Secretara Primăriei Târgu Jiu tăinuieşte infracţiuni
Secretara Primăriei Târgu Jiu tăinuieşte infracţiuni
Investigatii13 ianuarie 2012

Despre doamna Elena Ungureanu, secretara Primăriei Târgu Jiu, ce-i care n-o cunosc spun că e femeie ca lumea albă. Noi nu suntem deloc de acord. Ca funcţionar public, Elena Ungureanu a săvârşit abuzuri grave, demonstrabile cu documente. Mai mult, a muşamalizat şi tăinuit infracţiunile în legătură cu serviciul săvârşite de Ion Tudor, şeful Poliţiei Locale Târgu Jiu. Pe deasupra, i-a eliberat şi un certificat de bună purtare securistului cu pricina.

Directorii lui Cârciumaru sunt deasupra legii


Ajuns la peste 100 % în preferinţele electoratului, primarul Târgu Jiului, Florin Cârciumaru, pare din ce în ce mai deconectat de la realitate şi, ceea ce e cu adevărat grav, de la lege. Nu cu mult timp în urmă, demonstram cum clica din jurul lui a ajuns să fure până şi din farfuriile săracilor arondaţi la cantina socială. A doua zi după ce am dovedit public asta, directoarea cantinei sociale le-a dat săracilor savarine. Atunci, pentru câteva zile, GORJNEWS a declanşat cu adevărat Revelionul săracilor. În acea perioadă, ca şi acum, Constantin Lungu, patronul PRES SANITAS primea lucrări de sute de miliarde lei vechi de la Primăria Tg Jiu. Într-un moment de slăbiciune, Lungu a împrumutat-o pe Teodora Ciobanu peste un miliard de lei vechi pe care nu i-a mai văzut înapoi. Apoi, ca să evite executarea silită, a simulat că divorţează ş.a.m.d. Acest caz a fost mediatizat de presa locală la sfârşitul anului trecut, dar, stupefiant, poziţia oficială a Primăriei Tg Jiu a fost următoarea: “nu e nicio problemă, nu ne privesc problemele personale ale directorilor Direcţiilor Primăriei” (!!!). Adică, Florin Cârciumaru menţine, senin, ca director o individă cu datorii personale de miliarde care gestionează un buget de miliarde, bani publici. Aşa o fi modelul, la Târgu Jiu, să se facă focul în claia de fân.

Procurori din Târgu Jiu pleacă în vacanţe pe bani publici

Un alt director cu probleme este Ion Tudor, şeful Poliţiei Locale Târgu Jiu, posesor, de altfel, al mai multor dosare penale în curs de a fi finalizate cu măsura trimiterii în judecată pentru infracţiuni în legătură cu serviciul. Deşi Tudor e audiat săptămânal de poliţişti şi procurori, gaşca lui Cârciumaru emite hârtii peste hârtii oficiale prin care neagă evidenţele. E adevărat că mulţi procurori gorjeni pleacă în vacanţe pe banii afaceriştilor din jurul lui Cârciumaru, dar ca să-l scoată basma curată în acest moment pe Tudor e imposibil.

