Tranzacţie de criză: sufletul lui Brâncuşi = trei fundaşi de la Pandurii
Tranzacţie de criză: sufletul lui Brâncuşi = trei fundaşi de la Pandurii
InvestigatiiPovara Brâncuşi14 mai 2011

Au venit, în sfârşit, americanii. Au venit investitorii. Uraaaaaaaaa!!!

Florin Cârciumaru conduce Târgu Jiul de 11 ani şi, dacă va dori, va rămâne primar pentru cel puţin încă un mandat. Peste 20 de ani, despre Cârciumaru se va uita că, pe perioada mandatelor sale, la Târgu Jiu n-a călcat picior de investitor străin, că oraşul nu a avut schimburi cu exteriorul, că a fiert în suc propriu, că s-a făcut tot posibilul ca protipendada PSD Gorj să îşi împartă oraşul şi să nu lase nicio felie cuiva din afară. Despre Cârciumaru localnicii îşi vor aminti că se trezea la 5 dimineaţa şi făcea curat în oraş toată ziua. Şi încă ceva: că în mandatele sale l-am pierdut, de două ori, definitiv pe Brâncuşi.

Cum l-am pierdut pe Brâncuşi prima oară…

O dată, când a dat procesul privind drepturile de imagine asupra Ansamblului Sculptural „Calea Eroilor” pe mâna juriştilor habarnişti ai Primăriei şi a tolerat blatul făcut de ei în instanţă. Deşi oraşul este proprietarul Ansamblului, Theodore Nicole deţine, în urma acelui proces, toate drepturile de imagine asupra operelor lui Brâncuşi de la Târgu Jiu. În consecinţă, orice demers de promovare şi de reproducere pe orice suport a Ansamblului se face doar dacă vrea muşchii domnului Theodore Nicole.

… şi a doua oară

Cârciumaru l-a pierdut a doua oară, definitiv, pe Brâncuşi când a semnat Memorandumul cu două fundaţii americane, prin care: 1. a acceptat ridicarea unui mastodont de 1430 metri pătraţi la câţiva metri de Coloana Infinită – clădire proprietate americană; 2. a cedat drepturile de interpretare a creaţiei brâncuşiene, acceptând apriori orice direcţie şi orice teză vor fi impuse de cele două fundaţii în cercetarea brâncuşiologică; interesul final este clar: încet – încet, vom fi persuadaţi cu toţii că Brâncuşi, când a realizat Coloana Infinită, a anticipat sticla de Coca Cola şi nu s-a inspirat din nimic din tot ceea ce ţine de spaţiul, civilizaţia şi cultura autohtonă; 3. a acceptat ca pe toate înscrisurile emise din clădirea americană de lângă Coloana Infinită să apară sintagma „recunoştinţă veşnică familiei Ertegun”!; 4. s-a angajat, cu totul şi cu totul incredibil, să includă clădirea americană ca element al Ansamblului Brâncuşi, alături de Masă, Poartă şi Coloană; 5. a acceptat să finanţeze, exclusiv din bani publici, reinterpretarea în manieră americană a creaţiei brâncuşiene; 6. a acceptat ca staff-ul managerial al clădirii americane să fie numit de cele două fundaţii, dar plătit din impozitele şi taxele târgujienilor; 7. a acceptat ca demolatorul Coloanei Infinite, Radu Varia, să aibă expoziţie permanentă în clădirea americană; 8. a ignorat că una din cele două fundaţii americane, Fondul Mondial al Monumentelor, a susţinut consecvent soluţiile distructive ale lui Radu Varia de „restaurare” a Coloanei Infinite, făcând şi o donaţie înainte de anul 2000, condiţionată de aplicarea acestora; 9. a acceptat proiectul americanilor fără ca nimeni in Târgu Jiu să-l fi văzut şi fără nicio dezbatere publică; 10. a invocat tot timpul că nu putem refuza o donaţie, ignorând că acea clădire este proprietate americană finanţată din bani publici; în realitate, nu e vorba de nicio donaţie; americanii susţin că au colectat în SUA 1.250.000.000 dolari, pe care-i vor cheltui în edificarea clădirii de lângă Coloană; Cârciumaru ar trebui să realizeze că trei fotbalişti din linia de fund de la Pandurii valorează mai mult de atât; merită, domnule primar, vândut sufletul lui Brâncuşi pentru trei fundaşi de la Pandurii?

