De vorbă cu arhitect-diplomat Iulian Cămui

S-a născut la 9 mai 1955 în comuna Bălceşti, judeţul Vâlcea. A absolvit Facultatea de Arhitectură Cluj-Napoca, arhitect diplomat. Premii: Crucea patriarhală, acordată de Patriarhia Română în 2003; Premiul “Gheorghe Vartic”, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru restaurarea elementelor din piatră la Ansamblul Monumental  Calea Eroilor, în anul 2003; Diploma de performanţă şi calitate, acordată de Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice din România, în anul 2003; Diploma de Excelenţă, acordată de Inspectoratul pentru Cultură Gorj, pentru implicare afectivă şi profesională în destinul patrimoniului naţional al judeţului Gorj, în anul 2000.

“S-a luat aviz pe un proiect şi în realitate s-a realizat altceva. Granit, nu beton amprentat”

–Alex Gregora: Domnule arhitect, în ultima vreme oraşul lui Brâncuşi a fost mutilat şi sluţit în chiar inima lui…
–Iulian Cămui: Legea de protecţie a monumentelor statuează ca, pe o rază de o sută de metri, în urban, dacă schimbi ceva trebuie să ai avizul Ministerului Culturii. Aici, la Târgu-Jiu, nu vorbim doar de această sută de metri, fiind nevoiţi să avem în vedere în totalitate Ansamblul Monumental Calea Eroilor, care, practic, o dată cu amenajarea de pe strada Victoriei, trebuia să aibă avizul Ministerului Culturii. Adică, din zona străzii Jiului, de peste podul Jiului, până dincolo de Coloana fără sfârşit, la intersecţia Căii Bucureşti cu strada Tudor Vladimirescu, pe direcţia est – vest, iar pe direcţia nord – sud, din strada Unirii până în strada Traian. Deci, practic, tot ceea ce s-a amenajat în zona centrală a municipiului Târgu-Jiu era obligatoriu să aibă avizul Ministerului Culturii.
Într-adevăr, documentaţia care s-a întocmit, după lungi tergiversări, a avut aviz de specialitate de la Comisia Națională a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului. Ori, pentru amenajarea care s-a făcut, problema se pune în felul următor: s-a luat aviz pe un proiect şi în realitate s-a realizat altceva. Adică s-a făcut o altă lucrare, faţă de ceea ce s-a aprobat. Avizul este pentru un paviment din granit pentru toată zona Centrală a Căii Victoriei, adică din Zona Traian, clădirea fostei poşti, până la magazinul “Parângul”. Prin efectul Legii 127/1992, privind declararea Ansamblului Monumental Calea Eroilor din municipiul Târgu-Jiu ca bun de utilitate publică de interes naţional, automat se cuprinde toată zona respectivă. Deci, nu se pune în discuţie că ar fi ceva care nu intră în zona de care discutăm. Toată a fost inclusă în proiectul prezentat Ministerului Culturii, care a şi fost avizat. Însă acest aviz este pentru altă soluţie, nu pentru ceea ce s-a realizat. Repet, este pe granit.

“Dacă nu s-a ţinut cont de aviz e ca şi cum nu s-ar fi dat…”

–A.G.: Deci nu pe beton amprentat. Cum s-a putut  acest lucru?
–I.C.: Ceva mie îmi depăşeşte imaginaţia, cu privire la modul în care s-a putut schimba soluţia, având deja una avizată de Ministerul Culturii. Practic acel aviz, în condiţiile acestea, nu mai există sau atâta timp cât nu s-a ţinut cont de ele este ca şi cum nu s-ar fi dat.
–A.G.: Gâldanul era trecut pe-acolo? Vă întreb pentru că am eu ceva cu această formă de relief…
–I.C.: Nemaifiind în administraţie, nu am cunoştinţă şi nu ştiu ce a rămas. Ar trebui întrebată Comisia Naţională din cadrul Ministerului Culturii.

“Într-un capăt se turna beton amprentat, iar în alt capăt se cârpea.”