ANFP , uluită de faptele penale ale lui Tudor

Strigător la cer este cazul poliţistului local Rugeanu Claudiu Ilie, ginerele avocatului Constantin Stănică. Beat-mangă, şi-a bătut fără niciun motiv un subordonat aflat în timpul serviciului, fapt pentru care Curtea de Apel Craiova l-a condamnat definitiv şi irevocabil în septembrie 2011. Conform legii, Tudor trebuia să-l suspende din funcţie pe Rugeanu din 2010, când a fost trimis în judecată. N-a făcut-o decât în iunie 2011, pentru două-trei săptămâni, doar după ce Cârciumaru a fost somat în scris, în acest sens, de prefectul Liviu Andrei. Repet, suspendarea a ţinut foarte puţin şi a fost făcută doar de ochii lumii.
Ca şefă a comisiei de verificare a activităţii lui Tudor, secretara Elena Ungureanu a conchis că altul mai frumos şi mai mustăcios nu se există. Referitor la cazul Rugeanu, secretara Ungureanu scrie în raportul final că Tudor a procedat nemaipomenit de legal şi că:
1.“Rugeanu a fost achitat!” În realitate, a fost condamnat definitiv şi irevocabil. Or, doamna secretar de Primărie, condamnat şi achitat sunt două lucruri diferite.
2.„Procesul penal a încetat înainte să se judece recursul la Curtea de Apel Craiova”. În realitate, niciun proces penal nu încetează înaintea pronunţării unei hotărâri definitive şi revocabile.
Sesizată în legătură cu faptele penale ale lui Tudor, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a înaintat săptămâna trecută Poliţiei Locale Târgu Jiu un document prin care solicită disponibilizarea imediată a lui Rugeanu. Nemaiavând încotro, Tudor l-a şi pus pe liber, definitiv.
Cum rămâne, acum, cu aberaţiile susţinute, sub semnătură, de secretara Elena Ungureanu?

Pe Tudor îl laudă fostul cumnat, deci e nevinovat (!)

Deşi cunoscută ca o doamnă, Elena Ungureanu are nesimţirea ca, într-un document oficial, să proclame că Tudor nu a încălcat dreptul la liberă asociere. Drept argument, redă osanalele aduse şefului Poliţiei Locale de către Marius Mirea, fostul cumnat al lui Tudor, preşedintele unuia dintre sindicatele care funcţionează la Poliţia Locală Târgu Jiu.
În realitate, Elen Ungureanu a trecut cu vederea documentele care i-au fost puse la dispoziţie şi care demonstrau evidente încălcări ale libertăţilor sindicale. Există documente conform cărora Tudor a forţat un poliţist local să se retragă din Sindicatul PROLEX. Papuc Iacob Viorel a cerut o simplă adeverinţă de salariat. Tudor a refuzat să i-o elibereze până nu a consimţit să completeze chiar în biroul său o cerere de retragere din PROLEX. Foarte prost în capul lui, Tudor a şi expediat-o instantaneu prin fax, de pe aparatul de serviciu din biroul său, către conducerea centrală a PROLEX. După ce s-a văzut cu adeverinţa de salariat în mână, în semn de protest faţă de practicile jegoase ale securistului Tudor, Papuc s-a reînscris în PROLEX în aceeaşi zi!
Documentele aferente acestui caz şi alte detalii despre infracţiunile muşamalizate de secretara Elena Ungureanu, pe larg, în numărul viitor.

