Prostul fudul Căruntu vs. comunistul hidos Bojincă
Prostul fudul Căruntu vs. comunistul hidos Bojincă
Investigatii8 martie 2012

UCB: Apocalipsa după și … înainte de … Adrian Gorun


Dacă Dumnezeu ar vrea să facă Gorjul, acest ținut măcinat de metastaze, de la început, n-ar avea cu cine. Mă uit în jur și nu văd un singur om providențial, un singur om liber cu ceva creier în cap, care să se consume pentru acest județ. Nota generală este dată de individul laș, speculant, dezinteresat de ceea ce nu-l afectează foarte direct, setat să se autoconserve, să nu respire și să nu mute piciorul stâng după cel drept dacă asta nu-i aduce profit. Visul de aur al slugilor din viața publică și instituțională a Gorjului este să slugărească inși situați cât mai sus în ierarhii formale și informale, și să obțină, astfel, beneficii maxime, pe măsura compromisurilor.
Universitatea “Constantin Brâncuși” ar fi putut fi una din inimile Gorjului, o fereastră deschisă spre lume și înspre noi înșine. Din păcate, această universitate a ajuns un fel de spital de nebuni, în care cei mai nebuni îi regulează în public, cu martori, pe ăia mai puțin nebuni. Prin compensație, ăștia din urmă, mai puțin nebuni, sunt și nițel sadomasochiști. Adică, le place să fie executați cu martori și să urle de plăcerea de a fi, astfel, onorați de unii mai nebuni ca ei.

Gorun și-a păstrat privilegiile: biroul rectorului, secretara rectorului, mașina rectorului, nebunia rectorului…

Adrian Gorun, un om bătrân numai în acte și trupește, dar lipsit de orice înțelepciune, semn că – foarte curios – înaltele demnități pe care le-a îndeplinit în statul român nu l-au afectat nicicum, este picat mental într-un hău fără fund. Ca în jocurile de calculator în care câștigă cel care-și distruge mai repede și integral mașina de curse, Gorun a adus Universitatea, în numai 6 ani ca rector, pe ultimul loc în ierarhia realizată chiar de Ministerul Educației, nu de vreun ONG obscur. Apoi, deși până și cei mai apropiați semeni ai lui i-au explicat că o comite dacă va candida ilegal pentru al treilea mandat de rector, deși chiar actualul ministru l-a rugat în scris să se calmeze, Gorun a ocupat viața Universității cu niște alegeri inutile și scandalurile interne și publice aferente. Pe ultimii metri, a umplut forumurile ziarelor locale cu lista lucrărilor pe care le-a semnat la comun cu actualul ministru, cu prietenia care-i leagă pe ei doi ș.a. În mintea zbuciumată a lui Gorun, acestea erau pretexte pentru ministrul Baba de la Educație să facă la fel ca el: să încalce legea. Când demiterea îi ajunsese pe la Filiași, a făcut ca la Revoluție: a fugit. Bine, teoretic, pentru că, deși foarte flasci, mușchii lui a dispus să-și păstreze toate beneficiile funcției de rector: birou de rector, secretară de rector, mașină de rector ș.a.m.d. Peste toate, Gorun a păstrat până și nebunia rectorului.