–A.G.: Cu siguranţă era necesar ca lucrarea să se realizeze pe granit.
–I.C.: Pavimentul era din granit. Acum, este de neînţeles, pentru specialist, faptul că, la valoarea finală la care s-a ajuns, era mai ieftină realizarea cu granit, decât cu beton amprentat. Nu asta ar fi problema cea mai deranjantă, ci faptul că s-au demarat aceste lucrări pe beton amprentat, lucrând 3 – 4 ani. Iar din momentul în care s-a văzut că materialul se degradează foarte repede, nu-mi explic de ce s-a mai continuat. Asta este partea cea mai deranjantă. Într-un capăt se turna, iar în alt capăt se cârpea. Practic, în loc să se constate că materialul avea probleme, s-a continuat cu el.
Altele care sunt la fel de deranjante şi care ar fi trebuit discutate de specialişti – şi nu doar cu privire la monumente – sunt aspectele referitoare la clădirile cu un anumit statut, din zona protejată: acest material, prin modul în care este pus în operă – nu discut de betonul amprentat, discut de beton în general – n-a făcut altceva decât să vină în contact direct cu imobilele, cu clădirile, şi în acest moment există un risc fantastic de a introduce o igrasie în acestea şi, implicit, de a se deteriora în timp. Pentru că unul dintre principiile restaurării este acela că pe acolo pe unde intră apa, ea trebuie să şi iasă. Ori, toată apa care provine din precipitaţii se duce la baza imobilelor, chiar dacă are zone de colectare, iar acestora le creşte umiditatea ascendentă şi o să ne trezim astfel cu clădiri care se deteriorează mai repede.

–A.G.: Inclusiv biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, din faţa Prefecturii?
–I.C.: Inclusiv biserica, inclusiv clădirea monument istoric a Facultăţii de Drept, inclusiv clădirile vechi şi toate celelalte.

“Vom avea parte de conflicte între proprietarii de clădiri din zonă şi Primărie.”

–A.G.: Deci, se degradează…
–I.C.: Ele se vor deteriora în timp pentru că nu există acel spaţiu de respiraţie pentru fundaţiile acestora. Iar fundaţiile sunt realizate, fie din cărămidă, fie din materiale hidroscopice, mortare pe bază de ciment, care, neavând pe unde să elimine apa, urcă în zidăria construcţiilor. Până acum a fost o perioadă de secetă. Dar vor veni şi alte vremuri, ploioase. O să avem parte de conflicte între proprietarii de clădiri din zonă şi Primărie. Orice expert va constata şi va răspunde corect la  întrebarea privind cauza modificării comportamentului clădirilor. Vor apărea tot felul de mucegaiuri, tot felul de ciuperci – cauza, repet, fiind pavimentul din beton.

“Cred că acum toată lumea are câte o roabă cu care să-şi care diplomele”

–A.G.: Lângă plăcintăria din capătul străzii Eminescu se construieşte…
–I.C.: Tot ce se construieşte în zonă are aviz de specialitate. Nu acest lucru este deranjant, ci modul în care se construieşte. Eu am fost în comisia de jurizare. Acolo s-a pus obligativitatea să se respecte cornişa de la vechiul magazinul… Trebuie ca organismele abilitate să vină să constate, ce a fost în proiect şi ce s-a realizat în realitate.
–A.G.: Câteva fărâme despre meserie?
–I.C.: Dacă ar trebui să detaliez, eu, prin specializarea pe care o am, mă ocup mai mult de restaurarea monumentelor istorice. Ori, această activitate presupune cunoașterea și apelarea, pe domenii, la specialiști (structuriști, instalatori, biologi, chimiști, pictori etc.). De cele mai multe ori eu mă consult cu acești oameni. În restaurări trebuie să cunoaştem patologia lemnului, patologia pietrei, a tuturor materialelor cu care lucrăm, pentru că dacă nu le ştim să le punem în operă cu ştiinţă şi conştiinţă, cum zicea regretatul profesor Cişmigiu, se alege praful de construcţie. Dar multă lume zice că se pricepe, ca la fotbal.
–A.G.: Unii mai au şi doctorate…
–I.C.: Vorba unui coleg de facultate, din care am să citez, ca să nu-mi însuşesc eu zicerea, despre unul care avea trei doctorate: Bine-bine, dar e şi intelectual? Cred că acum toată lumea are câte o roabă cu care să-şi care diplomele… Am întâlnit însă unul cu patru clase care traducea din latină în greacă, fără să mai treacă prin română. Putea-i să spui despre el că nu este un intelectual ?.