Cultul personalităţii, întreţinut cu zeci de organe de presă


Cârciumaru a apărut la Primăria Târgu Jiu ca emanat al protipendadei PSD Gorj. Încet – încet, mai cu seamă după detronarea lui Nicolae Mischie, primarul a preluat frâiele partidului şi oraşului. În cazul său, cultul personalităţii şi toate operaţiunile ce decurg din această maladie depăşesc cu mult apucăturile lui Mischie. Cum apar ciupercile în saivanele de oi, aşa au crescut din această maladie zeci de organe de presă, televiziuni şi radio-uri, aproape toate puse în slujba conducătorului iubit.
Pe acest context, caracterizat de un cult al personalităţii exacerbat, a venit emisiunea produsă la Târgu Jiu, pentru Realitatea TV, de Mihai Tatulici şi Oana Dobre. Dacă un doctor îţi spune că ai o afecţiune de care nu ştiai şi care, netratată, îţi va face mult rău, îi mulţumeşti, îi pupi mâna, îi dai şi-un plic la plecare. Cârciumaru a reacţionat altfel: „emisiunea de la Realitatea TV a fost o acţiune josnică şi în forţă, un scandal declanşat artificial”. Imediat după emisiune, zecile de organe de presă aservite primarului s-au bulucit să-i pună comprese peste comprese, mai ceva ca Domnului Goe, şi să-i amintească, fiecare cum s-a priceput mai bine, cine-i cel mai frumos şi deştept primar din ţară. Din păcate, Cârciumaru nu realizează cât de câştigat ar fi fost dacă ar fi tăcut chitic după acea emisiune şi dacă presa aservită nu ar mai fi făcut referiri la ea în nici un fel.

Cârciumaru spune tâmpenii când îl gâdilă ziaristele

Exemplu: miercuri, 4 mai a.c., Cârciumaru a participat la o emisiune TV plătită, la un post local. Realizatoare, o ziaristă care a îmbătrânit în „meserie”, dar nu a aflat încă de la zecile de „clienţi” că  „fortuit” nu înseamnă „constrâns”, „obligat”, „forţat”, ci „întâmplător”. Mă rog, „televiziunea” e una, şcoala e alta. Dânsa s-a grăbit să remarce realizările epocii de aur: „la Coloană nu mai pasc caii şi avem şi o toaletă decentă”. Apoi, i-a dezavuat pe „bolnavii de scenarită”, cărora „le place să ţeasă poveşti vânătoreşti”. Adevărul că „bănuţii” sunt singura realitate. E genul de emisiune pe care o regăseşti la toate posturile TV, dar doamna e, de departe, cea mai „meseriaşă”. L-a periat pe primar, l-a gâdilat, l-a scărmănat, i-a schimbat compresele la fiecare cinci minute, pe principiul că, de dragul „bănuţilor” şi al domnului Cârciumaru, adevărul merită sacrificat. Beneficiar al unui asemenea tratament, primarul s-a trezit cu mintea pe câmpii şi a scos două tâmpenii mari cât clădirea americană de 1430 de metri pătraţi.

Prima tâmpenie, cu iz de minciună: „SRI-ul mi-a dat verde”

Cârciumaru: „la presiunea unor ziarişti, am cerut punctul de vedere al serviciului de informaţii teritorial. Am spus: fraţilor, domnule comandant, am o problemă, daţi-mi o mână de ajutor. Am primit răspuns că în spate nu este nimic necurat şi că să mergem mai departe”. Din capul locului trebuie spus că primarul Cârciumaru, nefiind avizat legal să aibă acces la informaţii clasificate, nu putea primi un răspuns veridic din partea unui serviciu secret, decât cel mult unul la prosteală. Din păcate, însă, între Cârciumaru şi Serviciul Român de Informaţii nu a existat nicio comunicare, după cum reiese clar din răspunsul primit de GORJNEWS de la Primăria Târgu Jiu.

Conform legii, în plan local, doar Liviu Andrei şi Ion Călinoiu pot cere şi pot primi informaţii clasificate şi, implicit, răspunsuri veridice de la Serviciul Român de Informaţii. Din păcate, şi pe Andrei, şi pe Călinoiu îi interesează doar „silicoanele”. Dacă nu e de muls, e total neinteresant. Niciunul nu va întreba vreodată ceva legat de Ansamblul Brâncuşi, deşi prefectul Andrei era obligat legal să ceară anularea hotărârii de Consiliu Local prin care era aprobat Memorandumul semnat cu cele două fundaţii americane.

