Spitalele din Gorj, fără bani de salarii
Spitalele din Gorj, fără bani de salarii
Ultra - Scurte7 noiembrie 2013

Managerii spitalele din Gorj așteaptă ca Guvernul să se țină de cuvânt și să aloce fondurile promise. Mai mult, acesția se tem că, în mai puţin de două săptămâni, vor rămâne fără bani pentru alimentele şi medicamentele bolnavilor.
„Noi aveam descoperită şi luna noiembrie, nu numai decembrie. Nici pentru salariile aferente lunii octombrie pe care trebuie să le plătim pe data de 15 noiembrie nu avem bani suficienţi. Pentru salariile celor 127 de angajaţi ne trebuie aproximativ 3,5 miliarde de lei vechi/lună. Pentru salariile lunii octombrie, mai avem câte ceva contractat, dar nu în totalitate. Avem prevăzută în buget suma de 2,960 de miliarde de lei vechi, însă sperăm ca în câteva zile să primim diferenţa pentru a putea da salariile pe data de 15. Ni s-au promis fonduri din rezerva bugetară”, a declarat Eufimia Dumitrescu, directorul Spitalului Novaci.
Nici Spitalul din Târgu Jiu nu o duce mai bine. Nicoleta Manu, reprezentanta firmei Tetraedru, care asigură managementul Spitalului Judeţean, a declarat că este necesară o rectificare bugetară, în condițiile în care nu există bani pentru plata salariilor pe luna decembrie.
„Şi la noi este aceeaşi situaţie ca în toate celelalte spitale din judeţ. Nu mai avem bani pentru plata salariilor”, a declarat Teodor Zavate, directorul Spitalului Motru.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.