“O treaptă de 25 centimetri, alta de 15, următoarea de 18… Este incredibil ce s-a făcut în zona Palatului Administrativ”

–A.G.: Să revenim la centrul oraşului Târgu-Jiu.
–I.C.: Pot să spun dacă îmi place sau nu-mi place. Eu categoric pot spune că nu-mi place ce se întâmplă aici. A fost un an de zile în care n-am trecut pe strada Victoriei, prin centrul municipiului Târgu-Jiu, să nu văd ceea ce se întâmpla pe-acolo. Acum, în zona Palatului Administrativ am observat o neglijenţă în execuţie. Cum poţi tu să faci nişte trepte care să nu aibă două aceeaşi înălţime. Una să fie de 25 centimetri, alta de 15, următoarea de 18. Este incredibil ce s-a făcut acolo. Însă, categoric, vremea ţine cu administraţia, cum am mai spus, că de-ar fi fost îngheţ sau zăpadă şi lapoviţă, în primăvară am fi stat rău.
–A.G.: Despre biserică…
–I.C.: Keber nu a fost restaurator, s-a produs o confuzie. Biserica a fost restaurată la exterior în 1989, iar după 1990 s-a restaurat și interiorul. Când s-a pus, într-adevăr, problema să o restaureze, s-a chemat un novice, apoi, în forţă, pe Teodora Danciu Ianculescu, restaurator de renume, pentru că ea a restaurat şi Mănăstirea Horezu, monument UNESCO. Aceasta a restaurat numai segmentul de pictură realizat de  Iosif Keber, înainte de 1940. Pe latura de nord este o chestiune de… doctrină, să afle şi locuitorii oraşului pentru că pictura de pe latura de nord este şi pe latura de sud, dar a fost acoperită de Keber la 1930 – 1940, când a intervenit el, acoperind pictura de secol 18 cu asta a lui. Pe latura de nord, fiind expusă la intemperii, pictura asta a lui a fost spălată, Keber nefiind un pictor restaurator care să stăpânească tehnica restaurării, n-a ştiut să-şi prepare straturile, lucru care s-a întâmplat şi la biserica Sf. Nicolae, a cărei pictură a clacat. Deci, jos pălăria pentru pictura nouă a lui Iosif Keber, nu însă în ceea ce priveşte restaurarea.
În interiorul bisericii se află pictura lui Mişu Pop, tot peste pictura de secol 18, şi sunt unele zone unde s-a lăsat amprenta de pictură de secol 18. Se pune problema să se refacă ornamentica, profilele şi tencuielile, după aceea iarăşi să facem o chestie – şi nu ştiu dacă s-a observat că pe clădirea Prefecturii nu mai stau porumbeii, insesizabil, acolo s-a pus o bandă antipăsări – intenţionându-se ceva similar pe biserică, însă se pune problema porumbeilor, care fac parte din ambient.

–A.G.: Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu?
–I.C.: E un proiect de trei – patru ani de zile făcut de mine, pentru restaurare.
–A.G.: Preia şi el umiditatea de care vorbeaţi?
–I.C.: Din fericire nu, pentru că are o gardă de rond de flori.

“Le-ai restaurat, bun, tu de două ori pe an aveai obligaţia să faci o biocidare…”

–A.G.: Monumentele lăsate de Constantin Brâncuşi în ce stare sunt?
–I.C.: La Poarta Sărutului, una din discuţiile ample este cu privire la dalele de jos. Comisia Naţională nu ne-a dat voie să le înlocuim. Ne-a spus că asta face parte din evoluţie. Probleme mari sunt. Acolo – şi la Poartă, şi la Masă, şi la Coloană, şi peste tot – tu, administrator, aveai nişte obligaţii, de urmărire a comportării în timp a unor construcţii de genul acesta. Le-ai restaurat, bun, tu de două ori pe an era necesar să faci o biocidare, pentru întreținerea pietrei, a travertinului despre care discutăm, ce are acele cavene în el. Acolo intră, antrenaţi de vânt, diverşi spori de plante. Operaţii în acest sens trebuie să se facă periodic de către specialişti, să se distrugă tocmai aceste vegetaţii, să nu se formeze şi să nu se aciuiască acolo şi să dea aspectul acela neplăcut. Ori, dacă nu se face aşa-ceva, peste câţiva ani iar vor fi probleme.
–A.G.: Prin Poarta Sărutului mai plouă?
–I.C.: Este o lucrare care s-a greşit, iar acum s-au declanşat orgoliile. Acolo, s-au întâmplat, ca şi la Coloană, nişte reacţii chimice. Care trebuie analizate şi trebuie să le explicităm, ca să nu mai repetăm greşeala. Imaginaţi-vă că din 1938, de când s-a pus plumbul pe Poartă, a rezistat până în 2004, când s-a înlocuit. Acel plumb vechi n-a avut nicio reacţie chimică. Vii acum şi înlocuieşti tot cu plumb şi ăsta se degradează. De ce? A fost o şarjă cu impurităţi, pentru că s-a degradat numai pe jumătate, a fost pus greşit, s-au făcut anumite operaţiuni care nu trebuia să se facă? Trebuie realizată o analiză fizico-chimică să se răspundă de ce. Cu rea intenţie nu cred că a făcut cineva  lucrarea.
–A.G.: Inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan recomanda lucrări de restaurare cam la 10 ani.
–I.C.: La vremea respectivă spunea că trebuie să se facă metalizarea în această perioadă. Se mai ştie că, iniţial, se dorea o metalizare cu aur pentru ca să lucească. S-a hotărât să se alămească, dat fiind şi situaţia economică a ţării. Alămirea, în timp, oxidează şi îşi schimbă culoarea. S-a recomandat să se facă metalizarea aceasta din zece în zece ani, ca să se reînnoiască. În 1996 – 2000, când s-a făcut restaurarea, s-a aplicat un lac de protecţie peste alămire, ca să se întârzie oxidarea alamei. Normal, s-a prelungit această perioadă recomandată.

“Îl exploatăm pe Brâncuşi şi ne facem o mie unu de interese. Centrul Brâncuşi are salariaţi, nu şi specialişti”

–A.G.: Pentru supravegherea în timp a operelor create de Constantin Brâncuşi este necesar specialist?
–I.C.: Noi îl exploatăm pe Brâncuşi şi ne facem o mie unu de interese. Normal, la aceste opere, la valoarea lor universală, trebuie să existe – ca şi în Delta Dunării –  un conservator care să urmărească şi să dea nişte linii directoare…
–A.G.: Centrul Municipal de  Cultură „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu nu are?
–I.C.: Este o instituţie de salariaţi nu de oameni de specialitate.
–A.G.: S-au acordat premiile internaţionale “Constantin Brâncuşi” la sfârşitul anului trecut.
–I.C.: Pe ce criterii?
–A.G.: Nu ştiu.
–I.C.: De ce nu s-au dat la un creator de modă, să-i fi fost dat lui Botezatu, vreunei cântăreţe…

“Conceptul Căii Eroilor a fost subordonat materialului”