14 COMENTARII
  • chiritoiu 13.01.2012 la ora 14:03 pm
    Domnule Daju in primul rand felicitari pt acest articol ,doresc sa confirm ceea ce spuneti in legatura cu doamna secretara am avut o intalnire in calitate de lider de sindicat cu domnia sa si cu juristul Scheaua din Primarie pt a dovedi ca ceea ce se spune in ziare despre represalile domnului director Tudor asupra membrilor PRO LEX . Leam dat suficiente probe ,declarati de la martori nu le au luat in calcul pt ei doar cei de la domnul mirea conteaza pai e normal sa nu aibe mirea probleme intrebati l a ajutat vreun membru din sindicatul pe care il reprezinta cand au fost bagati in comisia de disciplina ,a facut vreo actiune in instanta pt a cere drepturile salariale ce ne au fost luate abuziv ,va spun domnule Daju am fost acum cativa ani la doamna NARCISA contabila de la primarie impreuna cu MIREA sa ne rugam sa ne dea banii erau restante pe cateva luni bneinteles ca mirea mi a zis sa o imploram sau una sau alta la care eu i am zis ca pe munca mea nu pup pe nimeni in dos de ce v am zis acest lucru ca sa aflati care este adevarata fata a acestui lider si a sefului sau direct pe linie de serviciu si indirect pe linie sindicala nimic nu se face in sindicatul sau ,fara aprobarea marelui domn Tudor.mai este putin si finis era Tudor la pol locala
  • MEMBRU COLUMNA 13.01.2012 la ora 16:14 pm
    CATRE POLITISTII LOCALI CARE SUNT MEMBRI LA DOMNUL MIREA TREZITIVA DRAGI COLEGI NU ZICE NIMENI SA VENITI LA PRO LEX DAR PT CE SA PLATIM COTIZATIE DOAR DE DRAGUL DE AI FACE PE PLAC DOMNULUI DIRECTOR NU MAI TREBUIE LUATI ATITUDINE VA RETRAGETI SI ATAT NU TREBUIE SA MAI AIBE REPREZENTATIVITATE NE AU DUS IN SAPA DE LEMN GATA TREBUIE FACUT CEVA DOMNUL DAJU NE A ARATAT ADEVARATA FATA A ACESTOR OAMENI NU MAI TREBUIE SA NE LASAM CALCATI IN PICIOARE DE MAINE NU VOI MAI FI LA MIREA IN SINDICAT GATA
  • pro lex 13.01.2012 la ora 17:09 pm
    Domnule DAJU in sfarsit incep sa se arate roadele muncii de peste un an a grupei pro lex din cadrul POLITIEI LOCALE TG JIU condusa de CHIRITOIU COSMIN ,spun acest lucru ca acum ceva vreme nimeni nu credea ca RUGEANU va plati pt ce a facut la fel si referitor la cazul uzului de arma si mai sunt cateva care urmeaza dar sunt surpriza iata ca inca o data, daca era nevoie acest sindicat si anume PRO LEX LUPTA PENTRU oameni si pt adevar mii de multumiri conducerii centrale IN SPECIAL DOMNULUI LINCU si nu in ultimul rand dumneavoastra domnule DAJU RESPECTELE MELE
  • el 14.01.2012 la ora 12:23 pm
    CAT O SA L MAI TINA CARCIUMARU PE TUDOR ,ORI ESTE INCONSTIENT DE FAPTUL CA FACANDU SE CA PLOUA ISI VA ATRAGE ANTIPATI SI NU VOTANTI ORI IL ARE LA MANA CU CEVA SI NU ARE CE FACE DAR SI ASA DACA AR FI DOMN PRIMAR AR IESI BAZMA CURATA IN FATA CETATENIILOR COMPARATIV CU TUDOR CARCIUMARU A MAI FACUT CEVA DAR TUDOR DOAR PT EL SI ECHIPA SA DE PRADUITORI AI BUGETULUI POLITIEI LOCALE TG JIU. DOMNULE NARCIS PE ROLUL INSTANTEI TRIBUNALULUI GORJ SE AFLA DOSARE PT RECUPERAREA ORELOR NEPLATITE PT MISIUNI SUPLIMENTARE SI IN URMA VERIFICARII DE CATRE EXPERTII CONTABILI AU REIESIT CA SUNT SUME URIASE DE RECUPERAT INTRE 60 MIL BANI VECHI SI 100 DE AGENT VA DATI SEAMA CE SUME URIASE NE AU FOST MANCATE GANDITIVA CA SUNT IN JUR DE 80 AGENTI CARE AU DAT IN JUDECATA SI MAI URMEAZA SI ALTII ,NU MAI VORBIM DE ORELE PRESTATE PT MISIUNI SPORTIVE