Slugoiul deconspirat Bojincă nu poate fi rector peste stăpânul lui, Gorun

Am mai scris-o: demisia rectorului demis nu rezolvă nimic, deoarece slugoii din Universitate care i-au validat candidatura ilegală și multe alte matrapazlâcuri, întreținându-i nebunia, trebuie să răspundă acum în fața legii, dimpreună cu idolul lor suprem. Peste tot acest tablou ce duhnește a jeg, vedem ornate, hidos, ultimele declarații publice ale lui Gorun: “eu și echipa mea am ales ca proiectul meu managerial să fie preluat și să candideze cu el pentru funcția de rector Moise Bojincă”. Rezultă o seamă de lucruri înfiorătoare:
1.Există o echipă în Universitate. Prin lege, în instituția asta ar trebui să fie oameni cu substanță, cercetători, indivizi pregnanți, cu personalități puternice. Cu atât mai mult, viitorul rector, trebuie, legal, să aibă independența necesară exercitării legale a mandatului de rector. Or, un slugoi deconspirat, iată, public, ca Bojincă, va putea vreodată, în viața lui, să fie rector în raport cu Gorun? Bașca, Bojincă primește, la pachet, și scris tot ce trebuie să facă, proiectul managerial al lui Gorun parvenindu-i ca ceva foarte prețios, cel puțin de valoarea Manuscriselor de la Marea Moartă. În esență, este programul managerial cu care Gorun a dus deja Universitatea pe ultimul loc în România, deci, Bojincă, slugoiule care ești tu slugoi, merită să-l preiei, e clar!
Deși Universitatea ar trebui să fie un motor și un promotor al democrației, Gorun, prin ieșirile sale publice și prin managementul totalitar practicat în interior, o consacră drept o instituție comunistoidă. Prim-secretarul Gorun și comitetul județean îl deleagă pe viitorul prim-secretar Bojincă să ducă pe cele mai înalte culmi idealurile comunismului, în pericol de a fi întinate de capitaliști ca Dorel Chirițescu, care, după ce că umblă fără cravată, mai are și doi nasturi, primii, de sus, deschiși la cămașă.

Bojincă, și el îmbătrânit urât, nu găsește la el în cap, pe persoană fizică, cele necesare încropirii unui proiect managerial și se declară perfect de acord să gândească și să conducă prin capul și brațul de marmeladă al lui Gorun. Nimic mai înjositor și mai hidos la un universitar decât lipsa eu-lui propriu și disponibilitatea fățișă de a te lăsa călcat în picioare în schimbul unei sinecuri. Abuzatul Bojincă găsește, însă , un subterfugiu moral faptului că stă în genunchi și cu capul sec: “e nevoie să continuăm în Universitate politica managerială a domnului rector Adrian Gorun”. Adică, să distrugem Universitatea de tot, de dragul continuității.

Gigolo-ul Chirițescu are o babă la care trage noaptea

Ce se-ntâmplă în tabăra cealaltă, a capitaliștilor Chirițescu și Căruntu este, de asemenea, dezgustător. În turul I, Dorel Chirițescu a dus onorabil și relaxat o candidatură ce părea imposibilă, împotriva candidatului unic de carieră Adrian Gorun. Îmi amintesc cum tutuia el, super-degajat, ziaristele, cum n-avea el nicio apăsare, din nicio parte, cum poza el în stăpânul lumii. De câteva zile, însă, se produce ceea ce specialiștii numesc răsturnarea de imagine. Iată că gigolo-ul Chirițescu este, de fapt, al cuiva. Are și el o băbăciune la care trage când se înnoptează, se face frig afară și nici motorină în carburator nu mai e.

Ca să afle lumea că nu e chiar așa babă cum se spune, păienjenita asta strigă în gura mare: Dorel e al meu! Dorel e al meu! Constantin Căruntu, căci despre el este vorba, este ori foarte prost, ori foarte frustrat, ori și una, și alta. Una dintre foarte puținele ziariste care fac presă la Târgu Jiu în zilele noastre l-a întrebat, deunăzi, pe Căruntu, așa:
Domnul Dorel Chiriţescu va trece de partea dumneavoastră?”
Răspunsul a venit repede și cu emfaza specifică prostului fudul: “În turul doi va trece de partea mea, am avut o strategie cu privire la depunerea candidaturii.”
Morala imediată: dacă ai  bani, poți să-ți iei două doctorate, cum a făcut Căruntu. Poți chiar să-ți deschizi câte conturi vrei la “Raidfaizen Banc”, ca Gârjoabă de la Turceni. Nu poți, însă, cu niciun chip să-ți iei mobilă pentru cap. De aia, când vorbești din capul tău, sună așa, a gol, cu ecou …

