„Lumânarea Recunoştinţei – un omagiu adus tuturor eroilor anonimi care au păstrat cultura noastră”
Cineva ar putea zice despre lumea noastră că-i puţin mai mică decât o buburuză. Lucru confirmat zilele acestea, stând de vorbă, la margine de Târgu-Jiu, cu tânărul artist Eric Perjovschi, din Republica Moldova, participant, în perioada 17 – 24 iunie 2012, la tabăra de sculptură organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
S-a născut la 19 aprilie 1979 în localitatea Ocniţa Lencăuţi, în prezent fiind asistent (maistru de istruire) la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice Chişinău. A participat la numeroase expoziţii la el în ţară, dar şi în Ucraina, Bulgaria şi România, lucrările realizate fiindu-i achiziţionate şi expuse în Rusia, Franţa, Italia, Canada ş.a.
Sunt ceea ce sunt…
Alex Gregora: Într-o Ars Pictoria defineşti: „Creezi acolo unde te simţi bine. Aici suntem în ospeţie, dar ne simţim acasă…!” Bine ai venit la Târgu-Jiu, Eric Perjovschi! Ca simbolică plată, pentru gorjeni, te rog să spui cum a fost întâlnirea ta cu această minunată mireas(m)ă – arta plastică? Eric Perjovschi: De mic eu desenam, ciopleam şi modelam. Mă ştia toată lumea în sat, ceva lecţii luând de la tata care picta la o asociere a meşteşugarilor de la noi. Însă către o instruire temeinică am purces, atunci când m-am hotărât să urmez cursurile Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice Chişinău. A.G.: Aflând de îndeletnicirea tatălui tău, îmi amintesc că şi la noi, de mult, când fotografia color nu se făcea, totuşi, după nuntă, mirii ducea la oraş, la atelierul fotografic, o poză realizată cât de cât, care se transforma într-un tablou colorat frumos de un maestru ca tatăl tău, probabil. E.P.: Am copilărit în satul meu – Lencăuţi – care a fost atestat documentar ca existând din anul 1628. La sud-vest de el se află o movilă funerară de dimensiuni mari, care probabil a fost lăsată de migratorii turanici. A.G.: După nume pari a fi… polski. E.P.: Sunt ceea ce sunt, iar la naştere ai mei au avut probleme la primărie cu prenumele meu. Au fost sfătuiţi să mă înregistreze Eduard, ce este un nume folosit în Rusia. Eric părea sensibil… scandinav.
Pictez, sculptez sau modelez cu sufletul
A.G.: Cu privire la pictura ta, iată ce am aflat de la prietenul Doru Dădălău, care ţi-a organizat astă-toamnă o expoziţie: „E.P. a pictat aici echilibrul dintre două lumi, cea a bunilor noştri, tradiţională, şi cea contemporană, cu valenţe încă nedefinite estetic, în speranţa că mesajul transmis cu ajutorul penelului său va ajuta la stabilirea acestora conform unei reale şi pretenţioase scări de valori autentice. (…) Tablourile lui E.P. comunică privitorului mai mult decât imagini, ele transmit mesaje, continuând ceea ce pictorul a ales să facă la el acasă.” E.P.: Mărturisesc faptul că eu pictez, sculptez sau modelez de fiecare dată cu sufletul.
Monumentul de pe malul Nistrului
A.G.: Venind din nordul Republicii Moldova, cu siguranţă îmi poţi spune ceva şi despre iniţiativa scriitorului Ion Druţă de a înălţa, lîngă Soroca, monumentul Poetului Anonim, numit “Lumânarea Recunoştinţei”. E.P.: Acest monument ridicat pe stâncă, deasupra bătrânului Nistru, la marginea Sorocii, este o importantă zidire a istoriei moderne a Moldovei. Se zice că acolo zac, vărsate în temelii, legate piatră în piatră, suferinţele, speranţele şi truda multor generaţii de compatrioţi. Această epopee extraordinară este consacrată tuturor monumentelor distruse ale culturii moldave. „Lumânarea Recunoştinţei” este şi un omagiu adus tuturor eroilor anonimi care au păstrat cultura, limba şi istoria Moldovei, înveşnicind totodată şi memoria marelui poet anonim, autorul baladei „Mioriţa”.
A.G.: Frate Eric, la noi, în România, mai sunt destui dintre cei ce nu s-au hotărât cu privire la autorul minunatei balade. Voi l-aţi şi depistat în persoana lui… Badea Mior. E.P.: Să spun mai departe. Ideea de a ridica acest monument îi aparţine desigur renumitului clasic al literaturii moldoveneşti Ion Druţă, iar proiectul a fost realizat şi inaugurat la 27 martie 2004. Graţie tuturor celor ce-au participat cu truda, cu credinţa, cu banul la făurirea acestui monument, pe care scriitorul a numit-o „Lumânarea Recunoştinţei”, pot fi parcurse astazi cele şase sute de trepte ce urcă de la apele Nistrului până în piscul unui deal de la Soroca, în vârful căruia îşi face apariţia o capelă în formă de lumânare de 29,5 m, lumina căreia pe timp de noapte străbate până în Otaci şi Camenca. Din acest vârf de deal poate fi admirată o privelişte pitorească de neasemuit.
Brâncuşi – la Chişinău
A.G.: Cam cât are înălţimea şi Coloana fără sfârşit a lui Brâncuşi! Splendid şi înfiorător, totodată. De-aş ajunge vreodată acolo, mi-aş dori să-l ascult pe Grigore Leşe cu: „Nistrule apă vioară/ Face-te-ai neagră cerneală./ Să te torn în călimară/ Să scriu o carte poştală/ La mândrioru’ din ţară.// Nistrule cu apă rece/ Am jurat că nu te-oi trece.// Dar aseară te-am trecut / Pe două crenguţi de nuc/ Doru’ la mândra să-l duc.” E.P.: Că veni vorba mai sus de Brâncuşi, i-am văzut atelierul de la Paris şi Ansamblul Monumental de aici, iar la noi, în Republica Moldova, Galeria Fondului Uniunii Artiştilor Plastici din Chişinău îi poartă numele. Este acolo, de fapt, cea mai mare sală de expunere din Republică.
Bârfim frumos…
A.G.: Sunt de felul meu curios şi de aceea te rog să bârfim frumos din lumea literar-artistică de la voi. E.P.: Pe Grigore Vieru, când trăia, îl vedeam destul de des. Lucra peste drum de Academia de Arte la Chişinău. Tot la Chişinău i s-a ridicat acum un frumos monument, iar unei jumătăţi de bulevard i s-a dat numele său, cealaltă jumătate – fiind străjuită de un monument al Comsomolului. S-a făcut mare tapaj pe acest lucru. A.G.: Aflu că nu eşti căsătorit. De aceea, te sfătuiesc să mergi la Fântâna Sâmboteanu când eşti însetat tare şi, cu siguranţă, nu vei mai pleca de aici. E.P.: Din 2005 tot vin la taberele organizate în România, la Petroşani, la Iaşi, în Retezat, la Târgu-Jiu – acum a treia oară.
Formă şi spirit de călugăr
A.G.: De această dată ai puterea să şi dai, ca haiducii, cu… cuţâtu-n piatră. Ce te-ai hotărât să realizezi? E.P.: De multe ori foloseşti piatra ca bloc, gândind ce-ai putea scoate din ea. Acum îmi doresc să dau formă şi să cuprind spiritul unui călugăr. A.G.: Când îi dai formă pietrei îi dai şi viaţă? E.P.: Fac totul aşa cum mi-ar plăcea mie! A.G.: Mulţumesc şi Doamne-ajută.
