Transferul lui Nistor la CFR, în impas
Transferul lui Nistor la CFR, în impas
Fotbal28 iunie 2013

Dat ca şi rezolvat săptămâna trecută, transferul lui Dan Nistor de la Pandurii la CFR Cluj pare să fie acum în impas. Deşi cele două cluburi căzuseră, iniţial, de acord ca mijlocaşul să facă trecerea în Gruia în schimbul a 500.000 de euro, plus 25% dintr-un viitor transfer, înţelegerea a fost una verbală, o ofertă concretă, scrisă, întârziind să apară. „Cu Nistor am discutat, cu CFR am discutat, dar nu avem nimic concret. Cred că a picat acest transfer. Nu avem oferte pentru el”, a mărturisit preşedintele executiv al gorjenilor, Eugen Pîrvulescu.
Dacă până acum, Nistor susţinea sus şi tare că nu vrea să plece decât în străinătate, mai nou, se pare că mijlocaşul de 25 de ani s-a răzgândit şi se mulţumeşte şi cu un transfer în Liga 1, opţiunea CFR fiind una extrem de atrăgătoare pentru el. „Eu mai sper că până sâmbătă să se rezolve transferul meu la Cluj. Nu-mi doresc scandal, am un contract la Târgu Jiu, pe care-l voi respecta, dar consider că mi-am făcut datoria faţă de Pandurii şi n-ar trebui să mi se pună beţe-n roate!”
Nistor e gata să plece, chiar dacă asta ar însemna să renunţe la participarea în Europa, CFR Cluj terminând sezonul recent încheiat în spatele locurilor de cupe europene. „Chiar dacă, prin transferul la CFR, aş pierde participarea cu Pandurii în Europa League, n-aş regreta prea tare. Cred că în Gruia aş avea şanse mai mari să iau titlul, apoi să joc în Champions League”, a precizat Nistor.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.