Prostul fudul Căruntu, deștept în emisiuni TV plătite dinainte, ca la curve

Strategii ăștia din Universitate sunt atât de abili încât își dau pe față planurile lor ultrasecrete. Ajung să-și recunoască tranzacțiile subterane, prin care se vând unii altora, încărcând o Universitate și așa congestionată de jeg cu candidaturi simulate. Prin acea declarație, Căruntu îl anulează pe Chirițescu, așa cum Bojincă e anulat de spusele lui Gorun. Fiecare slugă, cu stăpânul lui. În cazul lui Chirițescu e, însă, mai dureros, pentru că el, spre deosebire de Bojincă, pică de sus.
Deși avea șansa de a suge voturi de la două țâțe și de a-l înfrânge, în alegeri, pe Bojincă, prin declarația sa Căruntu n-a făcut decât să-l scoată definitiv din opțiunile alegătorilor pe farseurul Chirițescu.
Căruntu pare deștept doar în lucrările sale de doctorat și în emisiunile TV plătite dinainte, ca la curve.

21 COMENTARII
  • ilie ucebescu 08.03.2012 la ora 20:22 pm
    Bravo Narcis! Felicitari! Ai fost si precis , si complex!
  • Roman Gorjean 08.03.2012 la ora 21:20 pm
    Narcis, ai dreptate in ceea ce spui si vis a vis de universiatea nula de la Tg-Jiu. Iar acest articol este corect. Totusi cu fraza:" Mă uit în jur și nu văd un singur om providențial, un singur om liber cu ceva creier în cap, care să se consume pentru acest județ. " NU SUNT DE ACORD! Mai sunt si alti oameni care au facut si vor mai face - curand, cand va veni momentul - ceva bun si bine pentru gorjeni - nu din aceia care-si zugravesc chipul "de sfant" pe peretii bisericilor sau ai universitatilor. Stii si tu acest lucru. Ai sa vezi! Si te rog corecteaza aceasta fraza, macar aici in subsol, la comentarii, pentru ca eu te respect pentru curaj, incisivitate, adevar si promptitudine! Fii totusi mai putin licentios, te rog!
  • Narcis DAJU 08.03.2012 la ora 21:28 pm
    @) Roman Gorjean E ciudat ca vorbesti despre libertate si asumare fara a avea minimul de curaj de a-ti da numele. Treaba asta, ca sunt unii care ar putea si ar drege, numai ca n-a venit momentul, e super-fumata. Nu inteleg, sincer, ce acuzi spunand ca sunt licentios, dar orice sfat facut cu buna credinta poate fi doar folositor.
  • Narcis DAJU 08.03.2012 la ora 21:34 pm
    Inca ceva. Eu infiintez in cateva zile GRUPUL DE ACTIUNE IN INTERES PUBLIC. Cei care se cred liberi si vor sa construim impreuna, sa ma caute.
  • Nicu 08.03.2012 la ora 23:43 pm
    JOS GASCA LUI GORUN BOJINCA,LUMINITA POPESCU,RUNCEANU,GROFU SI CEILALTI SPAGARI
  • De la tara 09.03.2012 la ora 2:59 am
    Narcis, jurnalism pe paine! Mastere, la mai mare! Asigura-te ca faci pui, altminteri, vanare de vant! Aproape pentru cand va sa vina, De la tara!
  • costy 09.03.2012 la ora 14:23 pm
    va inchipuiti ca daca ajunge caruntu rector va angaja numai pitipoance prin rectorat???? sa le mai plimbe prim magazinul Mercur din craiova urit lucru sa ai atite amante si sa le mai lasi sa se si bata intre ele. au si pentru cine
  • costy 09.03.2012 la ora 14:26 pm
    s-a intrebat cineva de unde a avut caruntu bani sa construiaca hotel in buricul orasului? din salariu de bugetar ...nu cred s-au din afecrile necurate care se derulau la acea vestita discoteca ,,laguna,,??? cum a ajuns acesta sa ,,mosteneasca ,, casa unde a fost Protoeria? prin ce mijloace? HOTIE PE FATA
