Procurorul Moța, în drum spre pușcărie
Procurorul Moța, în drum spre pușcărie
Investigatii26 septembrie 2013

mota emil gheorghe

Dacă România ar fi stat de drept, și nu o țărișoară subjugată de clanuri mafiote ce au abolit domnia legii, cetățeanul Moța Emil Gheorghe ar fi un simplu pieton, în trecere – în drum spre pușcăriepe trotuarul din fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. În momentul de față, Moța Emil Gheorghe ar trebui să fie deja trimis în judecată pentru multiple infracțiuni, săvârșite în calitate de procuror.

Din păcate, trăim nu doar în România, ci în cel mai special dintre județele României, Gorjul. În județul premierului Ponta o mână de infractori conduc instituții publice, poartă robe de magistrați sau stele de comisari șefi de poliție. Toți acești pușcăriabili își fac mendrele în voie. Pentru ei nu există lege. Din punctul lor de vedere, ceilalți au un singur drept: să li se supună. Fie ca victime, fie ca unelte ale lor.

Moța a ascuns declarația care-l incrimina pe Caragea că a cerut mită 50.000 de euro!

În data de 20 iunie 2013, pe Realitatea TV am arătat întregii țări, în prime-time, denunțul făcut, în fața procurorului Moța și a trei avocați, de Dumitru Pârvulescu, director în Ministerul Finanțelor, împotriva șefului IPJ Gorj, Viorel Salvador Caragea. Cu peste trei luni în urmă, Realitatea TV a difuzat mărturia olografă a lui Dumitru Pârvulescu, din care puteți vedea pasaje mai jos.

insert2

insert 3

Pe scurt, Pârvulescu l-a denunțat sub semnătură pe Caragea că i-a cerut mită 50.000 de euro pentru a nu-l aresta. Moța a semnat și el, alături de Pârvulescu și de avocații acestuia, denunțul respectiv, după care, în loc să deschidă un dosar penal, să verifice, așa cum îl obliga legea și suta de milioane primită lunar, ca salariu, de la contribuabili, l-a ascuns sub preș. De ce? Pentru că Moța nu e procuror. Moța e doar o unealtă a unora care după ce și-au luat vile, jeep-uri, stâne, amante, ferme și câte și mai câte, și-au cumpărat și câțiva magistrați, să fie, acolo, pe bătătură, să-i spele pe spate și să-i scarpine când îi mănâncă.

Moța minte că denunțul lui Pârvulescu nu există!

Întrebat de o ziaristă de la TELE 3 ce a făcut cu acel denunț, Moța a răspuns, senin ca orice mitoman, că acea declarație nu a existat niciodată. Imagini video cu minciuna acestui procuror pârât puteți vedea în continuare.

[youtube]0vEkdGjpjFg[/youtube]

Dar acel denunț există și el a fost difuzat pe o televiziune națională, cu peste trei luni în urmă. Atunci, realizatoarea Andreea Crețulescu a făcut cunoscută poziția oficială a Inspecției Judiciare, conform căreia se va autosesiza și va cerceta faptele procurorului Moța. În realitate, această anchetă nici n-a început. Protectorii lui Moța mizează pe faptul că a fost vară, concedii, acum s-a făcut tulburelul mai mult ca în alți ani, lumea are alte preocupări și, mai ales, uită. Ei bine, eu nu am uitat, și am dreptul, ca cetățean al unei țări pretins democratice, la niște răspunsuri. De pildă, vreau să știu peste cât timp premierul Ponta va da o hotărâre de guvern în care să scrie că, de acum înainte, toți procurorii au voie să facă ca Moța. Să pitule declarațiile care nu le convin, să ascundă probe, să cerceteze și să rețină doar lideri PNL ș.a.m.d. Imediat după constituirea USL, după ce Dian Popescu îndrăznise să caște ciocul și să ceară ceva funcții în instituții publice, procurorul Moța s-a insinuat în negocierile dintre Dian, Cârciumaru și Călinoiu și a demarat campania de arestare a peneliștilor: Dian, Pavel, Pârvulescu, Boian. De la PSD, nici unul! Și aici trebuie subliniat că nu doar Moța nu îndrăznește să-și imagineze, măcar, că citează un pesedist, ci niciun alt procuror din Gorj.

Dacă Gorun merită ministru al Educației, Moța de ce n-ar fi procuror general?

