Vestea rea: Şeful Poliţiei Comunitare, Ion Tudor, nu are niciun prieten
Vestea rea: Şeful Poliţiei Comunitare, Ion Tudor, nu are niciun prieten
Altele24 martie 2010

Din punct de vedere legal, proprietarul Ansamblului Sculptural “Calea Eroilor”, adică Primăria Târgu Jiu, are obligaţia de a asigura paza, monitorizarea şi restaurarea operei. Pentru paza sculpturilor din piatră, Primăria Târgu Jiu plăteşte bani publici Poliţiei Comunitare. Această instituţie păzeşte Poarta, Scaunele şi Masa timp de 24 de ore din 24. În articolul „Povara Brâncuşi: Ansamblul de la Târgu Jiu, pe mâna a doi iresponsabili – Cârciumaru şi Buliga”, am demonstrat că unele Scaune prezintă traume de dată foarte recentă. Totodată, am arătat şi cauza principală a acestor avarii.

Neglijenţa în serviciu a poliţiştilor comunitari se vede de pe lună. Toţi cei care trec prin parcul central ştiu cât de formal sunt păzite operele din piatră. Nu numai că se cheltuie bani publici aiurea pe un serviciu de pază aproape inexistent, dar, mai rău, sunt deteriorate frecvent sculpturile. Firesc ar fi ca primarul Florin Cârciumaru să îl întrebe, bărbăteşte, pe Ion Tudor, şeful Poliţiei Comunitare, dacă este în stare sau nu să păzească Ansamblul, cu oamenii din subordine.  Firesc ar fi ca Ion Tudor să-şi asume responsabilitatea, aşa cum i-ar sta bine unui om integru, vertical şi militar de carieră pe deasupra.

În loc de toate acestea, la analizele care au urmat articolului din gorjNEWS.ro, Ion Tudor a susţinut că sunt un nenorocit şi că eu l-am pus pe retardat să încalece Scaunul acela, timp de zeci de minute, ca să denigrez profesioniştii de la Poliţia Comunitară şi managerii de succes ai acesteia.

Este cumplit de trist. De când conduce Poliţia Comunitară, a avut o singură misiune importantă: să păzească o galerie la finala Cupei României, de anul trecut, pe stadionul municipal din Târgu Jiu. Cum şi-a îndeplinit-o, a văzut toată ţara. Şi-a luat un pumn în faţă, pe persoană fizică, şi a ajuns la veceu prea târziu şi inutil. Probabil că, vigilent prin formaţie, s-a prins: eu am regizat totul şi atunci, galeria Timişoarei e în subordinea mea.

Repet: nimic nu mă întristează mai mult decât oamenii fără prieteni. Le curge scuipat din gură de proşti şi nimeni nu le spune să se şteargă la gură.

1 COMENTARII
  • CRISTIDOBRESCU 10.11.2010 la ora 21:18 pm
    mare lucru sa stai pe un scaun .bai nemernicule sa faci o tura de noapte langa operele lui brancusi sa vezi ce ti-ar ingheta fundul pe scaunul ala
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.