  • Florina 15.01.2012 la ora 0:27 am
    Domnule Narcis priviti va rog link-ul de mai jos si evaluati pe acest Rugeanu, de acum ex-angajatul Politiei Locale, spuneti-ne va rog ce credeti, de nivelul carei clase se exprima acest individ. Priviti-l pe camp cum bate campi... http://www.youtube.com/watch?v=_hOphPh1ftw
  • DOI 15.01.2012 la ora 13:52 pm
    Aveti dreptate doamna Florina este strigator la cer dar este adevarul care doare ,cand te uiti cine ne reprezinta siguranta noastra de zi cu zi insa tdor mai are si oameni care stiu sa scrie m as referi in primul rand la o doamna krupenschi care srie un fel de compunere denigratoare la adresa conducerii grupei pro lex si ii pune sa semneze pe cei ce se retrag ca si cum le ar face ei si sunt trimise la bucuresti ,urmeaza am inteles o plangere penala in acest sens caci au recunoscut unii agenti acest lucru asa ca nu ne mai mira ce se intampla doamne cat o mai accepta domnul PRIMAR aceste ilegalitati
  • dusman 15.01.2012 la ora 14:04 pm
    sunt tare curios ce va face domnul procuror care a dat inceperea urmaririi penale va merge pana la capat si il va trimite in judecata ,daca nu sunt convins ca is va risca scaunul grupa pro lex a fost contactata de realitatea tv si cat de curand vor aparea la bucuresti ,imaginativa ce impact va avea ,acesti baieti nu se vor lasa asa usor nu cer decat sa se faca dreptate atat
  • Ionel 15.01.2012 la ora 19:15 pm
    Domnule Daju, Acest individ Tudor Ion, inca seful Politiei Locale, incalca toate legile acestei tari prin comportamentul sau josnic, abuziv si rusinos fata de toti oamenii pe care ii conduce. Ca dovada sunt si toate articolele % la % adevarate scrise in ziarul Gorjnews de Dvs. Dar degeaba v-ati ocupat de aceste investigatii deoarece el continua sa fraudeze si sa insele pe toata lumea care ii sta in cale, precum si cel mai important lucru din care isi umfla buzunarele, bugetul Politiei Locale. Ultimul tun pe care vrea sa-l dea, sta in scoaterea la concurs a postului de sef serviciu financiar-contabilitate, personal-salarizare, administrativ-logistica promis actualei politiste locale d-na Porei, care se lauda prin institutie(cercul lor de prieteni)ca seful are totul aranjat pentru ea la sediul ANFP. Va puteti imagina cate nereguli au fost si cate nereguli se vor mai intimpla in cheltuirea banului public prin aceasta asociere, care nu are ce cauta intr-o institutie publica, indiferent de relatia care este intre sef si subordonat(foarte apropiata intre cei doi in acest caz). Numai Dvs. mai puteti opri aceasta marsavie pe care vrea sa o comita prin ascunderea in continuare a cheltuirii banului public in interesele lui si nu ale Politiei Locale. Acest om nu va pleca din aceasta institutie decat daca nu ar mai avea ce sa cheltuiasca in interes propriu din bugetul Politiei Locale. Ati face un mare bine acestei institutii daca le-ati incurca planurile si ati semnala aceste nereguli ANFP-ului. http://www.anfp.gov.ro/concursuriconducereprogramate.aspx, Concurs afisat la data de 20.12.2011. Programat la data de 30.01.2012, sediul ANFP. Bibliografia concursului este facuta de cei doi doar pentru financiar nu si pentru celelalte compartimente, iar aceasta nu are vechimea necesara in specialitatea studiilor pentru exercitarea acestei functii. Daca reuseste aceasta chestiune este: Tare! Tare! Tare! Macar trageti inca un semnal de alarma domnule Daju, pentru ca DNA, POLITIA, PRIMARIA INCA NU S-AU TREZIT sa faca curatenie la aceasta institutie fff. importanta.