  • tamirs 10.03.2012 la ora 1:32 am
    Caruntu asta cu facultate la Herculane este fostul benzinar, apoi proprietarul Discotecii de langa Scoala generala nr 4 )pe care din rusine a ras o de pe fata pamantului, ca sa tranyactioneye terenul), un guru al interlopilor din Tg Jiu... iata l mare doctor universitar, sef de scoala doctorala, sef de partid UN CIOCOI AL VREMURILOR NOASTRE UN CIOCOI SADEA personaj de roman .......
  • Justice2 10.03.2012 la ora 14:11 pm
    Cu Caruntu rector, se va reuni gasca care l-a detronat pe Morega: Caruntu cel fara pic de jena, cel ce avea 15,5 norme, fiind depasit de Chiritescu cu 17 norme si Neamtu ce tinea aproape castigand la 1600000 pe luna, de la UCB ! Acesti bani de la un UCB devalizat, nu au mai fost recuperati vreodata, ptr. ca…au disparut orarele! Acest jnapan ca a facut scoala doctorala ungand pe unii si pe altii, ptr. ca fetele lui sa fie in curand doctor in stiinte! Si toate interventiile s-au facut cu banii luati de la studenti pentru a promova examene sau licentele doar prin cotizare, sau cei luati de la profesori, care primeau norme de nu le puteau duce, dar imparteau cu jupanul! A adus in UCB doar persoane santajabile sau atasate mai ales cu trupul si sufletul de acest impostor adus de Morega, care a facut din UCB propria Laguna si a stors bani negrii, pe care i-a albit prin diverse inginerii financiare! Este de un tupeu iesit din comun, ptr. ca i-a uns pe unii si pe altii cu servicii sau bani si isi santajaza colegii ca i-a filmat cand aranjau grilele de la licente! Cand l-a luat politia la intrebari, a aruncat-o pe Vaduva in fata, caci el nici usturoi nu a mancat, desi ii miroase gura, de la o posta! Acum a tranzactionat cu Morega postul de presedinte PP-DD si dupa ce si-a luat tainul, pleaca ...rector, ca si cum ac. functie s-ar vinde la aprozar. Pentru el totul e de vanzare, a schimbat notele amantei Lapadus, care absolvise Colegiul, ptr. a fi eminenta si a ajunge doctor in stiinte, dupa metoda lui, desigur! Ea era doctor, dar in stiinte aplicate, cu practica intensiva la hotel Gorj, unde lucra simultane cu trei odata! Pacat ca oamenii adevarati nu pot fi rectori de...impostori!
  • Judex 10.03.2012 la ora 15:09 pm
    UCB trebuie desfiintata este singura solutie pentru a scoate in afara pe impostorii, ciocoii, dipsomanii, paranoicii, curvarii si curvele care s au oplosit aci si SIMULEAZA ca fac invatamint
  • comenius 10.03.2012 la ora 20:47 pm
    De acord cu judex.un focar de ciuma trebuie ars din temelii pentru o purificare corecta
  • Mina 12.03.2012 la ora 18:03 pm
    De acord cu Judex.Bravo d-le Daju.Toti trei sun manjiti. Nu merita astfel de fuctie.
  • Justice 12.03.2012 la ora 18:45 pm
    Oare lumea a uitat ca in anul 2006, Constantin Căruntu era urmărit de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, într-un dosar penal privind fapta de abuz în serviciu şi înşelăciune în formă continuată? În acele vremuri, Ministerul Educaţiei aprobase scoaterea la concurs pentru învăţământul la distanţă (I.D.) ce se desfăşura în anul universitar 2005-2006, un număr de 300 locuri, decan fiind Constantin Căruntu. Acesta, avid de bani, s-a gândit că n-ar fi rău dacă ar