UPDATE: 16 urmăriţi penal și 10 reţinuţi, în dosarul ”mafia permiselor”
UPDATE: 16 urmăriţi penal și 10 reţinuţi, în dosarul ”mafia permiselor”
Ultra - Scurte12 noiembrie 2013

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis un comunicat de presă cu privire la cazul în care mai multi doctori, asistente, agenti de poliție și instructori auto sunt cercetați pentru modul în care mai multe persoane din județ au obținut permisul auto.
”Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de 16 persoane în două cauze penale complexe în care se efectuează cercetări în legătură cu o reţea alcătuită din medici, asistente medicale, instructori auto, agenţi de poliţie şi alte persoane care constituiseră o adevărată filieră pentru obţinerea frauduloasă de permise auto, după cum urmează:
Stroe Nicu Cristian (agent de poliţie), David Vasile, Bogdan Petre, Stroe Georgiana, Frăţilescu Gheorghe (instructori auto iar ultimii 2 şi administratori ai unor şcoli de şoferi), toţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă;
•  Stroe George Ionuţ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă;
•  Ciurea Daniel  (agent de poliţie) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în varianta prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;
Ciora florin (informatician) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită;
BĂLTĂREŢU-DINICĂ ELENA, VODISLAV DANA-MARIA și LEHNER RODICA (medici) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu în varianta prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;
•   SILIAN VASILE (medic) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu în varianta prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;
RĂCMAN ELENA-LILIANA, DIACONESCU LORENZIANA-PAULA și ADAM EUGENIA (asistente medicale) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influenţă, dare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu în varianta prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;
•   BĂLTĂREŢU-DINICĂ VIRGIL-VASILE sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influenţă, dare de mită, instigare la fals intelectual, complicitate la uz de fals şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în varianta prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;
Totodată, prin ordonanţa din data de 11.11.2013 s-a dispus reţinerea învinuiţilor Frăţilescu Gheorghe, Stroe Georgiana şi Bogdan Petre, Băltăreţu-Dinică Elena, Vodislav Dana-Maria, Lehner Rodica, Răcman Elena-Liliana, Diaconescu Lorenziana-Paula, Adam Eugenia, Băltăreţu-Dinică Virgil-Vasile pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie sesizat Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Faţă de ceilalţi învinuiţi în cauză, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.”
Comunicatul de presă integral, aici.

1 COMENTARII
  • gigi 12.11.2013 la ora 17:33 pm
    cu toate ca este o vorba ca niciodata nu-i tirziu........dar stie lumea cum se luau permisele sau cel putin o parte dintre ele cind opera cara-geanta asta adica caragea .......ehei fratilor pai de unde a prins caragea coaja????din salariul de bugetar???birau de unde are vila de la buget????dar vorba ..vorbei hotul neprins negustor cinstit...........pa i caragea este baronul baronilor din gorj are o avere incredibila... si in afara de ce a imprastiat pe ici pe colo prin punctele esentiale.....apropo poate se ocupa dga-ul si de ce se monteaza pe terenul lui caragea de pe centura o mare fabrica de betoane, asfalt etc.......nu cumva dupa ce l-a trimis pe tatomir si toata circulatia peste constructorii de la virt a soselei si dupa ce i-a captusit bine cu amenzi, cu amenintari oameni s-au dus la carageanta si """i-au propus"""" sa monteze utilajele la el pe mosie......stie cineva cit costa chiria si .......pentru doar acest lucru....pai mai oameni nevinovati care cititi....doar citeva mii de auroi pe luna si cite si mai cite....asa vorbeste gura tirgului dar cine sa se ocupe???????sa va fie rusine..... poate veti constata cumcacaragea in urma cu 4 ani trimitea pe finu savulescu si pe vigaru peste spaniolii de la firma FCC ce reabilita drumul spre filiasi ca sa i tracaseze cu amenzi.in cele din urma acestia au cedat si au cumparat agregatele de la firmele lui caragea ce le controleaza prin interpusi
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.