  • maricica de la matura 18.01.2012 la ora 12:23 pm
    Dar sa o cunoasteti pe fata doamnei Elena Ungureanu, secretara Primăriei Târgu Jiu.Sa-i cunoasteti anturajul si veti vedea ca aschia nu sare departe...
  • un agent 18.01.2012 la ora 20:18 pm
    DOMNULE ION TUDOR,CE TOT CE TOT FLUTURA PRIN BIROURI PROTEJATA DVS POREI MARIANA HARTII CU CARACTERIZARI COMUNISTE? NU STIE CA EXAMENUL LA ANFP SE NOTEAZA IN FUNCTIE DE CEEA CE STI NU PE CARACTERIZARI?!POATE SI EA VA OBTINE UN 2,60 ONORABIL CA DRAGHESCU CA DOAR IN INSTITUTIE SE POARTA: NOTA 3 CAND AI CONTRA CANDIDATI SI 10 CAND ESTI SINGUR IN SALA!
  • un sef de serviciu 20.01.2012 la ora 19:33 pm
    Doamna POREI NU V A spus nimeni ca pt a sef de serviciu trebuie sa aveti masterat sau studii post universitare ,ca vorbeste lumea ca nu aveti nici una nici alta ,ca sa spulberati toate acestea ducetiva cu diploma prin birouri si aratati o cum ati aratat si caracterizarea de la ANPC
  • un cetatean 21.01.2012 la ora 18:35 pm
    A VENIT, VREMEA SCHIBARII SI PT ACEST ORAS! NU-MI VINE SA CRED CA 40-50 DE OAMENI CER DREPTURILE IN STRADA SI PT CEILALTI LOCUITORI AI ORASULUI!!!! RUSINE TG JIU!!!!AVEM DE TOATE AICI LA NOI: MAFIE LOCALA,CORUPTIE LA TOATE NIVELELE SI IN TOATE INSTITUTIILE STATULUI DE LA NOI DIN GORJ! DOMNULE PREFECT! SUNTETI REPREZENTANTUL GUVERNULUI IN TERITORIU SI AVETI TOATE ACESTE INSTITUTII IN SUBORDINE!CE A-TI FACUT SI CE MASURI A-TI LUAT IMPOTRIVA ACELORA CARE S-AU INFRUPTAT ANI DE ZILE DIN BANII PUBLICI?!AICI LA NOI TOTUL E OK?! NUMAI CATE CAZURI A SESIZAT DL NARCIS DAJU SI ABSOLUT NICI-O MASURA!!!!DACA PUNEA CARCIUMARU O OALA CU FASOLE SI CARNATI IN CENTRU SI SE MAI DADEAU SI NISTE TIGAI GRATIS SE CALCA LUMEA IN PICIOARE! ASA CA NU POT ZICE DECAT:JOS MAFIA LOCALA, JOS TUDOR SI ALTE MULTE ASEMENEA PERSONAJE CA EL, JOS CORUPTIA DIN TOATE INSTUTIILE STATULUI!!!!
  • un fan porei 21.01.2012 la ora 20:16 pm
    Dece scrieti numai de rau de Porei?Voi nu stiti ca st si o gramada de lucruri bune de spus?Cum ar fi:-ia masa la birou cu dl director executiv,domnisoara,56 de ani,fara obligatii,nici iarba nu creste in curte,a terminat facultatea la 52 de ani!Nu oricine poate ajunge la asemenea performante!Apropo stiti voi ce inseamna FCSPA? FAC CE POT SA AVANSEZ!!!
  • un functionar public 21.01.2012 la ora 20:29 pm
    Domnule primar,ce to il plimbati pe Tudor Ion pe la bucuresti?Umbla cumva pe la ANFP sa aranjeze examenul pt protejata lui Porei Mariana? NU VA-TI SATURAT DE PROCESE SI NOROIUL PRIN CARE VA TARAT ION TUDOR? Va anuntam pe aeasta cale ca in baza legii transparentei dezicionale din institutiile publice,prezenta la examen la Bucuresti ca observatori din dorinta de a va proteja pe dvs de ilegalitatile si abuzurile lui Tudor Ion care pana la urma se vor rasfrange si asupra dvs!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.