A doua tâmpenie: Cârciumaru îl atacă pe Greblă

Îmbătat de osanalele care curgeau pe bandă rulantă dinspre ziaristă înspre primar, Cârciumaru l-a executat scurt pe senatorul PSD Toni Mihail Greblă, „vinovat” pentru că promisese în cadrul emisiunii de la Realitatea TV că va reuni cei mai buni jurişti într-un grup ce va încerca să recupereze drepturile de imagine asupra Ansamblului Brâncuşi. Asta după ce deputatul Victor Ponta pusese cruce cazului, proclamând hotărârile judecătoreşti infailibile şi afirmând că nu mai e absolut nimic de făcut. Cârciumaru: „sunt foarte supărat pe colegii mei de la PSD, oameni de specialitate, care în emisiunea respectivă au preferat să tacă decât să mă susţină în ceea ce priveşte dreptul de autor. Ba, mai mult, au şi încercat să vină cu floricele, că vor mai încerca şi că vor reuşi. Deci, în momentul în care Ponta e un specialist în domeniu…”. În acest punct, fără a   se şterge la gură, ziarista a replicat: „eu le-aş spune minciunele, nu floricele, dumneavoastră sunteţi elegant, da…”. Nu va dura mult şi această „meseriaşă” îl va aduce, tot pe bani, şi pe Toni Mihail Greblă în acea emisiune. Aşa sunt bărbaţii. Le place în emisiuni. Atunci, însă, nu-l va face mincinos, ci îl va trata ca şi pe Cârciumaru, cu osanale. De aceea o astfel de emisiune e recomandată în problemele de trafic intestinal. Numai că, în loc să o ia spre anus, fecalele fac cale întoarsă, înspre cavitatea bucală. Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, senatorul Toni Mihail Greblă, diplomat de carieră, spune că încearcă recuperarea drepturilor de imagine şi, în loc să facem corp comun în jurul lui, îl acuzăm că a regizat emisiuni la Realitatea TV pentru denigrarea primarului. Un detaliu esenţial: în Târgu Jiu, procentul de imbecili e constant şi în uşoară creştere, deci nu pot fi probleme în alegerile locale, se va vota ca şi până acum.

S-a stins lumina. Acum ce facem?

După ce s-a terminat emisiunea, ziarista cu pricina are două griji: prima, să-şi primească banii; a doua, să programeze cât mai curând o nouă emisiune şi, implicit, alţi bani.
Note: 1. Am scris din nou şi voi continua să scriu despre clădirea americană de lângă Coloana Infinită pentru că nu vreau ca peste douăzeci de ani lumea să-şi amintească de Cârciumaru ca de primarul care a vândut sufletul lui Brâncuşi pe trei fotbalişti, şi ăia fundaşi, de la Pandurii.
2. Ovidiu Popescu, directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, tace pentru că aşa fac impresarii. Tac şi vând. Vând şi tac.

3 COMENTARII
  • gabi 15.05.2011 la ora 14:24 pm
    Atunci cand conducatorii se numesc Carciumaru ,Calinoiu,Rabu ,Andrei ,Mantog ,Petrescu Ilie,Mischie,Morega,Vlaicu,etc. e firesc ca ansamblul Brancusi din Tg Jiu sa fie neglijat si prost administrat. Acesti indivizi care conduc destinele orasului si judetului dar nu stiu Imnul National fac doar afaceri pentru prosperitatea lor si a familiilor lor.Ei nu inteleg nici acum un lucru:daca ai o functie, vile, masini,bani castigati nemuncit, te inconjuri de lingai si aplaudaci de partid, nu ai dobandit automat si cultura,bun simt,eleganta si prestanta.Ramai tot un om fara orizonturi, un om ingust in gandire, un activist de partid si nu esti un creator,un vizionar ,un om de care vor pomeni generatiile viitoare.Nu vei ramane in memoria colectiva daca varuiesti borduri,tunzi iarba in parc, vorbesti dezarticulat(of,dle.Calinoiu greu de tot cu lb.romana!) despre nimic.In cel mai bun caz vreo strada iti va purta numele dar probabil nu vei avea niciodata respectul sincer al celorlalti si nu vei intelege ca adevaratele trairi le au doar oamenii corecti,cinstiti, liberi in gandire ,care n-au fost lingusiti si care nu lingusesc niciodata....Despre Brancusi ,in rest numai de bine!
  • Andrei Novac 19.05.2011 la ora 11:35 am
    ce se întâmplă la Tg Jiu nu doar că este foarte trist dar a început să fie foarte dureros pentru cei care înţeleg că ignoranţa combinată cu prostia conduc întotdeauna către dezastru
  • irina 18.06.2011 la ora 18:45 pm
    brancusi a avut marea nesansa de a se fi nascut intr-un spatiu in care ideile au valoare doar daca se materializeaza in ridicol. cat despre domnul primat, e gospodarul care, daca ar primi (doamne fereste!) un "car cu boi" de grigorescu, ar fi in stare sa cheme un pictor amator, sa mazgaleasca un asfalt in locul drumului de tara si sa deseneze si niste palmieri de-a lungul lui. si ar fi jignit daca i s-ar spune ca l-a sluţit, cum a făcut şi cu centrul municipiului, pe care l-a depersonalizat, avand impresia ca il modernizeaza ca pe gospodaria dumisale de la tara, cu ciment, bolte de trandafiri corciti si cate o pleaşcă de arteziana, fără nicio noimă. si sorcova asta, chiar in centrul orasului, unde sunt cateva cladiri vechi, a caror arhitectura ar fi putut fi valorificata de un arhitect (asta daca primatul nu ar fi pompat banii publici in buzunarele asa-zisului arhitect Florescu, care invata sa faca lego, pe centrul Tg Jiului)
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.