POVARA BRÂNCUŞI – ÎNTÂLNIRI IMEDIATE CU ISTORIA
POVARA BRÂNCUŞI – ÎNTÂLNIRI IMEDIATE CU ISTORIA
Povara Brâncuşi20 aprilie 2012

“Nici că se vorbea, nici că se şoptea…”


Târgu-Jiul stă sub cămeşa Primăverii. Ploi câineşti, răsărituri trosnind cu diamante, amiezi dărâmate de soare şi amurguri într-o veche tehnică. Domnul Gheorghiţă Mercioiu s-a născut în anul 1932, în Cartierul Vărsături al Târgu-Jiului. Numai un vânticel îi aduce veşti dinspre Coloana fără sfârşit, ce mai şi leorbăie în nişte pârăiaşe, însă eu sunt în căutarea unor poveşti de demult, chiar şi cu păcate de (ne)uitat.

Partea numită “La Iorgani”

Alex Gregora: Cristos a înviat!
Gheorghiţă Mercioiu: Adevărat a înviat!
A.G.: Ce mai spui, domnule?
G.M.: Iaca, mă mir! Cine crezi că va câştiga alegerile?
A.G.: De parcă n-ai şti şi dumneta! Spune-mi despre matale, copilărie, şcoală, tot…
G.M.: M-am născut cum ţi-am zis. Sunt de aici, din partea numită “La Iorgani” a cartierului. Până după al doilea pârău, că de-acolo începeau “Ungurenii”. Ehei, ce mari familii de ciobani erau prin zonă – Botăneii, Moienii, Vărsăturenii!
A.G.: Dumneata erai de partea ce aparţinea boierilor Nae Drăgoescu şi urmaşului acestuia Pantelică Voiculescu. Dincolo, adică “Ungurenii” erau de partea boierului Vasile Drăgoescu… Până să vină comuniştii?
G.M.: Până, că după…

Mai către drumul Vâlcii – o casă bătrânească, de lemn

A.G.: De când ţii dumneata minte, spune-mi, ce era cu parcul Coloanei fără sfârşit?
G.M.: Era doar un teren liber, nu avea gard, ceva viran. Târgul de animale se ţinea într-o vreme peste drum, într-o altă vreme, când acolo s-au făcut case, într-un colţ de parc ori către moara Sona. Au fost şi corturi ale ţiganilor pe-acolo. Coloanei fără sfârşit îi spuneam că-i o ţeavă. Aşa o percepeam noi, jucându-ne pe lângă ea, ori aşa se vorbea pe-acasă… Câmp, pomi pe ici şi colea, iar mai către drumul Vâlcii ţin minte că a fost o casă bătrânească, de lemn, două cămăruţe. Cred că era aşezată la vreo zece metri de actuala stradă Calea Bucureşti, fiind înconjurată cu pomi mulţi. În ea stătea o bătrână ce avea mulţi câini şi mai multe pisici. Când aveam ocazia, noi, copiii, îi făceam măscări, o învrăjbeam, ca proştii… Iar când plecam să ne jucăm numeam locul ca fiind “la sula lui Tătărăscu”.
A.G.: În ce perioadă să fi fost asta?
G.M.: Cred că după război, când veniseră ruşii la noi. Ăştia se aşezaseră într-un loc de lângă moara Sona. Aveau un parc de artilerie şi tunuri acolo. Cazarma de dincolo de drum este din vremea lui Alexandru Ioan Cuza…
A.G.: Sincer, eu nu ştiu să fi spus altul despre casa bătrânei. Este ceva de care aud prima oară şi aş dori să nu greşim… O fi fost doar o căsuţă improvizată a târgului de animale?
G.M.: …Să-ţi spun ce ţin minte şi despre zona dinspre cimitir, spre lagărul polonezilor şi comuniştilor, pe unde era şi multă păşune, cu iarbă grasă, iar peste drum, pe Valea Ţiganului, un puţ sub coastă în care se aruncau animalele moarte.

La şcoală, de Brâncuşi – nici că se vorbea…

A.G.: Să ne întoarcem la parcul Coloanei fără sfârşit.
G.M.: Noi necăjeam bătrâna, iar ea ne dădea dracu… Tancurile ruseşti de multe ori trecea de-a dreptul prin parcul ce nu avea alte alei, doar un drum ce-l tăia în două. Mai în vale, către calea ferată, sub pasarela de azi, era un han “La Ghişă”. De acolo se închiriau trăsuri către Mănăstirea Tismana ori se putea dormi. Trăsuri erau şi în Ulari, Olari, avea unul Scurtu Părăianca ori, în jos, de Vărsături, Groza ăl bătrân…
A.G.: Iar la şcoală, unde ai mers dumneata, vi se spunea despre Constantin Brâncuşi?
G.M.: La “Alexandru Ştefulescu”, învăţau elevii a două şcoli, numerele 1 şi 2. Nici că se vorbea, nici că se şoptea despre Brâncuşi. Apoi am aflat aşa, de la comunişti: Masa dacică – 12 scaune, 12 copii, familia completă; Scaunele – odihna; Poarta – căsătoria; Coloana fără sfârşit – înălţarea; Masa ultimă, ce eu o ştiu ca fiind tot a lui Brâncuşi, puţin ciobită – locul în care s-au prăpădit toţi iar ea a rămas singură.
A.G.: Măi să fie! Mulţumesc şi Doamne-ajută!
***

“Explozii înspre masa de dincolo de Coloană”


Cine mă mai crede, îmi zice să-l am în vedere şi pe nenea Ionel Buzuloiu, născut în 1934. Cât este el de procopsit, cu mers adânc, zilnic dă “bună dimineaţa” Coloanei fără sfârşit şi, nu degeaba. Acuş-acuş pe doi poli de vânt şi o cană de vorbă. Şi, după-aia, ce-i mai trage inima?

