Tendința generală este acum de a ridica piatra de jos și de a arunca spre „panduri”. Dintr-o dată, uitând nu doar istoria deloc îndepărtată a Pandurilor, dar și numele din actuala echipă, am devenit peste poate de pretențioși. Locul doi nu ne mai ajunge, iar când echipa pică de pe locul doi pe locul trei este o tragedie gorjeană…
Recunosc, chiar și eu am căzut în plasa nemulțumirii, luat de val de unele rezultate la care, pe lângă muncă și valoare, trebuie să recunoaștem, Pandurii a beneficiat și de avantajul unui avânt luat mai mult din exuberanța unor tineri jucători. Ca să nu mai vorbim de noroc. Un noroc ce altădată nu-l aveau și care, din păcate, după ce o vreme le-a făcut cu ochiul băieților lui Grigoraș, acum le-a întors spatele. Și eu m-am aprins ușor crezând că drumul spre Europa este mai scurt decât cel spre Cazanele Dunării și, iată, chiar Severinul mi-a arătat că m-am pripit.
Este drept, măcar un egal la Constanța, victoria cu Dinamo sau cea cu Severinul, sau măcar unul dintre toate aceste rezultate, ne-ar fi făcut să privim cu alți ochi acum cele întâmplate. Totuși, sunt doar trei rezultate negative, iar când, nu cu mult timp în urmă, aceeași echipă era rușinea ligii 1 cu doar cinci goluri înscrise într-un retur, putem și chiar trebuie să fim puțin mai toleranți.
Sigur, nu trebuie nici să trecem de partea cealaltă, să trecem cu vederea greșelile doar cu gândul că altădată erau mai multe și mai mari. Trebuie să căutăm ca de la an la an să avem pretenții mai mari, să țintim mai sus și să cerem acestei echipe mai mult, fără însă a o stigmatiza obligând-o să câștige tot. Așa că, după ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, mă întreb: este cazul să fim supărați? Cred că, fiind încă pe podiumul ligii 1, mult peste ceea ce orice suporter pandur, oricât de optimist ar fi el, n-ar fi îndrăznit să spere acum câteva luni, la startul campionatului, ar trebui să fim doar puțin dezamăgiți. Dezamăgiți pentru că simțim că s-ar fi putut ceva mai mult. Însă nu este timpul pierdut…