aproba ilegal înscrierea la examen şi totodată la cursurile facultăţii, a unui număr de locuri de 600, din 300 existente, lucru care de fapt s-a şi întâmplat(ca sa dubleze salariile unor acoliti, ce se regasesc acum langa el, iar dv., le-ati facut jocul involuntar, crezand in .....Dorel! ) Căruntu le-a încasat taxa de admitere şi cea anuală de studiu celor 600 de studenţi, care aşteptau cu nerăbdare să fie înmatriculaţi în anul universitar 2005-2006, lucru imposibil de realizat deoarece, prin ordinul Ministerului Educaţiei, se stabilise şi se aprobase oficial, numărul de 300 locuri. Acest fapt a dus la declanşarea unui scandal adus pe scena publică de către presa care a relatat acele nereguli de la U.C.B. Târgu-Jiu, scandal care s-a aplanat prin interventia lui Gorun care era SG la minister!) Acum, atât Adina Neamţu cât şi Constantin Căruntu, au crezut că totul a rămas doar o poveste desi, au început să intre în debit pagubele produse universităţii, aceasta achitând la bugetul de Stat sute de milioane de lei, plus TVA pentru sumele încasate ilegal de la păgubiţi de către ....aspirantul la fotoliul de rector, posesor a 2 doctorate si a unei averi consistente obtinute prin tranzactii la limita sau in afara legii, Constantin Căruntu! Cum poate crede cineva ca unul care studiaza si-si face 2 teze prin propriile forte, mai are timp de gestionat afaceri? Dupa ce s-a vazut pe un munte de bani Caruntu a inceput sa cumpere titluri, diplome, carti ptr. a da bine la CV, caci profesorii adevarati nu-si permiteau sa bage banii ptr. a scoate o carte, dar venea coautorul, care dadea, fara numar! Ulterior, un control dispus de Ministerul Educaţiei efectuat de Corpul de Control al acestuia, au stabilit că şi bogătanul Căruntu deţinea un număr de 15,5 norme didactice, de pe urma căruia obţinea un venit lunar încasat de aproape 18.000 lei. În urma cercetărilor, procurorii prin mila şi blagoslovenia lor l-au scos de sub urmărirea penală pe Căruntu, în schimb el fiind acţionat în judecată de U.C.B. pentru a-l obliga plătească sumele ilegale la care universitatea a fost obligată să le plătească. Acum, sustinut de vechii prieteni, dar si cu Morega in coasta, vrea sa se retraga la un loc caldut, să obţină funcţia de rector la U.C.B. Crede ca si aici vine in trecere, cum venea cand era decan, pe la 10 si pleca la 12 dupa ce rezolva toate prioritatile...personale!
  • proful catre justice 12.03.2012 la ora 20:13 pm
    Tu nu ai mintea Adinei Neamtu, nici atitudinea ei si nici un barbat adevarat care sa te iubeasca, ea are totul pentru ca DUMNEZEU are grija de cei buni. Rautatea si ura ta o fac sa iasa si mai mult in evidenta chiar daca nu e implicata in jocul alegerilor decat prin sotul ei. Ai grija c-o sa-ti crape inima de-atata ciuda! Vrăjitoareo!
  • RECT-or_ULui 12.03.2012 la ora 23:56 pm
