Represalii securiste jegoase la Poliţia Comunitară Târgu Jiu
Represalii securiste jegoase la Poliţia Comunitară Târgu Jiu
Investigatii27 iulie 2010

E ordin să se aleagă praful. După ce GORJNEWS a prezentat luni, 26 iulie a.c., o parte din dovezile constituirii de către Ion Tudor a unei Asociaţii Familiale, pe bani publici, în interiorul unei instituţii a statului ce ar trebui să genereze servicii profesioniste, în interes public, fostul ofiţer al Departamentului Securităţii Statului a şi demarat, într-un stil securist extrem de jegos, o serie de represalii crunte împotriva unor subordonaţi pe care-i bănuieşte că m-ar sprijini în investigaţia pe care abia am început-o la Poliţia Comunitară Târgu Jiu şi care va dezvălui ilegalităţi de neimaginat.

Concret, Ion Tudor a dispus mutarea agentului Cosmin Chiriţoiu, preşedinte executiv al Grupei Sindicale PRO LEX, din centrul municipiului, unde a avut până luni itinerariu de patrulare, pe centura municipiului, de la Kaufland până la CET, o zonă pe care cititorii GORJNEWS o cunosc ca un rai al gunoaielor. Spre aducere aminte, puteţi citi aici şi aici. Chiriţoiu are de patrulat de unul singur pe o zonă de aproape doi kilometri, şi la prima maşină de gunoaie ce va fi adusă, conform obiceiului deja împământenit, pe centură, împotriva agentului vor fi demarate procedurile de desfacere a contractului de muncă.
Apoi, tot luni, Cosmin Chiriţoiu a fost deferit comisiei interne de disciplină, fără nicio bază legală. Mai jos pot fi lecturate „Citaţia” primită de agent şi rapoartele care încearcă să o fundamenteze. De reţinut că unul dintre cei doi semnatari ai rapoartelor şi preşedintele comisiei de disciplină figurează în lista pilelor şi rubedeniilor publicată de GORJNEWS. Mai mult,  Constantin Draica a generat un incident ce putea sfârşi tragic, trăgând un foc de armă într-o încăpere plină cu poliţişti comunitari. Ion Tudor a muşamalizat incidentul. Conţinutul celor două rapoarte incriminatorii este de tot râsul şi aminteşte de Securitate şi de Inchiziţie, în 2010, într-o ţară a Uniunii Europene.

„Înţelepţilor” care încearcă să blocheze dezvăluirea prin mass-media a jegului din instituţiile publice din Gorj, invocând aşa-zise scurgeri de informaţii clasificate, le recomand spre lectură Legea accesului la informaţiile de interes public nr. 544/2001, care la art. 13 stipulează că „Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public. Transformarea unei instituţii a statului într-o feudă şi folosirea abuzului în serviciu ca instrument managerial, în raport cu salariaţi cărora Ion Tudor este incapabil să le asigure salariile – neplătite, în momentul de faţă, pe lunile mai (50 %) iunie şi iulie (100 %) – sunt aspecte de interes public, şi GORJNEWS va continua seria dezvăluirilor. Un astfel de demers, de interes public, doar de Securitate şi de Inchiziţie ar putea fi blocat şi pedepsit.

P.S. Nu cred că titlul acestui articol conţine un pleonasm. Părerea mea: în Departamentul Securităţii Statului au activat securişti care au slujit ţara şi securişti care l-au slujit pe Ceauşescu. Unii nu s-au oprit nici astăzi, nici din una, nici din cealaltă.

6 COMENTARII
  • BIG 27.07.2010 la ora 23:17 pm
    Foarte curajos sa faci comparatii intre metodele actuale de gestionare a fortei de munca din institutii ale statului si cele de pe vremea cand activa securitatea. Si mai curajoasa este afirmatia de la post scriptum, dar cu ziaristi care in sfarsit au curajul si pot sa demonstreze ca Romania inca nu este un stat democrat, ci unul condus inca de securisti si prin aceleasi metode folosite de securitate, poate iesim si noi la lumina. Poate inca nu este prea tarziu, poate ca daca avem curaj si luptam cu acesti securisti vom avea parte de o tara cu adevarat democrata si vom fi cu adevarat liberi. Dar cine sa lupte, imi vine deja sa rad, ma amuz de unul singur, iti racesti gura de pomana, toata populatia romaniei a intrat in hibernare si nu le mai pasa. Poti sa le bati copiii si sa le violezi sotiile, a doua zi te pupa in fund daca au ceva profit. Astept sa vad finalul acestei anchete, dar sunt convins ca nu va fi unul fericit.
  • gorjanul 28.07.2010 la ora 0:11 am
    Felicitari pentru articol Narcis si lui Big pentru comentariu. Amandoua sunt corecte si mai de actualitate ca niciodata.
  • yoo....;) 29.07.2010 la ora 19:44 pm
    aia doi sunt cele mai mari jigodii din tg jiu........comunistii draq.......dupa gratii cu ei.
  • gorjanul 29.07.2010 la ora 21:27 pm
    Dar pe neica Tudor si pe badea Carciumaru cine ii muta pe centura ,,,,politicii?
  • popi ion 03.08.2010 la ora 20:15 pm
    niste jegos i bravo chiritoiule esti tare
  • un comunitar 11.11.2010 la ora 18:09 pm
    va veni ziua judecatii.adio mari sefi
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.