Romanescu își șterge mucii pe Tudor Barbu. Proba video
Romanescu își șterge mucii pe Tudor Barbu. Proba video
De cititInvestigatiiOpiniiUltra - Scurte27 iulie 2015


Marcel Romanescu, președintele PNL Târgu Jiu, se dezvinovățește spunând că nu el l-a adus pe Tudor Barbu în fruntea PNL Gorj și că, din contră, l-a dorit în acea poziție pe primarul Novaciului, nu pe Barbu.
Mai mult, Romanescu nu are niciun fel de reacție când mentorul său politic, Dan Ilie Morega, spune că Tudor Barbu este ”bolnav psihic”, ”venetic”, ”batjocoritor”, ”vătaf” și ”dictator”.
După doi ani și jumătate de ABSENȚĂ ca senator de Gorj, Tudor Barbu a fost impus copreședinte al PNL Gorj. În prima sa declarație publică de șef de partid, senatorul IMPOSTOR a anunțat că principalul său obiectiv constă în unificarea tuturor forțelor anti-PSD din Gorj.
Nici pomeneală! La două luni distanță, realizăm că Barbu nu e capabil să conducă nici măcar o bicicletă cu patru roți, pentru preșcolari. PNL Gorj s-a divizat în nenumărate aripi și aripioare, aflate într-un război mocnit, unele cu altele. Mai mult, Barbu a reușit să ostilizeze presa împotriva PNL. Singurul liberal tratat cu căldură de presa locală, finanțată aproape în întregime de PSD, este Marcel Romanescu, întrucât liderii PSD Gorj și-l doresc ca și contracandidat în bătălia din 2016 pentru Primăria Târgu Jiu.

Duelul Cârciumaru – Romanescu, o bătălie între doi fricoși, cu stăpâni comuni

Marcel Romanescu are de câștigat foarte mult dacă va pierde anul viitor. Duelul Cârciumaru – Romanescu ar fi o bătălie între doi fricoși, care au stăpâni comuni: multimiliardarii care au izolat, au confiscat și au feliat Târgu Jiul, în ultimii 15 ani. Despre ei, nici Cârciumaru și nici Romanescu nu vor spune niciodată nimic. Ei au pregătit totul, în cele mai mici detalii, dar au pierdut din vedere două lucruri esențiale.
1.Târgu Jiul va sucomba dacă va fi condus ca până acum, de aceeași camarilă.
2.Romanescu este un actor prost și netalentat, care deconspiră în public înțelegerile din culise.
Modul agresiv de curtenitor cu care este tratat de presa locală pesedistă, faptul că (la fel ca Florin Cârciumaru sau Ion Călinoiu) n-a participat de ani de zile la nicio confruntare neregizată, l-a umplut pe Romanescu de impresii excepționale despre el însuși și de tot felul de aere de vedetă internațională. Pe acest fond de fudulie exacerbată, Romanescu pierde șirul minciunilor și ajunge să spună sau să aprobe prin emisiuni ceea ce vorbește sau admite în culise.

”Nu eu l-am adus pe Barbu în fruntea PNL Gorj! Eu l-am dorit pe Leuștean.”

Într-o emisiune a postului GORJ TV, în timp ce realizatorul spăla pe jos cu Tudor Barbu, marele om politic Romanescu a ținut să se dezvinovățească, spunând că nu el l-a adus pe senator în fruntea PNL Gorj, și că el l-ar fi dorit pe primarul Novaciului în acea poziție, nu pe Tudor Barbu.
Iată transcriptul pasajului respectiv:
Sorin Călugărița: Ce senator e ăsta, domn’e, Tudor Barbu? Ce-a făcut ăsta pentru Gorj? Șefu’ dumne’o’astră…, înțelegi, care v-a pus acolo…
Marcel Romanescu: Domnu’ Călugărița, nu eu l-am pus pe domnul Tudor Barbu… Colegii din Biroul Permanent Național l-au desemnat …
Sorin Călugărița: Vorbim de cei de la PSD… Păi ce, ăștia-s mai breji?! Tudor Barbu…
Marcel Romanescu: Aveam nevoie de un președinte în Partidul Național Liberal pentru că pe cel care l-am avut…
Sorin Călugărița: Oricum, aveți nevoie de oricare, dar nu de Dian…
Marcel Romanescu: Nu, nu, nu chiar așa, nu … Știți foarte bine că, necunoscându-l pe domnul senator, propunerea mea a fost primarul de la Novaci… Am declarat-o întotdeauna în mod deschis.”
[youtube]jG4E6xHkqic[/youtube]
Interesant că, între cei doi, s-au interpus chicotelile și hăhăielile lui Gheorghe Pecingină, aflat și el în platou. La doar câteva zile distanță, Romanescu avea pretenția ca Tudor Barbu să aprobe intrarea lui Pecingină în PNL!!!
Se vede treaba că Marcel Romanescu are un comportament de gentleman destul de încifrat, al cărui tâlc este imposibil de pătruns.

Barbu este ”bolnav psihic”, ”venetic”, ”batjocoritor”, ”vătaf” și ”dictator”

Alt exemplu… Invitat la Tele3, Romanescu perora despre nimic, destul de efervescent, când în emisiune a intervenit mentorul său politic, Dan Ilie Morega. Acesta a spus despre Tudor Barbu că este este ”bolnav psihic”, ”venetic”, ”batjocoritor”, ”vătaf” și ”dictator”, fără ca ”bunul său prieten, Marcel Romanescu”, să aibă vreo reacție, cu excepția unui ”mulțumesc” pios, la final.
[youtube]U53SqrCgmTk[/youtube]
Tudor Barbu a ajuns președinte la PNL Gorj tocmai pentru că organizația județeană este plină de bărbați politici cu pampersul plin de curaj, inși incapabili să-și asume poziții tranșante, actori netalentați și dezgustători, ca Romanescu. Întrucât din bălăriile PNL Gorj nu se zărește niciun lider politic autentic, șefii de la centru au râs de ei trimițându-l, plocon, pe Tudor Barbu. Este doar o parte a înțelegerii de la nivel macro, conform căreia Gorjul trebuie să rămână roșu.
Romanescu și-ar fi câștigat mulți simpatizanți dacă l-ar fi atacat bărbătește și asumat pe Barbu. Din păcate, însă, el schelălăie netalentat, ca multe dintre jivinele de casă ale PSD-ului, dar dă din coadă mândru de sine, visând la un ciolan cu din ce în ce mai multă cărniță.

1 COMENTARII
  • coabitanu 29.07.2015 la ora 13:03 pm
    Romanescule,ai ajuns un penibil.Pacat de originile familiei tale,tata-l tau se va rascoli in pamant pentru tampeniile tale.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.