Rahații roșii put mai ascuțit decât rahații oranj: cazul Porumbel
Rahații roșii put mai ascuțit decât rahații oranj: cazul Porumbel
InvestigatiiOpinii5 octombrie 2012

Este foarte greu de descris în cuvinte cea mai mare sfidare la adresa omului de rând, săvârșită în aceste zile, după o îndelungă premeditare, de niște bipezi ce necinstesc specia umană, în ansamblul ei.
Rahații de la PSD, ținând neapărat să pută mai ascuțit decât rahații dinaintea lor, de la PDL, au numit-o pe Georgiana Porumbel, odrasla managerului aproape imbecil al Doinei Gorjului, Gheorghe Porumbel, în conducerea Complexului Energetic Oltenia, una dintre cele mai importante companii naționale.

Comuniștii vechi, mai omenoși decât comuniștii noi

La “revoluție” aveam 15 ani. N-am apucat să simt comunismul în toată duhoarea lui, dar, în mod cert, comuniștii dinainte de 1989 erau mai omenoși decât comuniștii de astăzi. Se duceau și-și umpleau portbagajele la cantina Partidului, unde doar ei și securiștii aveau acces, dar își cărau, parcă, cu oarece sfială, papornițele cu trufandale, pe scările blocurilor muncitorești, fiindu-le clar că omul de rând avea acces doar la lebăr, sângerete și creveți.
Copil fiind, m-am așezat nu de puține ori la două – trei noaptea, la coadă, pe scara de la intrarea în hala de la Piața Mare. Nimeni nu știa dacă se băgase ceva carne sau nu. Până dimineața aveam vreme din belșug să visăm frumos. Când se deschidea alergam, la întâmplare, către un galantar. Nu băgau marfă peste tot, și nu mai mult de două – trei lăzi. Restul era la cantina Partidului. În aceeași perioadă, fugeam de multe ori, zeci de copii, după mașina de pâine.  Nimeni nu știa unde va descărca. La Turn, la Lido, la Diana sau în 23 August.  Cozi erau peste tot, pâine pe nicăieri.

Călinoiu și Cârciumaru fac „orgii” publice

Cu toate acestea, niciodată, în acele timpuri, nu m-am simțit atât de umilit și încorsetat ca acum. Suspectez stăpânii de sclavi din antichitate că aveau legături mai omenești cu supușii lor decât au guvernanții de astăzi cu omul de rând. Călinoiu, Cârciumaru, Teodorescu și compania au ajuns să pună în scenă adevărate “orgii” publice, nesinchisindu-se de nimeni și de nimic, ca și cum ar fi singuri pe lume și li s-ar cuveni orice dezmăț, orice încălcare a oricăror norme.

Porumbel, slugoiul cu foarte puțin creier

Gheorghe Porumbel e genul de slugoi cu foarte puțin creier și gata să execute orice i se cere. De aceea a fost pus de Călinoiu manager la una din perlele acestui județ: Ansamblul Doina Gorjului. Lui Călinoiu i-a trebuit acolo o slugă aptă să facă din Doina Gorjului instrument de propagandă electorală. Rămâne fabuloasă întâmplarea de un penibil absolut, cu Călinoiu urcat neinvitat pe scena putredă a Casei de Cultură, la sfârșitul unui concert al lui Tudor Gheorghe. Maestrul l-a privit încurcat și cu oarece silă. Călinoiu era și el mirat că Maestrul nu-i pupă mâna, nu-i face temenele, nimic, așa cum l-au obișnuit alde Porumbel, Cepoi, Ciolacu…  Nici nu l-a băgat în seamă. A fost o scurtă și efemeră răzbunare a tuturor gorjenilor față de un agronom ordinar care, pare-se, nici agricultură nu știe, dacă stăm să adulmecăm ogoarele acestui județ.

Băiatul lui Porumbel suge tot de la Călinoiu

Slugoiul Gheorghe Porumbel are un băiat care îl slujește și el pe Călinoiu. E inginer la Întreprinderea de Drumuri și Poduri, fabrica de spălat bani a președintelui Consiliului Județean. Soția inginerului e secretar interimar la Primăria Bumbești Jiu. Concursul pentru definitivarea în funcție a Mirunei Porumbel trebuia să se desfășoare miercurea trecută, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Nora lui Porumbel s-a dorit a fi candidat unic. Când a apărut al doilea concurent, primarul pușcăriabil Bobaru a regizat mârlănește, ca pe la noi, anularea concursului. Am povestit personal întâmplarea unuia dintre șefii județului. Nicio anchetă, nicio măsură. Doar emisiuni tv cu ziariști fără dinți. Vremurile în care Liviu Andrei pleca înjurând din emisiunea lui Măruță și Ion sunt de poveste. Între timp, televiziunile s-au defectat și rulează non-stop “Cântarea Gorjului”.

Fata lui Porumbel, de la mai mulți

Slugoiul Gheorghe Porumbel are și o fată: Georgiana Porumbel. N-o cunoaște nimeni, semn că umblă mai mult pe întuneric. N-a explicat nimeni din presa locală pe ce poziție a fost parașutată (cu parașuta, firește) într-una din companiile strategice aflate încă în proprietatea acestui stat – Complexul Energetic Oltenia. Ca putere, e peste directorul general Laurențiu Ciurel!

Dacă citim atribuțiile membrilor Consiliului de Supraveghere, e clar că acest for poate ușor întoarce CEO cu roțile în sus, în situația în care lipsa de experiență la acest nivel e suplinită de prostie în exces.

