi valorile noastre, cu care ne mândrim. În semn de recunoaștere a rolului presei libere într-o societate democratică, ca a noastră, ziariștii respectivi au fost invitați, probabil, să lingă blidele rămase după chiolhanul de după conferința internatională.

Sfârșitul lumii: comunicatul TNL Gorj (?)

În altă ordine de idei, singura structură politică ce a încercat să umple absența oricărei manifestări publice de pe străzile orașului lui Brâncuși, printr-o acțiune de prezentare a vieții și operei sculptorului, a fost Tineretul Național Liberal. Cu totul și cu totul condamnabil, în comunicatul de presă aferent acestei manifestări s-au strecurat greșeli nepermise. Însă, de aici și până la a face din asta un capăt de țară și prilej de isterizare a altor agramați, e cale lungă. În fond, acesta este nivelul real de alfabetizare a majorității politicienilor, în directã concordanță cu nivelul real de alfabetizare a majorității românilor. Dacă ăștia, tineri, mai au timp să-și corijeze gramatica, ezistă, de ezemplu, alții care nu o mai pot face. Președintele TNL Gorj, Mihai Paraschiv, e acuzat în condițiile în care nu el a scris acel comunicat. Călinoiu și Cârciumaru nu și-au scris propriile lucrări de doctorat, dar ăsta nu e motiv de indignare. Se pierde din vedere că tinerii fug într-atât de politică încât trebuie să întinzi capcane ca să încropești o organizație județeană de partid. Cum și de unde să alegi, când nu ai variante?
Oricum, principala vinovată pentru felul în care arată, azi, partidele politice din România este, în primul rând, presa, care, lipsită de papile gustative și, uneori, de creier, înghite și cultivă orice politician, fără să-și pună întrebarea cum și cu ce efecte îl digeră publicul larg. Când nu găsesc alte pretexte, mulți dintre ziariști sunt dispuși să laude politicienii pe motiv că poartă pantoful stâng în piciorul stâng și pantoful drept în piciorul drept. E cazul să ne mai întrebăm de unde ceața aceasta?
Dacă la nivelul societății românești contemporane am avea semianalfabeți doar în partidele politice, problema ar fi simplă. Ei sunt, însă, peste tot. Chiar și în unele dintre televiziunile care râd de “greșala” din comunicatul Tineretului Național Liberal.