Unde-i locul lui Maxim?
Unde-i locul lui Maxim?
FotbalSport2 noiembrie 2012

Ne-am obișnuit ca, de la o vreme, la fiecare pauză competițională, fie vară, fie iarnă, Pandurii să se mai despartă de unul dintre jucătorii săi exponențiali.
E bine că Pandurii a început să producă, să aibă jucători care să-i facă pe „granzii” campionatului intern să saliveze. Deocamdată doar Steaua s-a înfruptat din bunătățile Pandurilor, mai toate produsele scoase pe tarabă de clubul gorjean ajungând la cheremul lui Gigi Becali, așa cum pare să se întâmple și cu noua „bijuterie” a trupei lui Petre Grigoraș.
Despre Maxim s-a scris mult în acest debut de campionat, a impresionat la Pandurii, a debutat cu un gol fantastic într-un meci oficial la națională, dar la fel de bine a rupt clasamentele celor mai mari ratări ale campionatului. E clar că pentru Maxim se deschid porți importante, că a avut o parte din explozia de calități, însă, pentru a deveni un jucător mare, mai are nevoie de două lucruri, iar acestea, vin ori împreună cu experiența, ori nu mai vin niciodată. Uneori, Maxim este prea îndrăgostit de minge, dar, la vârsta sa, pare normal dacă ne gândim că Hagi a devenit regele paselor de gol abia după 27-28 de ani. Așa că, pe Maxim îl mai așteptăm să se coacă. În ceea ce privește a doua calitate a cărei explozie încă o așteptăm este, firesc, finalizarea. Nu o dată în acest campionat, Maxim ne-a făcut să ne smulgem părul sau să ne trezim a doua zi de după meci cu groaznice dureri de cap. Instinctul de golgheter este unul cu care te naști. Nu se antrenează. Totuși, la Maxim este nevoie de antrenament. Se vede că apare la finalizare, caută poarta din orice poziție, doar precizia îl trădează, sper deocamdată.
În aceste condiții, în care Maxim este încă un jucător foarte promițător, nu însă și unul care să ofere certitudini, se naște întrebarea: Unde-i locul lui Maxim?
A sosit momentul ca el să facă pasul spre o echipă mai mare? Sau este încă nevoie de un rodaj la Pandurii? Este greu de spus. Evident, pentru orice jucător, momentul transferului nu trebuie ratat. O ofertă bună nu trebuie refuzată, fiind destul de numeroase situațiile, cea mai la îndemână fiind cea a lui Florin Costea, în care un transfer neefectuat la timp a frânt aripile unui jucător.

Dacă trecem peste aspectul mercantil al unui transfer și banii pe care pandurii ar trebui să-i primească din vânzarea lui Maxim, nu ar trebui neglijată latura psihicului jucătorului. Cum cea mai vehiculată variantă este cea a trecerii la Steaua, este important de știut dacă Maxim este pregătit să facă față asalturilor la care va fi supus din partea lui Gigi Becali. De fapt, fără a ajunge încă în curtea lui Becali, Maxim a fost supus deja tirurilor acestuia, ba fiind considerat un super-jucător, ba fiind prea lent pentru jocul Stelei. Ultima tiradă venită de la Gigi Becali ar trebui să-l pună pe gânduri: „Maxim? Îl luăm, îl vedem dacă îi priește Steaua. Dacă nu, afară!”.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.