Șpăgile cerute de Călinoiu și Cepoi au alungat meșterii populari de la Târgul de Moș Nicolae   
Șpăgile cerute de Călinoiu și Cepoi au alungat meșterii populari de la Târgul de Moș Nicolae  
Investigatii5 decembrie 2014


Dacă Cârciumaru și Călinoiu ar fi fost singurele două anomalii din peisajul instituțional județean, s-ar fi dizolvat ca niște picături de apă într-un ocean. Din păcate, ei au promovat în toate instituțiile, inclusiv în cele de cultură, oameni asemeni lor.
Mă văd nevoit să revin asupra managementului cultural catastrofal practicat de Ion Cepoi la CJPCT Gorj. În mandatul său interminabil, majoritatea căminelor culturale și-au schimbat destinația, ajungând cârciumi sau discoteci închiriate de primari unor firme de curte, pe sume incredibil de mici.  Deși în acești ani în toate zonele țării s-au accesat finanțări europene pentru promovarea și conservarea culturii tradiționale, Cepoi n-a realizat absolut nimic pe acest segment, fiind foarte ocupat să-și autocontemple propria-i genialitate.  Faptul că instituția condusă de Cepoi lipsește din viața culturală a Gorjului poate fi explicat și prin incapacitatea acestuia de a aduna în jurul său o echipă de specialiști.
În aceste zile, Cepoi a atins o nouă culme a nesimțirii, prin felul batjocoritor, de-a dreptul dezastruos în care a organizat așa-zisul Târg de Moș Nicolae. Mai degrabă am avut, în centrul orașului lui Brâncuși, un fel de talcioc ca acelea de după 1989, o atmosferă îmbâcsită, de tip Coleus, un fel de țigănie lucie.
Majoritatea artiștilor populari anunțați de Cepoi nu s-au prezentat la târg, sursele noastre relatând că în ultimii ani atât Cepoi, cât și Călinoiu i-au disperat pe aceștia cu ”cadourile” pe care le confiscă de pe tarabe, sub diverse pretexte. Faptul că sunt nevoiți să ofere gratis tot felul de creații de-ale lor îi împovărează pe artiști, și mulți dintre ei au ales să nu mai participe la târgurile tradiționale de la Târgu Jiu.
În al doilea rând, întrucât nu au fost sprijiniți cu nimic de Cepoi, în acești ani, mulți dintre artiștii populari din Gorj și-au abandonat preocupările culturale.
De altfel, organizatorii au anticipat o prezență dezastruoasă la târgul de anul acesta și au decis să aloce câte o căsuță la doi meșteri populari. Din păcate, în majoritatea cazurilor nu s-a prezentat niciunul dintre artiști. În disperare de cauză, subordonații lui Călinoiu au decis să aducă comercianți de talcioc, nesocotind că ne aflăm, totuși, în orașul lui Brâncuși, că trebuie să respectăm dacă nu niște minime standarde culturale cel puțin tematica târgului.
Deosebit de grav este că deși au adus comercianți de kitsch-uri, organizatorii au păstrat etichetele cu numele meșterilor populari, pe căsuțe, contribuind la discreditarea gravă a acestora. Pe înțelesul lui Cepoi, este ca și cum aș scrie despre el că este un renumit textier de manele, cunoscut chiar și de romii din Peșteana Jiu…
Iată câteva exemple referitoare la performanțele lui Cepoi, de la această ediție a Târgului de Moș Nicolae. Ceea ce era trecut pe etichetele de pe căsuțe, nu exista pe tarabe!
În loc de ceramică și icoane, niște ”picturi” desprinse de pe pereții afumați ai unei bombe din cartierul CAM.
foto1
În loc de sculptură de lemn, floricele cu alviță .
foto2
În loc de icoane și lucru de mână, chinezării sclipicioase, de talcioc.
foto3
În loc de sculptură în lemn și pielărie lucrată manual, a adus produse de piele procesată industrial.
foto4
În loc de ceramică și turtă dulce pregătită în casă, dulciuri de talcioc.
foto5
Față de această batjocură dovedită, GORJNEWS și Grupul de Acțiune în Interes Public vor solicita președintelui Consiliului Județean inițierea unei anchete interne și stabilirea responsabilităților pentru ceea ce ați văzut în fotografiile alăturate.
Nu pot încheia înainte de a puncta că ziarul Gorjeanul, decăzut la stadiul de trompetă a PSD, a elogiat acest târg și a relatat că pe tarabe s-au găsit din belșug ”produse specifice Sărbătorilor de iarnă, diverse dulciuri făcute după reţete unice, instrumente muzicale, ţesături, cusături, icoane dar şi alte obiecte confecţionate manual” de către ”meşteri populari”. Propaganda făcută de ziarul lui Bebe Ionică este mult mai scârboasă decât aceea cu care ne-a obișnuit Partidul Comunist Român.
 

1 COMENTARII
  • RADU 05.12.2014 la ora 15:06 pm
    MAI SUNT SI ALTII VINOVATI , ALTII CARE FAC PE MARII SPECIALISTI IN ARTA POPULARA
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.