Unde sunt investițiile promise de chinezi gorjenilor?
Unde sunt investițiile promise de chinezi gorjenilor?
InvestigatiiUltra - Scurte19 iunie 2014

promisiuni-chinezi-la-gorj

Autoritățile din Gorj își trag conjudețenii în țeapă fără să simtă nici măcar o mică remușcare. De amar de vreme încoace, ni se spun tot felul de abureli, pe care fericiți le îmbrățișăm, le sărutăm și, culmea culmilor, chiar dacă suntem un  județ impotent, avem orgasm ori de câte ori mergem la vot. Acesta nu ține însă prea mult și, din nefericire, mai trebuie să așteptăm luni bune pentru a avea parte de o asemenea trăire, perioadă în care dragii noștri conducători scriu scenarii politice cu tentă XXX, tocmai pentru a ne ațâța. Ne ațâțăm și mai vrem, că, de, odată ca niciodată trăiam într-un județ potent din toate punctele de vedere.
În ultima vreme, scenariile despre care vorbeam sunt inspirate din lumea asiatică, în speță, de la frații noștri „de peste deal“, chinezii…

Cum crește virilitatea, la vot…

Spuneam că, imediat ce se apropie votările, ai mei, ca brazii, adicătelea gorjenii, se simt mai vânjoși, mai viguroși, de le vine să… o ștampilă de vot pe pătrățelele care, de ani de zile, le produc orgasm. Păi cum să nu fie așa, domnule, cum să nu îți clocotească sângele în vene când auzi că Gorjul va înflori dintr-o dată și va ajunge la fel de mândru ca soarele de pe cer?
Frații noștri „de peste deal“, chinezii, par a fi băgați la înaintare, de ceva vreme, de autoritățile gorjene, care dau impresia a fi iertate de Dumnezeu, de ani buni, în ceea ce privește potența intelectuală necesară pentru crearea unei strategii de dezvoltare economică a județului.
Astfel, în ultimul timp, mai multe delegații de asiatici au ajuns pe la Târgu-Jiu, iar personalitățile locale au avut grijă să dea cu declarații prin ziare și în urechile doritorilor de orgasme electorale.

Ce au mințit chinezii că vor face în Gorj

Încercăm să nu vă obosim, și vă reamintim doar o parte dintre „rezultatele“ vizitei chinezilor în Gorj. Delegația chineză a promis:
1.Investirea a 28 de milioane de euro în două fabrici de cărămidă ecologică, care se doreau înființate în zona Motru, și care foloseau, drept materie primă, deșeuri poluante din minerit.
2.La nivel de Târgu-Jiu, viceprimarul Aurel Popescu a anunțat că s-a bătut palma cu tovarășii din China pentru trei proiecte:
a)Construcția unui Centru de Afaceri pe Bulevardul Constantin Brâncuși, vis-a-vis de Primăria municipiului, cu o parcare de 200 de locuri (între timp pe spațiul respectiv se vorbește de modernizarea stadionului);
b)Realizarea unei parcări cu 300 de locuri în Piața Centrală (trebuie reamintit faptul că nici construcția din spatele Halei de carne nu dă semne că va fi încheiată curând, deși spațiul a fost promis spre folosință târgujienilor de pe vremea haiducilor);
c)Un proiect care viza amenajarea Căii Eroilor din municipiul Târgu-Jiu.
3.Realizarea unui Centru Turistic Multifuncțional la Rânca.

transalpina

4.Înființarea unui Combinat pentru producerea de îngrășăminte minerale cu suport humic din lignit, investiție ce era evaluată la un miliard de euro.
5.Implicarea în construirea aerodromului de la Stănești, investiție despre care autoritățile au spus că o să fie finanțată cu șase milioane de lei de partea chineză.
Fiecare dintre dumneavoastră poate constata cu ochiul liber și foarte ușor cât de mari au fost promisiunile, dar alegerile au trecut, așa că pe chinezi îi mai așteptăm și altă dată… Sunt bineveniți… Fac bine la orgasmul electoral.

nita-si-calinoiu

Ministrul Niță și-a bătut joc de gorjeni

Despre marea investiție chinezească de la CEO nu vă spunem mai multe, pentru că avem prieteni care deja și-au pierdut vederea privind în zare după investitorii asiatici. La timpul potrivit am atras atenția că intențiile ce privesc construcția unui grup nou de 600MW o să aibă mult de așteptat până se vor realiza, dacă, totuși, acest lucru se va întâmpla vreodată. Mai toți șefii județului și cei de la CEO au bătut încontinuu monedă pe acest subiect, astfel reușind să convingă mulți naivi că partidul are grijă de soarta lor. Presa locală a tot vorbit despre o delegație de 11 chinezi, printre care și reprezentanții firmei interesate de construcția grupului energetic, care a fost la Rovinari, și mai toți se așteptau ca treburile să meargă, de atunci, de la sine.
ponta-in-gorj

În campania electorală, Victor Ponta a adus tot guvernul la Gorj, iar ministrul Economiei, Constantin Niță, a simțit nevoia să facă o fanfaronadă electorală. Acesta a anunțat că în șase săptămâni se va crea societatea mixtă care va demara mult-așteptata investiție. Declarația a fost dată în ziua de 2 mai, cele șase săptămâni au trecut, nimeni nu a auzit de crearea societății mixte, iar ministrul Niță n-a făcut nici măcar pomana de șase săptămâni.