    Ma scarbeste cata promiscuitate exista in aceasta universitate. Nici macar numele de universitate nu ar trebui sa-l poarte. -In loc sa auzim de concursuri studentesti internationale unde studentii gorjeni de la UCB castiga premii, -in loc sa auzim de Sesiuni de comunicari stiintificee internationale unde lucrarile cadrelor didactice universitare de la UCB sunt premiate, -in loc sa auzim despre contracte de cercetare stiintifica emulate de eminenta cenusie a UCB pentru a gasi solutii de iesire din criza, de promovare tehnologica etc., -in loc sa auzim despre inventii si inovatii ale cadrelor didactice universitare ale UCB, CE AUZIM? -Auzim ca la UCB, profele sunt alese dupa culoarea si marca chilotilor, dupa cat de scurta e fusta sau cat de amplu e bustul. -Mai auzim cum peste 50% dintre cadrele didactice universitare in frunte cu impostorul guru suprem fac dezacorduri gramaticale si greseli impardonabile de exprimare in llimba romana. -Auzim, de asemenea cum aceste cadre didactice sunt ba urmarite penal, ba cercetate pentru furt, ba prinse cu mita in buzunare. -Si mai auzim cate masini de fite, toalete si alte acareturi poarta madamele profe. -Si inca mai auzim ca RECT - UL si-a tras biblioteca de la Cocina cu doispe' miliarde si ca au facut blat cu morega -si mai auzim ca RECT - UL isi trage constructie noua la Debarcader cu pretul exorbitant de 1200 euro pe metru patrat. -Si ce mai auzim? Ca RECT-UL scrie carti ca masina de cusut, cate una pe luna sau ca cadre didactice care faceau cafele pe post de secretare acum sunt profesori sau profesoare universitare. -Mai auzim ca Caruntu si-a tras scoala doctorala ca sa scoata doctorite si doctori pe sume pentru care altii ar muncii ani intregi sa le castige. Asta e imaginea UCB - jalnica, plina de incompetenti, cu studenti scosi pe banda rulanta ca maistrii la scolile de maistrii, cu certuri, scandaluri, pe bani, pe femei, pe functii, pe putere si pe orice. Asta numai universitate nu se numeste. O putem numi scoala de nebuni. Ei sunt care pe care. Ei sunt supraoameni si pot sa predea 17-20 norme pe luna, adica sa munceasca 39 de ore pe zi. UCB trebuie desfiintata cat mai repede.
  • Caruntu 15.03.2012 la ora 18:05 pm
    Uneori este nevoie de un ticalos ca sa invinga un alt ticalos. Iar daca acel ticalos care il va invinge pe Adrian Gorun se numeste Constantin Caruntu, Dorel Chiritescu sau mai stiu eu cum prea putin conteaza. Important e ca ciuma numita Gorun sa dispara, de preferinta cu catusele la maini, din fruntea UCB
  • Aly 16.03.2012 la ora 20:41 pm
    Oare la UCB sunt doar profesori si nici macar un OM printre ei?
  • Prostea 19.03.2012 la ora 11:12 am
    Dle Daju, cum tolerati un impostor si un semidoct, drojdie a politrucilor de acum, in persoana dlui Liviu Andrei ar trebui SA RESTITUIE TOTI BANII PE CARE SI I/A NSUSIT CA IMPOSTOR si pe deasupra sa i se interzica de a mai fi cadru didactic acest nenorocit cu dosare penale de la ISJ este CAPUL JUDETULUI?????????????
  • Prostea 19.03.2012 la ora 11:13 am
    PESTELE GORJULUI S-A IMPUTIT, miroase in toata tara Alooooo, DNA/ul??????????????????
  • aradora 22.03.2012 la ora 20:06 pm
    vuieste Tara de cazul de plagiat al lui Liviu Andrei prefect de Gorj, dar omul asta fara minte o tine pe a lui, toata lumea ii spune ca este in culpa dar el nu realizeaza atit pricepe el... si sa mai credem in el ca este seful judetului, al carui judet? tare curiosi sintem sa vedem cum o sa se mai musamalize4ze si asta ca atitea altele in ce tara bananiera cu demnitari puscariabili traim si ce idioti vor unii sa fim ei de data asta nu se mai poate
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.