Primarii liberali Petroi și Moșoiu, hotărâți să nu se implice în campania electorală de anul viitor
Primarii liberali Petroi și Moșoiu, hotărâți să nu se implice în campania electorală de anul viitor
Ultra - Scurte12 noiembrie 2013

Nemulțumiți, primarii liberali Ilie Petroi şi Vasile Moşoiu au anunțat conducerea partidului din care fac parte că nu se vor mai implica în campania electorală de la anul, pentru alegerile europarlamentare. De asemenea, Adi Câmpeanu, și el primar din rândul PNL, s-a declarat nemulțumit de parlamentarii de pe Colegiul 1, pe care i-a acuzat că n-au făcut mare lucru de când au fost aleși.
De departe cel mai nemulțumit este primarul din Aninoasa, Ilie Petroi, care a declarat, încă o dată,  că este hotărât să nu se implice absolut deloc în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, pentru că îi este ruşine să le ceară votul cetăţenilor.
Și Vasile Moșoiu, primarul din Drăguțești, a declarat, la rândul său, că nu se va implica în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, pentru că, este de părere acesta, oricum, campania şi-o face pe parcursul întregului mandat, de 4 ani.
Gheorghe Orzan, vicepreședintele PNL Gorj, este, însă, convins că primarii se vor răzgândi, şi vor fi activi în campania electorală. Mai mult, Orzan a declarat că ştie că nemulţumirile primarilor sunt legate de bani aşa că anunţă că vor primi fonduri, în perioada următoare, pentru arierate şi cheltuieli curente.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.