Așa, ca să aibă și minerul sau energeticianul ocazia să spună: „Eee, Dumnezeu să-i primească! Să fie pentru sufletul mortului!“

Unde sunt fabricile de cărămidă de la Motru?

motru

<<Claudiu Preoteasa, vicepreşedinte al Agenţiei Române de Investiţii Străine, declară că investiţia chinezilor va fi de circa 28 de milioane de euro şi va duce la crearea a circa 200 locuri de muncă. Şeful Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a menţionat, la rândul său, că va face tot ce este posibil pentru a-i ajuta pe chinezi să investească în cele două fabrici de cărămidă. Conform acestuia, locaţia aleasă de potenţialii investitori este situată în apropiere de municipiul Motru, în zona fostei mine Roşiuţa.>>
Pandurul, 24 iunie 2009

Unde e centrul de afaceri din Târgu Jiu?

<<Viceprimarul Aurel Popescu spune că reprezentanţii consorţiilor din China au părut interesaţi de trei dintre proiectele municipalităţii. „Ne bucurăm că delegaţia chineză răspunde la propunerile duse de noi în China. Dintr-un portofoliu de proiecte, au fost selectate trei proiecte care vizează municipiul Târgu Jiu. Mă refer aici, la înfiinţarea unui Centru de afaceri, pe bulevardul Constantin Brâncuşi, vizavi de Primărie, la parterul şi subsolului lui urmând să fie amenajate parcări cu 200 de locuri. De asemenea, a prezentat interes şi realizarea unui parcări cu 300 de locuri în Piaţa Centrală, precum şi proiectul ce vizează Calea Eroilor. Sperăm ca în perioada imediat următoare, aceste proiecte să se materializeze”, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.>>
Pandurul, 14 octombrie 2013

Unde e Centrul Multifuncțional Transalpina?

<<În centrul Staţiunii Rânca se doreşte construirea unui Centru Multifuncţional Transalpina care să acopere cerinţele turiştilor după practicarea activităţilor montane şi anume: centre de relaxare şi SPA, cinematografe, shopping, săli de conferinţe şi spaţii expoziţionale. Investiţia propusă chinezilor se ridică la 195.000.000 de Euro.
„De foarte mult timp aşteptăm investitori la Rânca. Dacă problemele cu apa şi canalizarea îşi găsesc rezolvare, problema domeniului schiabil este puţin depăşită. Zona dispune de un domeniu schiabil imens, nevalorificat la capacitatea reală. Există posibilitatea dezvoltării acestui domeniu către zona alpină înaltă la peste 2000 m altitudine ori extinderea domeniului schiabil Muşetoiu”, a declarat Dumitru Leuştean, primarul de la Novaci.
La rândul său, primarul de la Baia de Fier spune că va încerca să-i convingă pe investitori cu preţuri atractive la concesionarea terenului. „Vizita delegaţiei chineze la noi în zona Rânca este de bun augur, pentru că avem nevoie de extinderea domeniului schiabil. Ar fi un lucru extraordinar dacă s-ar mai amenaja câteva pârtii. Îi vom duce pe reprezentanţii consorţiilor din China la faţa locului şi le oferim posibilitatea de a concesiona terenul la preţuri modice”, a declarat Dumitru Turbăceanu, primarul de la Baia de Fier.>>
Pandurul, 14 octombrie 2013

Unde e Combinatul de îngrăşăminte minerale cu suport humic din lignit, de la Turceni?

<<Cea mai mare investiţie pe care chinezii ar putea să o demareze în Gorj se ridică la 1.000.000.000 de Euro. Este vorba despre înfiinţarea unui Combinat pentru producerea de îngrăşăminte minerale cu suport humic din lignit. Acesta ar putea fi realizat la Turceni şi ar asigura necesarul de îngrăşăminte naturale cu suport humic pentru agricultura românească şi pentru export. Obiectivul principal al acestui proiect pare să fie obţinerea de îngrăşăminte naturale cu suport humic pentru fertilizarea a 1.000.000 de hectare/an.>>
Pandurul, 14 octombrie 2013
 
 
 

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.