Ponta: nici deputat, nici premier, nici bărbat

Pentru ca umilirea omului de rând să fie deplină, o parte a presei locale – fie în articole, fie prin comentariile aprobate – a găsit și explicația: Ponta are o treabă cu fătuca asta, de aia a fost recompensată în acest fel. Dacă e adevărat, înseamnă că Ponta nu e nici bărbat, după ce n-a fost nici deputat pentru Gorj și după ce nu e nici premier. I-a rămas dator și trebuie să se compenseze cumva. Nu înțeleg de ce, într-o asemenea situație, nu merge pe căi bătătorite, mai puțin șocante pentru români, în ansamblu, și pentru gorjeni, în particular. Pune-o, frățicule, ministru la Turism, ce, numai Băsescu are voie?
Dacă nu e adevărat, colportorii acestei mizerii vor vedea Corpul de Control al premierului mergând zilele viitoare pe firul acestei înscăunări oripilante și prezentând, apoi, public, resorturile ei intime. Cine și de ce a cocoțat-o pe fiica managerului afon Porumbel într-un scaun cu care n-are nicio legătură?!
Personal, mă îndoiesc că Teodorescu, cel ajuns prefect înainte să i se usuce buricul, n-a știut de pregătirea acestei numiri. Dacă a știut el, a știut și Ponta. Dacă premierul n-a avut nimic împotrivă, a avut, sigur, datorii. Față de Georgiana Porumbel sau/și față de nenorociții care nenorocesc acest județ.

Călinoiu către Porumbel: „Ești o uscătură!”

Anul acesta, în aprilie, după ce Gheorghe Porumbel a plecat la UNPR, vizând un post în conducerea Primăriei Novaci, Ion Călinoiu a spus public că e “o uscătură de care PSD-ul se leapădă”. Câteva zile mai târziu, Porumbel s-a reîntors printre rahații roșii și stăpânul lui n-a mai avut nimic de reproșat. Cu cât sunt mai mulți, cu atât put mai ascuțit, rahații aceștia roșii…
Notă: Călinoiu, Cârciumaru și Teodorescu ar trebui să se oprească și să mediteze câteva secunde măcar: până și unui ziar pro-PSD, ca Gorj Exclusiv, a ajuns să-i fie silă de PSD. Respect, Alin Șipanu.

6 COMENTARII
  • iryna 05.10.2012 la ora 10:25 am
    ca bine le zici domnule trebe cineva sa le o zica de la obraz
  • Laura 05.10.2012 la ora 13:03 pm
    D-l Daju,bine le mai zice...Aveti grija ca sunt multi si n-au scrupule. Gorjul are super copii titrati,dar care stau plecati in tara sau peste hotare pt.ca nu au loc de acesti neispraviti pilosi si hidosi.Oare va asteptati ca Ponta sa fie ok? Niciodata n-am sperat acest lucru. ...nu vedeti ce a facut cu plagiatul???...se face ca ploua...toti sunt de o lasitate crasa.Niste mizerabili. Ei stau la tv. ,iar economia se duce de rapa,ba mai apare Ponta si spune ca avem crestere economica,pai ne crede tampiti??De unde crestere ec.?
  • bebe 06.10.2012 la ora 0:17 am
    Georgiana Porumbel este o nulitate care abia a terminat Liceul la Novaci Bacul l-a luat cu ajutorul actaalului inspector Staicu-fost PDL acTual PSD Mi-e scarba unde s-a ajuns! PSD+PDL=LOVE diane scoala-te ca s-ar putea sa te trezesti pre tarziu! PNL MOARE IN GORJ!
  • ion 08.10.2012 la ora 2:05 am
    Se pare ca domnul Carciumaru Florin care a lesinat de atatea numiri la CEO nu are probleme cu PORUMBEII. In schimb isi arata adevarata fata cand este vorba de neacceptarea domnul Paraschiv Mihai care a fost propus pentru functia de viceprimar. Viceprimar la Targu Jiu este nimic in comparatie cu functia PORUMBITEI din Consiliul de Supraveghere a CEO. Domnule Daju sa nu va lasati intimidat de cei care vor incerca sa va inchida gura. Ati ramas singurul care spune adevarul.
  • camil 08.10.2012 la ora 18:02 pm
    dajule,dar carbuni tot tu bagi?
  • velcea 09.10.2012 la ora 11:45 am
    Cine e integru in Gorj cand o fosta inspectoare pusa aiurea de PDL in functie (fosta inspectoare la arte, Oana Boian, numita in functie cand ea nu avea nimic in comun cu specialitatea, fiind doar o invatatoare cu dreptul la Tg. Jiu)si care a mancat o paine in plus, pardon mai multe cu n ore suplimentare pe la nu stiu cate unitati de invatamant, mai bine de 7 ani in atat de ravnitul post de inspectoare, acum a fost numita director adjunct la Liceul de Muzica, in conditiile in care are catedra de invatatoare, ma rog prodesor invatamant primar la Scoala Constantin Savoiu. Dimineata pana la pranz invatatoare, iar dupa ora 12 directoare!!! Doua posturi la stat, doua norme intregi pentru o singura persoana, iar altii nu au loc in invatamant, este moral, legal? Vorbeste lumea ca a fost sustinuta de Morega, sotia cumnatului Lucian Boian fiind secretara deputatului. O vorba pusa la Calinoiu si functia a si fost oferita pe tava! Degeaba i-ati hulit pe pedelisti ca voi, cei de la PSD, ii luati in brate si le dati functii babane sa nu moara de foame, de oftica si de prostie! Continuati cu numirile prin interventii si imoralitate(mai sunt destule exemple) si demonstrati ca sunteti mai hoti ca cei de la PDL, macar ei isi numeau in functii prostii lor, acum voi, Calinoiu si Circiumaru ii puneti pe locuri caldute pe prostii lor, ca cei merituosi, chiar si de la USL nu au loc de aranjamentele voastre. Oare sunteti atat de slabi!?!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.