Sculpturile de la Tabăra Internațională din 2012 zac de un an într-o baltă, în curtea fostului Liceu Auto!
Sculpturile de la Tabăra Internațională din 2012 zac de un an într-o baltă, în curtea fostului Liceu Auto!
InvestigatiiPovara Brâncuşi14 mai 2013

sculpturi targu jiu

Brâncuși la Târgu Jiu: prizonierul ticăloșilor proști (The NeverEnding Story – Ep. 3)

Cârciumaru a decis, și cocoșații din Consiliul Local au aprobat că în Târgu Jiu sunt doar 155 de elevi foarte săraci. Acestora li s-a alocat, din bugetul orașului, un ajutor de 10 lei pe lună. Adică, așa cum am demonstrat aici, un covrig la trei zile!
De ce nu are Primăria bani? De ce se ajunge ca acei elevi foarte săraci să fie umiliți într-un asemenea hal?
Pentru că bugetul orașului se împarte irațional și se cheltuie pe te miri ce, de te miri cine. În continuare, un exemplu mai mult decât edificator.
Orașul e plin de „sculpturi” cu valoare artistică îndoilenică, majoritatea, realizate în nenumăratele ediții succesive ale Taberei Internaționale de Sculptură „Brâncușiana”. Pentru că nimeni, din administrația orașului, nu s-a îngrijit de întreținerea și restaurarea lor, majoritatea s-au degradat și s-au urâțit, pretinsul mesaj artistic fiind din ce în ce mai greu de receptat chiar și de către cele mai simțitoare ființe.
Deși Cârciumaru avea dificultăți în a găsi spații în care să pitule „creațiile”, tabăra de sculptură a mers înainte. Aș întreba imbecilii care s-au succedat în ultimii ani la conducerea Centrului Brâncuși, câți dintre sculptorii străini participanți la „Brâncușiana” funcționează astăzi ca ambasadori culturali ai Târgu Jiului? Cine mai ține legătura cu ei? De fapt, această tabără a fost doar un pretext de a fura bani publici și de a crea impresia că Centrul Brâncuși face ceva.
Masonul scăpătat Ovidiu Popescu, cocotă de dată recentă la o televiziune care a fost odată, a programat, ca director la Centrul Brâncuși încă neîmbolnăvit subit și, implicit, încă nedemisionat, un miliard opt sute de milioane pentru ediția din 2012 a acestei tabere. N-a mai apucat să-i cheltuie. Succesoarea lui, Adina Andrițoiu, a ținut tabăra cu jumătate din suma alocată inițial, costurile totale ridicându-se la aproape nouă sute de milioane. Bine, participanții de anul trecut nici gând să devină ambasadori culturali ai Târgu Jiului. De fapt, nu cred că vor mai călca pe-aici, devreme ce Cârciumaru și Andrițoiu i-au cazat într-un internat de liceu și i-au hrănit la-mpinge tava. Adică austeritate pe toată linia că, deh, era an electoral și câteva sute de milioane trebuia musai să dea colțul înspre vistieria PSD-ului.

cheltuieli brancusianaCei care încă n-au înțeles cum se fură banii publici din bugetul Primăriei Târgu Jiu sunt invitați să compare suma alocată inițial – 180.000 – cu totalul cheltuielilor efective – cu peste 90.000 lei mai mic.

Bun, s-au cheltuit nouă sute de milioane, dar avem sculpturi noi, realizate de artiști străini, special pentru orașul nostru, pentru locuitorii lui și pentru turiștii care-l vizitează. Din păcate, lucrurile nu stau deloc așa. Niciunul dintre acei artiști nu cred că și-au imaginat că, la un an distanță, creațiile lor zac într-o baltă, în curtea fostului Liceu Auto din Târgu Jiu, acolo unde le-au uitat, cu nesimțirea specifică, Andrițoiu și Cârciumaru.

sculpturi Targu Jiu

E încă o dovadă indubitabilă că așa-zisele manifestări culturale ale Centrului Brâncuși sunt organizate în scârbă, așa, ca să fie. Într-un text despre Tabăra din 2012, publicat acum un an pe site-ul Centrului Brâncuși, se minte așa: „La final, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” a oferit  artiştilor prezenţi în tabără, diplome de participare, dar şi garanţia că operele lor se vor bucura de întreaga admiraţie a tuturor gorjenilor.” Care admirație, din moment ce le-au uitat într-o baltă? Sunt afirmații putrede, pompoase, fără legătură cu realitatea, așa cum e toată propaganda mincinoasă a administrației Cârciumaru, prin care au fost îndobitociți locuitorii acestui oraș.

2 COMENTARII
  • gorjanul 15.05.2013 la ora 18:18 pm
    Nici pe computerul tomograf inaugurat la Rovinari nu iesea o asa ,, radiografie ,, a scarboseniei taranului de la Negomir si a slugilor sale analfa bete . Asta nu e sensibil decat la spaga si limbile prea supusilor analfabeti care il slujesc in genunchi . Am uitat , mai e sensibil si la beton , fiind probabil obsedat de baligile de vaca de prin curtea parinteasca , ce probabil ii bantuie amintirile din copilarie . Felicitari , din nou sunteti singurii care ,, foreaza,, prin nesimtirea acestor comunisti care din nefericire conduc judetul , respectiv municipiul .
  • Ordin de la Cârciumaru: Brâncuși, un 22.05.2013 la ora 7:41 am
    [...] GORJNEWS a demarat un serial (1, 2 și 3) în care-i acuză pe Cârciumaru și ceilalți de prostie și ticăloșie, mulți au spus că [...]
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.