Un primar gorjean s-a dat singur în judecată pentru 200.000 de euro
Un primar gorjean s-a dat singur în judecată pentru 200.000 de euro
Ultra - Scurte29 octombrie 2013


Situație hazlie la Săcelu, unde primarul Florin Jurebie, alături de mai multe rude, s-a dat singur în judecată, pentru recuperarea unor sume de bani de la Primărie. Procesul vizează nişte datorii de peste 200.000 de euro şi a fost pierdut de debitor, în speţă Primăria şi Consiliul Local Săcelu, instanţa dispunând poprirea pe conturi. Interesant este că Jurebie are dublă calitate în acest proces, fiind şi intimat şi pârât, iar dacă Jurebie – primarul pierde definitiv procesul în faţa lui Jurebie – reclamantul, va trebui să i se reţină din salariu 30% pentru a plăti din datorie.
Totul a pornit de la niște datorii pe care Jurebie şi familia încearcă să le recupereze de la Primăria Săcelu, din 2012. În acea vreme, primar era Ion Voica, litigiul pentru aceste datorii fiind, într-un fel, moştenit de Jurebie de la fostul primar.
Mai trebuie menționat și faptul că Jurebie știa în ce probleme este implicată Primăria Săcelu, însă, chiar și așa, și-a dorit postul de primar, probabil crezând că, odată ajuns în funcție, își va putea rezolva problemele pe care le avea cu administrația locală. Mai mult ca sigur, însă, nu s-a gândit că este posibil să fie pus în situația de a lua bani de la el, pentru a-și da tot lui.
 
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.