Brazi înalţi şi mulţi trandafiri

Alex Gregora: Cristos a înviat!
Ionel Buzuloiu: Adevărat a înviat!
A.G.: Nea Ionele, zi-mi adresa la care  te-ai născut.
I.B.: M-am născut pe actuala stradă numită Calea Bucureşti, pe vremuri zisă la Drumul Naţional. Tata era croitor, mama casnică şi de loc din Corneşti-Găvăneşti. Până în 1949 am locuit cam pe unde este curtea Registrului Auto Român de la intrarea în Târgu-Jiu, apoi, pentru că ne-a ars casa, ne-am mutat în Vărsături, pe strada Petreşti, la numărul 34.
A.G.: Te-ai născut şi ai copilărit la câteva sute de metri de Coloana fără sfârşit. Amintirile de atunci, deşi au stat multă vreme la soare, încă îţi sunt ca o coală albastră?
I.B.: Am plecat de şase ani la şcoală, în oraş. Iar cu traista pe după umăr, tot prin parcul Coloanei fără sfârşit mă duceam. O ţineam de-a dreptul, pe o alee ce-l tăia în două. Pe margine ei erau brazi înalţi şi mulţi trandafiri. În dreptul Coloanei adesea mă opream… Acum, parcă îmi e ruşine, însă atunci nu avea cine să ne spuie. De aceea, noi, copiii, ne luam la întrecere, cum să lovim Coloana cu bulgări…

Monument în faţa unităţilor militare

A.G.: Orice greşeală recunoscută va fi iertată nea Ionele. În toamna lui 1944 au ajuns în Târgu-Jiu – cu sângeroasa vijelie – ruşii
I.B.: Ba, din brazii de ţi-am zis am tăiat la un Crăciun o crenguţă. Mai târziu cine o fi avut ce cu ei  că  i-a tăiat de tot? Apoi, îmi aduc aminte – cred că aveam vreo 12 ani – au fost nişte explozii înspre masa de dincolo de Coloană. Soldaţii au asigurat zona, pe noi ne-au pus pe burtă, la casele din jur au dat ordin să se deschidă ferestrele, şi au distrus un postament de beton de acolo. Ce să fi fost?
A.G.: Îţi zic, din cărţi. Prin 1938, mai sus de masa nerecunoscută de Brâncuşi, acolo unde se întâneau strada Tudor Vladimirescu cu Drumul Naţional, Prefectura judeţului Gorj a dorit să ridice, cu fonduri strânse printr-un comitet care folosea contribuţia populară, un monument în faţa unităţilor militare. În anul spus mai sus, s-a făcut soclul din piatră de Dobriţa şi beton, pe care urma a se amplasa o statuie obişnuită având chipul unui soldat. A şi fost turnată ulterior la nişte ateliere din Turnu-Severin, dar s-a pierdut în timpul bombardamentelor. Soclul s-a distrus, poate în felul în care îţi aduci dumneata aminte.
I.B.: Până în 1960, în parcul Coloanei, ţin bine minte, şi-a făcut casă un croitor. Îl chema Voicu Ion, lucra tot la fabrica de confecţii, iar lotul îl primise de la Primărie. Pe toată partea dinspre Calea Bucureşti a parcului Coloanei fără sfârşit se împărţise pământul, atunci se lotizase. Urma să se facă un cartier acolo, dintr-o dată însă i-au dărâmat casa şi lui Voicu şi s-a renunţat.

…Un “ucenic” al lui Brâncuşi

A.G.: Poate din “vina” americanilor… Ar fi fost bine să se facă gospodării şi case lângă Minunea marelui nostru sculptor?
I.B.: Nu, sigur nu. Prin nu ştiu ce an, la fabrica de confecţii, unde lucram şi eu după tata, a venit unul cu barbă, ca a lui Brâncuşi. Ne-au adunat frumos în sala de festivităţi şi acela ne-a spus ce era cu Coloana şi cu celelalte opere pe lângă care treceam zi de zi. Ţin minte că ni s-a comunicat că ar fi fost un “ucenic” al lui Brâncuşi.
A.G.: Nu chiar. Dacă avea barbă ca Brâncuşi, să fi fost un pietrar de pe aici sau vreun Paleolog? Acum, nea Ionele, ia să mi-i spui mie pe ăia cu care te întreceai la aruncat cu bolovani în Coloană.
I.B.: Eu, frate-meu Constantin, fraţii Butoi – vreo patru (pe Aristică l-au împuşcat la Dunăre, când a vrut să treacă în Serbia), fraţii Grama – vreo trei, şi o fată – Cosma…
A.G.: …Şi mai cum? Lasă, faptele s-au prescris şi nici nu mai pune nimeni şeile şi biciul pe vreunul! Mulţumesc şi Doamne-ajută!
FOTO DOCUMENT: Publicăm aici o imagine inedită – ctitorii Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din cadrul Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”,  Nae Drăgoescu  şi Maria, soţia lui. Pentru mai multe amănunte se poate consulta “UN BOIER DIN CURTEA VOIEVODULUI CONSTANTIN BRÂNCUŞI”, GORJNEWS din 2 februarie 2012.

1 COMENTARII
  • rascu 20.04.2012 la ora 13:31 pm
    Foarte interesante aceste interviuri ale dlui Gregora, sa sew anunte oare o carte?
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *