Un miliard de lei vechi s-au cheltuit inutil și ilegal în 2013, cu inexistentul cabinet parlamentar din Târgu Jiu al inexistentului deputat de Gorj, Victor Ponta
Un miliard de lei vechi s-au cheltuit inutil și ilegal în 2013, cu inexistentul cabinet parlamentar din Târgu Jiu al inexistentului deputat de Gorj, Victor Ponta
Investigatii22 noiembrie 2013


Peste 100 de milioane lei vechi lunar, bani publici, se irosesc pentru așa-zisa funcționare a așa-zisului cabinet parlamentar din Târgu Jiu a așa-zisului deputat de Gorj, Victor Ponta. Cei peste 100 milioane lei vechi presupun salariile unor așa-ziși experți parlamentari, pe care nu-i cunoaște nimeni și pe care nimeni nu i-a văzut la culoare, pentru că n-au ieșit, până acum, în spațiul public, cu vreo inițiativă benefică acestui județ. Aceiași paraziți de la același așa-zis cabinet parlamentar decontează în fiecare lună sume foarte mari, pe te miri ce, fiind foarte greu de înțeles cum pot consuma atâta benzină, atâtea abonamente telefonice, atâta mobilier, atâta tehnică IT, din moment ce ei nu fac nimic – nimic în folosul acestui județ.

Potrivit informațiilor economice oficiale publicate pe site-ul Camerei Deputaților, Victor Ponta a cheltuit în acest al treilea mandat de deputat, pentru funcționarea cabinetului său parlamentar din incinta Prefecturii Gorj, peste un miliard o sută de milioane lei vechi. Mai mult, în ultima perioadă a depășit mereu plafonul de 100 milioane lei vechi lunar.
Sumele sunt șocante, din moment ce activitatea de parlamentar de Gorj a lui Ponta este nulă, apropiindu-se de parametrii aceleia de premier. Pentru că, dacă e să fim sinceri, în afară de faptul că a nenorocit CEO, desemnându-l ca manager privat și apolitic pe Laurențiu Ciurel, fost  vicepreședinte PSD Gorj (deci “apolitic”), și fost director de întreprindere de stat (deci, clar, „privat”), Victoraș n-a făcut nimic pentru acest județ, nici în al treilea mandat al său de deputat de Gorj. Din moment ce Ponta, ca deputat, e inexistent, de ce trebuie risipiți peste 100 milioane lunar cu un cabinet parlamentar la fel de inexistent?
Am întrebat mai mulți membri ai faunei care mișună prin Prefectură – acolo unde eu, de silă, intru foarte rar – ce somitate e șef de cabinet la Ponta. Nimeni nu mi-a dat un răspuns precis, de frică, firește. Oricum, cel mai probabil Teodorescu l-a lăsat în postul lui, de viitor prefect, pe vreun (alt) cioban de la Baia de Fier, la fel de competent în creșterea caprelor (și atât).
Cu această ocazie adresez, public, cititorilor acestui ziar, următoarele întrebări:
1.    știți cine lucrează la cabinetul parlamentar al lui Ponta?
2.    ați fost vreunul în vreo audiență?
3.    vi s-a rezolvat vreunuia vreo problemă?
4.    ați văzut, în ultimul an, vreo declarație publică, despre orice, a vreunuia dintre experții parlamentari de la cabinetul lui Ponta (sau de la oricare alt cabinet parlamentar)?
5.    vi se pare normal să plătiți taxă pe stâlp, pe cucurigul cocoșului și pe măcănitul rațelor ca să belferească din banii voștri astfel de paraziți, la cabinetul lui Ponta?
6.    dacă Ponta a stat doar câteva zeci de minute în Gorj, în ultimul său mandat de deputat, aveți idee cât timp a petrecut în biroul său parlamentar sau de câte ori a vorbit, în viața lui, cu așa-zișii săi consilieri?

Ca să decontezi cheltuieli de funcționare a cabinetului parlamentar de peste 50 milioane lei vechi (sumă din care se exclud salariile) se presupune că acolo se muncește zi – lumină, că e coadă la audiențe până la fostul “Spicul”, că se vorbește la telefoane non – stop, direct cu Casa Albă, că mașina cabinetul stă numai în service, pornită non-stop, că, deși e ultra – slim, secretara dărâmă în fiecare lună mobilierul (din cauza șefului), că la fiecare 30 de zile calculatoarele iau foc și sunt înlocuite cu altele noi, și câte și mai câte.
Dacă 10 milioane ajung, la discreție, pentru întreținerea lunară a unui apartament,iar 20 de milioane sunt mult pentru o vilă (cu mașină, bezină și telefoane, cu tot!), cum se face că acești paraziți cheltuie peste 50 de milioane pentru un birou în care nu fac absolut nimic în interes public? Se numește asta delapidare de bani publici sau nu? Ce zici, mini-prefectule, că tu o tot arzi că legea, că tu nu, că alții poate, dar tu, sigur, nu?…
Măcar de-ar fi adus acolo brânză și lapte de la Baia de Fier, făceau o cantină eco, ceva util pentru duduile dolofane, dar veșnic la cură, din Palatul Administrativ.

Cu banii delapidați de „experții” lui Ponta s-ar putea da de mâncare, zilnic, la 50 de copii subnutriți din Târgu Jiu

Cu peste 100 milioane lei vechi pe lună, cât consumă inutil și, în cele din urmă, ilegal, inexistentul cabinet parlamentar al lui Ponta, s-ar putea asigura zilnic o masă caldă pentru 50 de copii subnutriți din Târgu Jiu. Dar nu, decât să-i dăm micuților cărora le ghiorțăie mațele de foame, îi dăm la porci.
Dacă nu pe lumea asta, pe cealaltă sigur va exista un Ignat de mare excepție pentru cea mai mare parte dintre porcii din Palatul Administrativ…

1 COMENTARII
  • gorjanul 25.11.2013 la ora 13:58 pm
    Oare de ce au vopsit cu maro stucatura deasupra ferestrei lui nea' Victoras ? O fi culoarea activitatii sale ?
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.