Surse: Ciurel l-a turnat pe Ponta la DNA!
Surse: Ciurel l-a turnat pe Ponta la DNA!
Investigatii3 iulie 2015

Pentru Ciurel și Călinoiu a apărut, cu doar câteva săptămâni în urmă, o sursă de stres mai puternică decât DNA-ul.
Deși este greu de crezut, cei doi au un dușman comun, în persoana lui Victor Ponta.
Surse din anturajul premierului ne-au relatat că, în data de 5 iunie a.c., când a fost audiat la DNA în Dosarul Șova, Victor Ponta a descoperit că Laurențiu Ciurel, cel pe care l-a promovat în fruntea CEO, trucând selecția de manageri privați derulată la nivel internațional, și l-a protejat ani în șir, a semnat mai multe denunțuri împotriva sa!
ponta calinoiu ciurelAșa se explică faptul că deși Ciurel este urmărit penal ca făptuitor în Dosarul Șova încă din august 2014, DNA-ul nu a luat nicio măsură împotriva sa, dar a avut o abordare agresivă față de complicii săi, Dan Șova și Victor Ponta. Pentru Dan Șova s-a solicitat încuviințare de arestare, iar pentru Victor Ponta s-a solicitat încuviințare în vederea începerii urmăririi penale.
ponta si ciurelLa trei zile după audierea lui Ponta la DNA, imediat după o reuniune în care liderii PSD din toată țara și-au exprimat susținerea față de premier, aceleași surse ne-au relatat că a a vut loc o discuție extrem de aprinsă, la București, în cadrul căreia Ponta le-ar fi spus lui Ciurel și Călinoiu că a aflat de denunțurile managerului CEO și că, din momentul respectiv, sunt în război deschis.
ponta in parlamentA doua zi, Ciurel s-a dus la Palatul Parlamentului, profitând că acolo se organiza un simpozion pe teme de energie, de către Intact Professional Debates. Fix în același timp, Ponta era audiat în cadrul dezbaterilor prilejuite de cererea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva premierului. De fapt, Ciurel a căutat un prilej de a-l întâlni pe Ponta și de a-i spune că ”nu e chiar așa”, că nu l-a turnat, că se poate baza pe el, ș.a.m.d. Participanți la simpozion ne-au relatat că Ciurel pur și simplu nu era interesat de acea manifestare, nu figura pe lista speakerilor agreați, își butona febril telefonul, ba ieșea din sală, ba intra… La finele simpozionului, Ciurel a mers în interiorul Palatului Parlamentului, în speranța că va putea vorbi cu premierul.
Cert este că cei doi au rămas în conflict deschis, context în care au apărut numeroase zvonuri ce dau ca iminentă înlocuirea sa din funcție.
Mai mult, surse din interiorul CEO spun că, după înrăutățirea relației cu Ponta, Ciurel s-a prezentat frecvent la spital, cu diverse probleme medicale, cauzate probabil de stres.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.