–A.G.: Revenim. Ceea ce este pe alei, acel nisip…
–I.C.: Paviment cu mucilagiu. Eu mi-am spus un punct de vedere. Am avut şi nişte încăpăţânări. Am urmărit şi – ca expert al Ministerului Culturii – mi-am făcut o bază de date şi pot să emit o ipoteză pe care o şi argumentez. La vremea respectivă s-au făcut nişte greşeli imense. Au sărit câţiva oameni, să nu le zicem de bine, care şi-au dat seama că s-a stricat un concept vis-à-vis de operă, au fost nişte, să le zic, interese, să le pun ghilimele, să le bolduiesc, care au fost atât de mari, încât au reuşit să bage pumnul în gură, că tot e la modă violenţa. Tot conceptul, referitor la această Cale a Eroilor, a fost subordonat materialului. Deci s-au introdus acele trepte pe alei, pentru că se ştia din start că la o pantă mai mare de opt grade va curge. Era clar din start acest lucru, că de la primele ploi se va spăla. Am fost surprins că nu s-a ţinut cont, ducând şi la schimbarea unui concept ce nu l-am înţeles în vreun fel, pentru că, dacă la Masa Tăcerii aveai o anumită amenajare cu o anumită gardă de descurajare, a ajuns ca într-un sit…

“La Coloană s-a aruncat în aer amenajarea peisagistică dorită de Brâncuşi”

–A.G.: Ca piramidele în pustiul de nisip…
–I.C.: La Coloană s-a mărit şi s-a făcut acel bec, cu nişte alei, în condiţiile în care amenajarea peisagistică, realizată de Reburn, Brâncuşi însuşi şi-o însuşise, iar comuniştii reuşiseră să o pună în aplicare – e adevărat cu nişte alei de beton – iar acum s-a venit şi s-a aruncat în aer, s-a realizat o grădină botanică cu arbori de prin Tanzania, de cine ştie unde, bine că n-au pus curmali, mandarini, măcar să avem nişte avantaje de pe urma lor. Bineînţeles, au dispărut între timp.
–A.G.: Revenind la Axă. Prin 1998 s-a realizat un studiu al traficului din municipiul Târgu-Jiu. Atunci nu s-a pus problema restricţionării accesului autoturismelor pe drumul Axei?
–I.C.: Este greu. Nu văd care ar fi inconvenientul, pentru că sunt şapte căi rutiere care se intersectează cu Calea Eroilor. Târgu-Jiul a fost un oraş liniar, care s-a dezvoltat pe malul stâng al Jiului, pe axa nord – sud. Normal că aici s-au creat cele mai mari artere de circulaţie. Nu se poate încă împiedica accesul autoturismelor, la fel cum se propunea calea ferată subterană. Cât de mult este traversată acea cale ferată de către turişti, ca să se pună problema unei investiţii imense? Să se îndulcească doar acea trecere şi să se pună un sistem de avertizare al trecerii trenului.
–A.G.: Ar mai fi câteva locuri în care să se interzică autoturismele.
–I.C.: Sunt de acord, poate să apară solicitarea, doar în condiţiile în care această arteră este asaltată de turişti. Nu suntem în stare să atragem turişti în asemenea măsură încât aceştia să fie împiedicaţi de autoturisme… Cred că, în acest moment, nu ne putem permite ca pe această axă filozofică să interzicem circulaţia autoturismelor. Suntem prea pretenţioşi. Să dea Domnul să vină acea vreme. Interesele, şi personale, şi slaba implicare a autorităţilor, n-au făcut altceva decât să se construiască nişte imobile care acum sufocă Axa Brâncuşi… Cel puţin 50 de ani de aici înainte stăm mai rău decât înainte de 1990.
Cel mai bun proiect de amenajare a Căii Eroilor l-a avut Viorel Voia, de la Craiova, care amenajase centrul Băniei. Ţin eu minte că, la vremea respectivă, Teodora Ciobanu, directoarea de la Centrul Brâncuşi, a apelat în mod corect la specialişti. Au fost şi situaţii conflictuale cu Teodora Ciobanu, dar acum spun că ea a fost cel mai bun manager dintre toţi cei care s-au perindat  pe-acolo.
–A.G.: La acea structură de cultură s-a realizat şi excepţionalul film cu reconstituirea Coloanei.
–I.C.: Desigur, Andi Popescu a fost un bun profesionist, a avut şi idei din care se observa că venea dintr-un mediu de specialitate… Acum eu m-am retras din viaţa publică pentru că ceea ce se întâmplă la ora actuală este împotriva tuturor valorilor.
–A.G.: Vă mulţumesc.