Puștii lui Hagi au fost neiertători cu pandurii lui Grigoraș
Puștii lui Hagi au fost neiertători cu pandurii lui Grigoraș
FotbalSport2 noiembrie 2012

Naufragiați la malul mării

Trupa lui Grigoraș nu a știut să profite de lipsa de experiență a echipei lui Gică Hagi și, în ciuda faptului că a avut un car de ocazii, a pierdut cu 2-0 la malul mării în fața Viitorului.
Calculul hârtiei a rămas doar pe hârtie și Pandurii s-a întors cu traista goală din deplasarea de la Constanța. Grigoraș s-a ținut de promisiune, a jucat la victorie în fața puștilor lui Hagi, însă mai experimentații săi elevi s-au întrecut în ratări.
Lituanianul Matulevicius a demonstrat că intră și el în categoria atacanților ce se remarcă doar prin numărul kilometrilor alergați, nu și prin ceea ce-i stă bine unui vârf să aibă în cont, adică goluri multe. Matulevicius a dat cu piciorul primei mari ocazii împiedicându-se în minge într-o situație ideală, singur la marginea careului mare, după o pasă greșită a Lazăr. Maxim a tras speranțe că va înscrie, dar Buzbuchi și-a început seara ce avea să devină a lui respingând de sub transversală, pentru ca ceva mai târziu să ghicească intenția lui Voiculeț, care a încercat să-l lobeze pe portarul Viitorului.

Pandurii cu ratările, Viitorul cu golurile

În vreme ce jucătorii Pandurilor s-au remarcat la capitolul ratări, gazdele au punctat la prima incursiune periculoasă în careul gorjean. Chițu a dat un plus de viteză unei acțiuni a constănțenilor, a pătruns în careu, iar Mamele l-a faultat. Gabriel Iancu, una dintre perlele
scoase la iveală de echipa lui Hagi, n-a avut emoții de la punctul cu var, jucătorul de care deja se interesează cluburi din vestul Europei executându-l pe Mingote pentru 1-0 în minutul 27. În vreme ce Chițu și Iancu au adus deschiderea scorului, Maxim a lucrat doar la impresia artistică, acțiunile sale fiind irosite fie de el, fie de fiul antrenorului. Nici repriza secundă n-a stat altfel la raportul de forțe de pe teren, atacurile Pandurilor au curs spre poarta constănțeană, Voiculeț, Nistor și Konyeha, fiind ratangii de serviciu în meciul de la Constanța, ei fiind însă întrecuți de Maxim, care a găsit forța de a rata chiar și de la punctul cu var, după un penalti obținut de Răduț în minutul 86. Pentru ca finalul să fie unul cu adevărat de groază pentru gorjeni, Chițu a înscris în prelungiri, pe contraatac, stabilind o învingătoare clară pe tabelă, deși lucrurile pe teren au stat altfel.

Derby oltenesc

Chiar și după înfrângerea de la Constanța, Pandurii păstrează poziția secundă în Liga 1 și luptă pentru a o menține măcar până la finalul turului de campionat, în iarnă obiectivele echipei putând fi ajustate în funcție de parcursul echipei din primele 17-19 etape. Pentru atingerea acestui obiectiv de la jumătatea drumului, Pandurii trebuie să se impună în partida cu CS Turnu Severin, meci devenit derby al Olteniei după dispariția Universității Craiova de pe harta fotbalului românesc. Primul meci oficial pe prima scenă dintre cele două formații are în Pandurii o favorită certă, însă Grigoraș atrage atenția asupra faptului că înfrângerile severinenilor au venit greu, deseori în minutele de final, de cele mai multe ori la limită. Cu siguranță, deși toată lumea își dorește o victorie cât mai clară a Pandurilor, Grigoraș și ai lui nu s-ar da la o parte nici de la un succes la limită, care să păstreze intacte șansele gorjenilor la locul doi până în iarnă, după eșecul de la Constanța Astra fiind la doar două puncte în spate în clasamentul Ligii 1.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.