Vă rog, cât mai puteți, plecați din România!
Vă rog, cât mai puteți, plecați din România!
De cititOpiniiUltra - Scurte29 martie 2017


Vă rog, cât mai puteți, plecați din România.
La Târgu Jiu, deraiatul care a  ajuns să conducă Primăria a secretizat proiectul de buget pe 2017 și a refuzat să organizeze consultare publică, deși era obligatorie, prin lege.
Am zis să iau partea bună: iată, în România avem un Minister al Consultării Publice, care are chiar rolul de a milita pentru transparentizarea instituțiilor de stat.
Pe domnul ministru Petrea, care este și președinte național al Tineretului Social Democrat, îl cunosc personal din 2014, când dumnealui era nedezlipit de Mihnea Costoiu, în campania electorală pentru postul de senator vacantat de Toni Mihail Greblă. Cu ce se ocupa, atunci, Petrea? Cu cumpărarea ziariștilor care scriau anti-Costoiu, și despre care el credea, absolut greșit, că pot fi cumpărați.
Dar, din nou, am zis să iau partea bună, și să cred în puterea domnului Petrea de a se schimba, ajutat, poate, și de un eșec al lui, la cumpărături, pe care-l știm cu lux de amănunte, amândoi. 🙂
Și-am făcut o petiție către domnul ministru, gândind pozitiv că ar putea confirma, oficial, că e anormal să nu organizezi consultare publică pe proiectul de buget, și să nici nu-l publici, măcar, pe site-ul Primăriei.
Ca să fiu sincer până la capăt, eu mă așteptam chiar ca ministrului să-i vină ideea, citind petiția mea, de a organiza și o masă rotundă, ceva, cu primarii orașelor reședință de județ și cu prefecții, cu scopul de a-i încuraja să respecte legislația în materie de transparență instituțională.
Și – atunci, ce m-a apucat să vă rog să plecați, cât mai puteți, din România?
Adineauri m-a sunat una dintre asistentele domnului ministru Petrea, de la Ministerul Consultării Publice, cu picioare lungi și creier deloc, și m-a informat că petiția mea a fost dirijată chiar către Aurel Popescu, deraiatul care a ajuns să conducă Primăria Târgu Jiu.
Răspunsul deraiatului îl știu deja: cele aproape o sută de pagini ale proiectului au fost ”afișate”, chipurile, la avizierul de câteva zeci de cm pătrați al Primăriei Târgu Jiu. Adică zecile de mii de locuitori ai Târgu Jiului, cum bine spunea cineva azi, n-aveau niciun motiv să nu stea câțiva ani la coadă, la Primărie, ca să ajungă să-l citească, pe avizierul lui Aurel Popescu. Iar în una dintre următoarele reîncarnări, vor fi avut, cu certitudine, și posibilitatea de a face propuneri de optimizare a proiectului de buget.
La un simplu ”search” pe google veți afla că domnul Petrea a fost crescut și educat de Ion Iliescu, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu și Mihnea Costoiu. Petrea este prototipul tânărului cu care se face ”schimbarea” în România. Îi rog pe naivii care protestează în Piața Victoriei să înțeleagă că arestarea lui Dragnea nu salvează România. Nimeni nu i-ar observa lipsa, pentru că sistemul i-ar găsi imediat un înlocuitor. E vorba de acest sistem malefic, ultra-perfecționat, care îți trece cu vederea faptul că ai eșuat în cumpărarea cel puțin a unui ziarist anti-sistem, și te promovează ca ministru, pentru meritul de a fi fost crescut și educat de Ion Iliescu, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu și Mihnea Costoiu.
Nu pentru arestarea lui Dragnea trebuie protestat în Piața Victoriei, ci pentru ca în România să aibă acces la microfon, la funcții și la decizii și acei tineri care n-au fost educați și crescuți de Ion Iliescu, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu și Mihnea Costoiu.
Vă rog, cât mai puteți, plecați din România.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.