Așa cum Cârciumaru, în sminteala sa din ce în ce mai accentuată și mai vizibilă, a ajuns să i-l dea pe listă lui Ponta, ca ministru al Educației, pe Adrian Gorun, la fel și-au bătut joc și de Moța, exploatându-i credulitatea copilărească și complexele de superioritate. Mult timp, Moța a fost asigurat că va fi procuror general al României!!! De aceea s-a și înscris la concurs, unde s-a făcut de râs, pentru că vorba bună pusă de la Târgu Jiu s-a tamponat, pe drum, cu alte pile. De altfel, același Moța a picat cu brio, în acest an, și examenul pentru un post de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Acolo de unde tocmai se transferase Volintiru, și-l lăsase pe Caragea fără procuror însărcinat cu neînceperea urmăririi penale în dosarele deschise împotriva sa.Cu atâtea examene picate, lui Moța i-a rămas doar să-și desăvârșească în Târgu Jiu cariera sa de procuror gata să servească pe oricine îi promite că-l promovează.

dumitru parvulescu

S.I.P.I. știa că Caragea îl șantajează pe Pârvulescu

Potrivit mărturiei olografe depuse în fața lui Moța în data de 3 septembrie 2012, Dumitru Pârvulescu avusese o discuție telefonică cu un ofițer de la Serviciul de Informații și Protecție Internă, pe care îl informase că este supus la tot felul de presiuni de către Caragea. Paradoxal, așa cum constată și Pârvulescu în denunțul său, partea referitoare la Caragea nu a fost redată și nu i-a fost prezentată de către Moța în momentul în care l-a audiat!

În continuarea declarației, Pârvulescu arată că Caragea i-a cerut 50.000 de euro, motivând că-“l are la mână” în chestiunea referitoare la unele cedări de creanțe. Mai mult, Pârvulescu indică și o serie de martori – Ion Cupă, Gigi Trifoi, Bogdan Pârvulescu, Cristian Catrina – în prezența cărora Caragea i-a sugerat să citească rechizitoriul întocmit împotriva omologilor de la Direcția Finanțelor Publice Alba, insinuând că va avea aceeași soartă.

Deci, un demnitar cu rang de ministru în Guvernul Ponta declară unui procuror că e șantajat de șeful Poliției Județene, și procurorul ascunde mărturia! Mai mult, acest fapt devine public și procurorul – tăinuitor nu pățește absolut nimic! Nici măcar nu se inițiază o cercetare împotriva sa!!! Plecând de la ipoteza, nesusținută deocamdată cu nimic, că Pârvulescu a mințit, totuși Moța trebuia să disjungă un dosar penal în care să cerceteze starea de fapt enunțată de cel în cauză. Nu a făcut-o, mai mult, a declarat unei ziariste că acea mărturie n-a existat niciodată!

Comandantul IPJ Gorj lua marfă pe datorie și uita să o mai plătească

Din aceeași mărturie reținem și alte lucruri de balamuc. Pârvulescu susține că Caragea lua, frecvent, marfă, de la soția lui. Păi, oameni buni, comandantul IPJ Gorj face afaceri? Ia marfă de la agenți economici? Mai mult, se depune mărturie în fața unui procuror și nimeni nu-l întreabă pe Caragea: “ce ești bă, Caragea, tu, polițist, om de afaceri, ce mama dreacu ești?”

Conform aceleiași mărturii, comandantul Caragea lua marfă pe datorie, era rău-platnic și, ca urmare a presiunilor pe care le exercita împotriva întreprinzătorului privat, în speță soția lui Pârvulescu, obținea și chitanțe ce atestau că a plătit marfa pe care, în realitate, nu o plătise!

Aceasta e atmosfera instituțională de tip mafiot pe care premierul Victor Ponta o întreține, de ani de zile, în Gorj. De fostul lui șef de cabinet, Teodorescu, susținător fervent al lui Caragea, nu vreau să mai amintesc aici, chiar dacă un mini-prefect poate fi expediat în trei cuvinte, și nici nu ocupă spațiu mare, fiind prea mic…

Cu excepția cotidianului “Pandurul” și a postului “Tele 3”, niciun alt organ de presă nu a mai abordat, în plan local, aceste aspecte. Mai grav este că unele trusturi de presă s-au pus la dispoziția unor șefi de instituții, devenind unelte cu care Caragea și alții aduc în pragul disperării oameni de afaceri ce refuză să plătească taxă de protecție. Despre acestea, cu dovezi, în curând.

2 COMENTARII
  • coco--ips 26.09.2013 la ora 14:12 pm
    Se stiu lucrurile acestea si la sri si sipi-multe camioane cu materiale de constructie au plecat spre persoane cu epoleti de la IGPR si din ministerul de interne la destinatiile stabilite de POPESCU de la control intern. Acum de frica - au tacut si si-au aratat ""RECUNOSTIINTA"" fata de "doctorul dihor" de gorj-----asta emana multa inginerie -----""ca calinoiu"""""""
  • jiji 27.09.2013 la ora 14:46 pm
    Si daca se stiu de ce nu se face nimic.a ajuns cacaragea sa controleze tot.d le sarcina nu mai dati bani la bucuresti sa tineti in functie acest nemernic de caragea. Chiar nu se gasesc citiva politisti cu tupeu sa aduca la cunostinta si sa sezvaluie abuzurile astuia
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.