Președintele Parlamentului european, dus de nas la o lucrare depăşită
Președintele Parlamentului european, dus de nas la o lucrare depăşită
Investigatii2 noiembrie 2012

Victor Ponta l-a târât pe Martin Schultz la o inaugurare electorală şi cu miros de râncezeală. Marea realizare pe bani europeni, o staţie de epurare în Bumbeşti-Jiu, trebuia să fie definitivată de acum aproape doi ani, adică din decembrie 2010. Suma iniţială, la care a fost estimată lucrarea, a fost majorată, între timp, cu 1,4 miliarde de lei.

Schultz, aplaudacul de serviciu

În goana după voturile prostimii, premierul candidat la parlamentare a luat după el, la o plimbare aducătoare de imagine, pe preşedintele Parlamentului European şi o mână de miniştri, susţinători şi ei de campanie electorală, sub acoperirea unor atribuţii hilare: participarea la tăierea de panglici. În periplul electoral prin judeţul Gorj, gloata de politicieni cocoţaţi în funcţii plătite din bani publici a poposit la Bumbeşti-Jiu, unde a fost inaugurată o staţie de epurare, la care lucrările aveau ca termen de finalizare 22 decembrie 2010. Şeful Parlamentului European, Martin Schultz, a aplaudat măreaţa realizare, fără să ştie de deficienţele din derularea proiectului.

Termen depăşit, costuri majorate

Proiectul grandios de la Bumbeşti-Jiu, numit pompos „Extinderea şi reabilitatea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Gorj” se ridică la 18 milioane de euro, mare parte provenind de la Uniunea Europeană. Staţia, construită în cadrul proiectului cu finanţare europeană, accesat de SC ApaRegio, la care acţionar este şi Consiliul Local Tg. Jiu, a costat 84 miliarde de lei vechi. Suma iniţială era, însă, cu 1,4 miliarde mai mică, dar a fost suplimentată. Asta în timp ce termenul de finalizare era depăşit.

Contractul, încheiat în decembrie 2009, prevedea un termen de execuţie de 11 luni, de la 21.01. 2010, până la 22.12.2010. Lucrarea a fost realizată de trei firme, care au format o asociere: Trustul Instalaţii Montaj SA Cluj-Napoca, SC Escalia Craus Baia Mare (proiectantul lucrării) şi SC Adiss SA (furnizorul de echipamente). Termenul stabilit în contractul iniţial a fost depăşit cu un an şi 10 luni. Lucrarea s-a terminat, însă, numai bine pentru şeful executivului, care îşi pregăteşte campania, pentru a mai prinde un mandat de deputat. Victor Ponta a dat bine la camerele de filmat, atunci când autorităţile l-au „invitat” să inaugureze lucrarea depăşită.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.